SANDA TOMA
Dublă campioană mondială şi campioană olimpică! După trei succese impresionante (1979 - medalie de aur la Campionatele Mondiale de la Bled, 1980 - medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Moscova, 1981 - medalie de aur la Campionatele Mondiale de la München) Sanda Toma s-a retras din competiţiile sportive. În glorie şi neînvinsă! În jurul ei s-au creat legende, s-au dus "războaie" de păreri jurnalistice, s-au căutat motivele "reale", nespuse, bănuite şi preascotocite acolo unde nu exista decât o explicaţie simplă: Sanda Toma îşi urma firescul drum al vieţii.
Au trecut 35 de ani de la Jocurile Olimpice de la Moscova. Născută pe 24 februarie 1956, la Ştefăneşti, în judeţul Botoşani, Sanda Toma este astăzi prof. univ. dr., decan al Facultăţii de Educaţie fizică şi Sport, Universitatea Ecologică din Bucureşti. În decembrie 2014 a primit titlul de Doctor Honoris Causa, de la Universitatea de Stat de Educaţie fizică şi Sport, Chişinău, Republica Moldova, pentru contribuţii aduse sportului de performanţă şi ştiinţei domeniului. Este căsătorită cu atletul Adrian Urichianu, cadru didactic la Universitatea "Titu Maiorescu" Bucureşti.
Vă oferim un interviu în exclusivitate cu o mare campioană! Despre momentul Moscova, despre ce însemna să fii sportiv în vremea comunismului. Despre legende, "efectul de statuie" şi cum devine incomod sau "greu abordabil" un om care ştie să spună lucrurilor pe nume.
Ştiri Botoşani: Doamnă Sanda Toma, se împlinesc, iată, 35 de ani de la momentul Moscova. Acolo, o sportivă de numai 24 de ani, din Ştefăneştii Botoşanilor, câştiga prima medalie de aur pentru România, la canotaj, învingând-o pe "supervedeta" ţării gazdă, Antonia Masina. Cum aţi trăit atunci acel moment şi cum îl percepeţi astăzi?
SANDA TOMA: Antonina Masina a fost o sportivă pe care am întâlnit-o prima dată la JO Moscova, principala mea adversară a fost sportiva din Marea Britanie, Berill Michel, care a ocupat locul III şi care a participat înscrisă individual, pentru că se ştie că ediţia JO Moscova 1980 a fost boicotată de ţările capitaliste, urmat de boicutul ţărilor socialiste din 1984.Pentru mine orice competiţie era de cel mai important nivel, nu eram interesată de numele adversarelor, puteau fi ele oricine. Mă aşteptam să reeditez rezultatul din 1979, unde am câştigat cu mare avans. Desigur că un titlu olimpic este cel mai important trofeu pentru un sportiv, pentru acest lucru am renunţat la atletism, sperând că voi avea o altă şansă la un alt sport. Acel moment a fost puţin umbrit de "dedicaţia pentru ţară", cum ni se spunea la toţi sportivii, dar înţelegeam că era vorba de o ţară cu posibilităţi limitate pentru noi, tinerii.
Astăzi, ca toţi tinerii, există şi alte posibilităţi de afirmare şi mă simţeam în stare să abordez şi alte domenii. Desigur că nu regret, ar fi inutil, dar multe aspecte au perpetuat peste timpuri ca umbre. Iau doar ce a fost frumos, victoriile mele au fost fantastice, mi-am dorit să concurez la canotaj, doar pentru locul I.
Ştiri Botoşani: Întorcându-ne la Ştefăneşti… O comună devenită între timp oraş, care a dat ţării un nume important al culturii: Ştefan Luchian. Cum erau Ştefăneştii anilor 50-60? Sau, mai bine spus, ce bucurii au rămas pitite până azi în amintirile copilei de atunci?
SANDA TOMA: Din anii copilăriei îmi amintesc şcoala în care am învăţat şi unde am avut dascăli minunaţi. Am fost premiantă din clasa I şi până în clasa a XII-a. Lecţia de educaţie fizică nu mi se părea atractivă, aşa cum probabil, pentru mulţi copii, nu este. Sportul m-a atras pentru că în faţa casei părinţilor mei este stadionul şi o grădină publică. Acolo se organizau mereu întreceri sportive şi fugeam din atenţia mamei să privesc spectacolul sportiv.
"Tragi la vâsle ca un sclav la galere"!
Ştiri Botoşani: Prima dragoste a fost atletismul. Aruncarea greutăţii. Cine v-a îndrumat în această direcţie? V-a ispitit, în anii ce au urmat, gândul de a reveni la atletism?
SANDA TOMA: La atletism am ajuns datorită mamei, care a citit într-un ziar despre Liceul Central Experimental de Atletism, din Câmpulung, Argeş, pentru care se caută elevi cu aptitudini motrice pentru a practica sport. Am trimis scrisoare la conducere şi după multe negocieri cu părinţii, am reuşit să plec în clasa a VIII-a, trimestrul II. Am avut şansa să ajung acolo, dar şi ghinionul de a fi antrenată de un profesor mai puţin interesat de performanţă.
Viitorul performanţei în atletism nu l-am perceput, motiv pentru care mi-am acordat a doua şansă, la canotaj, atunci când s-a ivit ocazia. Orice sport este frumos, m-a încântat faptul că se vorbea despre canotaj academic şi am înţeles că am păşit pe un drum care îmi face onoare să-l urmez.
Ştiri Botoşani: Anul 1977. Antrenorul Emerit Victor Mociani. La 21 de ani, aţi fost selectată pentru lotul national feminin de canotaj. Este anul în care a început povestea ce avea să impună în istoria sportului românesc un nume: Sanda Toma. Speraţi, în acel moment, la marile succese de mai târziu?
SANDA TOMA: Există multe legende care au circulat. Vă spun doar ce s-a întâmplat atunci. În 1977 eu am fost selecţionata de dl. Profesor Răduţ Cornel, metodist la Centrul de Cercetări pentru sport. Toate fetele, în numar de peste 100, care au fost selecţionate erau aduse de câte un antrenor care a făcut mai târziu parte din grupul care ne antrena. M-am trezit din nou cu "problema antrenorului" ca la atletism, eu nu interesam pe nimeni. La acel moment nu mai eram o fetiţă de 14 ani, fără experienţă, aveam 21 ani împliniţi, eram studentă, am acceptat să vin la pregătire şi să abandonez atletismul pentru a face mare performanţă. Am observat că antrenorii ne explicau cu rabdare la toate fetele. Nu eram eu "mângâiată", dar eram trecută prin focurile competiţiei şi a fost pentru mine o încercare care cu fiecare victorie nu mă lăsa să mă reîntorc la cursuri şi la o cariera de profesor de educaţie fizică.
Ştiri Botoşani: Povestiţi-ne puţin despre începuturile în canotaj. Profesorul Mociani spunea undeva că aţi pornit cu un avantaj important obţinut tocmai prin practicarea, până atunci, a altui sport ("Sanda avea parametri fizici ideali, totodata ceea ce a fost foarte important - era partial obisnuita cu rigorile vietii de sportive, deoarece practicase atletismul, si nu o proba oarecare, ci cea de aruncare a greutatii").
SANDA TOMA: La orice sport aş fi mers, acolo unde parametrii fizici erau compatibili, cred că aş fi practicat cu aceeaşi voinţă şi dorinţă de a obţine marea performanţă. M-a avantajat practicarea atletismului pentru că am participat în competiţii naţionale şi internaţionale. Dar cred că a fost cel mai important lucru faptul că la canotaj făceam parte dintr-o echipă de sportive venite fiecare din alt sport, ambiţioase şi talentate, toate aproximativ pe acelaşi calapod şi aici am urcat paşii ierarhiei performanţei întrecându-le una câte una, pe fiecare probă, selecţie şi competiţie, lucru care m-a motivat să continui. Eram studentă la ANEFS în acea perioadă şi îmi completam cunoştinţele teoretice cu cele aplicative. Am simţit efortul fizic aşa cum se spunea, ca în canotaj, "tragi la vâsle ca un sclav la galere", dar victoriile erau mai importante, tinereţea recupera totul şi oricând o luam de la capăt la fel de entuziasmată.A fost un grup de antrenori, coordonat de dl. Mociani Victor, care ne acordau toata atenţia lor, nimeni nu era privilegiat, toate aveam aceeaşi şansă şi condiţii. Competiţia era corectă.
"Motivaţia părăsirii performanţei: obiectiv îndeplinit!"
Ştiri Botoşani: Primul aur vine în anul 1979, la proba de schif simplu din cadrul Campionatelor Mondiale de la Bled. Cum simţea un sportiv la vremea aceea, în plin comunism, un asemenea succes?
SANDA TOMA: Prima medalie de aur la un campionat mondial desigur că mi-a confirmat toate rezultatele din acel an în care participasem la mai multe regate internaţionale şi am obţinut victorii cu avans foarte mare. Eram foarte sigură pe mine, alocam foarte mult timp doar pentru pregătire, de fapt tot ce făceam era numai pentru victoria în competiţii la cel mai înalt nivel. Citeam foarte mult când nu mă antrenam sau nu eram la refacere. Citeam din orice literature, dar mai ales din sport, din orice sport, orice mă interesa, tot ce spuneau antrenorii, dar mai ales ce făceau şi spuneau sportivii. Eram atentă la comportamentul lor, înainte, după competiţii sau la antrenamente. Veneau în Snagov sportivi şi de la alte sporturi, asistam la antrenamentele lor şi de multe ori mă inspiram în pregătirea mea de la ei.
Un campion mondial, în acea perioadă a comunismului, nu avea aura unui campion de azi, majoritatea colegelor mele medaliate erau muncitoare în fabrici, îşi completau studiile de liceu, şi pentru astfel de sportivi probabil că era suficient de motivant.
Faptul că eu am concurat doar în proba de simplu, m-a ţinut puţin deoparte şi am continuat să ajung la obiectivul meu- titlul olimpic. Am mai concurat în 1981 şi am adus un titlu mondial pentru că în acel an (1981) am fost legitimată la Clubul Sportiv Steaua şi am fost angajată ofiţer; în acelaşi an am terminat facultatea, în acelaşi an în noiembrie - m-am retras.
Ştiri Botoşani: 1979. Medalie de aur la Campionatele Mondiale de la Bled. 1980. Medalie de aur în proba de schif simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Moscova. 1981. Medalie de aur în proba de schif simplu din cadrul Campionatelor Mondiale de la München. Şi a urmat retragerea, în plină glorie. A fost lipsa de motivaţie (practic, câştigaserăţi toate premiile care contau cel mai mult pentru un sportiv) sau o altă cauză în această retragere?
SANDA TOMA: Obiectivul meu era realizat; pur şi simplu aveam alte planuri, nu mă mai concentram pentru performaţă. Aveam 25 de ani, era absolventă de facultate, eram locotenent în armata, în sport obţinusem tot ce mi-am dorit, dar nu tot ce îmi doream de la viaţă. Doream de copil o carieră didactică (să fiu profesoară), să am o familie (să mă mărit, ca orice fată). Ceea ce făcusem până atunci nu se mai potrivea cu ce aveam în continuare de realizat. Am încercat la Clubul Sportiv Steaua, să solicit ocuparea unui post de antrenor. Răspunsul d-lui general Oţelea Cornel, care era comandantul clubului, a fost: avem antrenori destui. Am înţeles şi mi-am urmat calea aleasă. Motivaţia părăsirii performanţei era: obiectiv îndeplinit. Nimeni nu a încercat să stea de vorbă cu mine şi să vadă ce era de făcut, de găsit o altă cale care să coincidă şi cu performanţa. La un moment dat am avut impresia că unii antrenori au avut cale liberă cu sportivii pe care îi selecţionaseră şi acum puteau şi ei să aducă aur olimpic. S-a dovedit în timp că nu eram departe de realitate. Ceea ce conta era că în canotajul românesc eram deschizător de drumuri: aur olimpic! Şi a curs mult aur!
Ştiri Botoşani: Până la urmă, aţi refăcut "legătura" cu atletismul: v-aţi căsătorit cu atletul Adrian Urichianu şi aveţi doi băieţi de ispravă: Mihai şi Bogdan, amândoi campioni. Vă las pe dvs. să ne dezvăluiţi aceste bucurii…
SANDA TOMA: Pot spune că peste ani legătura cu atletismul s-a refăcut, cu Adrian ne-am cunoscut de cand eram sportivi, este un om deosebit, ne-am completat frumos şi avem peste 30 de ani de căsnicie. Copiii noştri: Mihai a practicat baschet, a ajuns în liga studenţească din USA, unde au obţinut locul I. În prezent este student la New York University College of Dentistry. Bogdan a fost înotător, a obţinut rezultate importante pentru România şi pentru Australia, unde a avut o bursă pentru liceu, iar în prezent este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davilla" Bucureşti.
Noi am crescut copiii cu dragoste şi pasiune pentru sport, dar alegerea privind profesia este a lor. Îi susţinem şi suntem mândri de ei în toate reuşitele lor.
"Doamna Toma, nu-i aşa că nu puteţi veni mâine la evenimentul….?"
Ştiri Botoşani: Botoşanii au dat ţării, sportului românesc, sportivi de aur, în canotaj şi nu numai. Să fie un merit al locului sau doar un specific al omului muncitor, responsabil, motivat interior, aşa cum aţi fost şi dvs. ?
SANDA TOMA: Aş răspunde cu o glumă puţin "tragică": sărăcia aducea disperare/performanţă. În general, fetele selectate din judeţele moldoveneşti şi care veneau în pregătire aparţineau familiilor mai nevoiaşe. Posibil ca munca de acasă să le fi făcut să accepte regimul cazon al cantonamentelor. Am avut colege din toate judeţele ţării, multe din zona Timişoara, Tg. Mures, Arad, Bistriţa - erau talentate, dar nu au rezistat la un program foarte rigid. Faptul că fetele din Moldova au rezistat i-a făcut pe antrenori să selecteze doar în acele judeţe. Aşa s-a întâmplat poate şi în alte sporturi. Munca la câmp şi în gospodărie le-a dezvoltat abilităţile fizice şi maturizaându-se mai devreme au înţeles că nu au multe şanse să evolueze, învaţă carte sau fac sport. Cei care au urmat una dintre aceste căi au reuşit mai mult în viaţă decât cei rămaşi la muncă în CAP.
Motivul pentru care eu am ales sportul a fost dorinţa de afirmare prin competiţie. Familia mea avea un standard de viaţă peste nivelul mediu.
Ştiri Botoşani: De ce la Botoşani numele Sanda Toma nu este la fel de des amintit ca altele? Îndrăznesc să întreb dacă aţi fost invitată, de-a lungul timpului, de vreo instituţie de acasă - şcoală, administraţie locală, judeţeană, reprezentanţi ai altor entităţi instituţionale…
SANDA TOMA: De ce numele meu nu este amintit ca altele la Botoşani? Va rămâne în istoria sportului ca fiind prima campioană olimpică din canotaj, că am fost neînvinsă în cariera sportivă. În rest? Habar nu am, dar dacă mă gândesc aş găsi câteva lucruri care ar explica asta. De exemplu:1.Faptul că eu m-am retras din activitatea sportivă fără a da explicaţii, fără motiv pentru unii. Alţii au căutat singuri răspunsuri şi au existat diferite legende care au creat peste timp o neîncredere.
2.Dintotdeauna mi s-a reproşat că sunt greu abordabilă. Am avut o perioadă când eram în război cu presa, doream să fiu lăsată în pace. Voiam să dovedesc că pot face şi altceva decat sport. Unii nu s-au împăcat niciodată cu ideea că eu nu voi mai reveni în sport şi peste ani, se considera că eu oricând mă reapuc de performanţă voi aduce alte titluri. Acelaşi lucru şi cu autorităţile. O să vă dau un exemplu: nişte ani în urmă, s-a sărbătorit la Botoşani inaugurarea unei Săli de sport "Elisabeta Lipă". N-am ştiut nimic, dar cu o zi înainte de inaugurare mă sună un domn de la Consiliul Judeţean Botoşani, probabil de la sport, şi-mi pune o întrebare în felul urmator: "-Doamna Toma, nu-i aşa că nu puteţi veni mâine la evenimentul….?". Ce raspuns puteam să dau?
3. Poate că oamenii se simţeau uşor intimidaţi sau, cum avea o vorbă doamna Lia Manoliu: "Este efectul de statuie, asta-i inhibă pe unii". Nu am avut niciodată vreo urmă de tristeţe pentru acest lucru, aşa sunt eu, nu am acceptat orice, oricum şi oricând, am cerut explicaţii suplimentare oricând, dar poate că am deschis o cale de a apropia vedetele sportului, care au urmat, de personajele locale.
În primii ani după revolutie, când trăia tatăl meu, am fost la primăria de la Ştefăneşti pentru că mă chemaseră. Spuneau ceva de genul că îmi vor oferi titlul de cetăţean de onoare, că stadionul va avea numele meu şi eventual strada unde este casa părintească. Toate acestea au fost spuse în contextul în care mi s-a părut că erau aluzii la contribuţii financiar-materiale… Ar fi fost frumos să pot avea putere financiară să renovez stadionul sau să iniţiez şi sponsorizez o competiţie anuală, un proiect de genul Campionii Ştefăneştilor etc. Nu am avut aceste resurse financiare şi de timp. Probabil că nu mi-am propus, poate nu este târziu nici acum. O să mă gândesc. N-am refuzat pe nimeni să discutăm pe orice tema. Eu merg la Ştefăneşti de câteva ori pe an, mama mea trăieşte şi o vizitez.
"Cei care fac sau vor face performanţă nu mai pot fi amăgiţi, păcăliţi, jigniţi, ignoraţi sau forţaţi de părinţi…"
Ştiri Botoşani: Ce sfaturi le oferiţi sportivilor aflaţi la început de drum?
SANDA TOMA: Sportivilor la început de drum le pot spune că, dacă şi-au ales calea sportului, vor avea parte de cea mai fumoasă şi nobilă competiţie. Educaţia în spirit olimpic este unică. În viaţă nu se întâmplă lucrul acesta întotdeauna. Sunt alte generaţii, pe copiii din ziua de azi nu-i mai ademeneşti cu o ciocolată (cum spunea Ilie Năstase). Nu cred că este vorba doar despre partea materială, copiii vor explicaţii pentru orice, vor calea cea mai simpla, scurtă, şi antrenorii cei mai buni. Cei care fac sau vor face performanţă nu mai pot fi amăgiţi, păcăliţi, jigniţi sau ignoraţi sau forţaţi de părinţi. Trebuie să fie selectaţi copiii care vor performanţă pentru ei, care au implementat din familie, scoală… spiritul de sport pentru sănătate, pentru competiţie. E greu de înţeles acest lucru pentru generaţia mea şi poate că şi pentru cei pe care noi i-am crescut şi educat. Am înţeles multe lucruri când erau copiii mei în liceu, unul în USA şi altul în Australia.
"Mă bate gândul să-mi petrec bătrâneţea pe acele meleaguri"
Ştiri Botoşani: Un gând bun pentru Botoşani?
SANDA TOMA: Un gând bun şi frumos pentru Botoşani. Îmi place orasul, s-a dezvoltat frumos în ultimii ani, este un oraş frumos. S-a păstrat o atmosferă de autenticitate, are ceva specific, doar al botoşănenilor, nu găseşti în altă parte. Vin cu mare drag în oraş, sora mea este medic şi trăieşte în oraşul Botoşani. Locuieşte pe lângă primărie, în spatele blocului este o biserică veche şi frumoasă. Mă bate gândul să-mi petrec bătrâneţea pe acele meleaguri.
Ştiri Botoşani: Vă mulţumesc şi vă dorim să vă bucuraţi ani mulţi de rezultatele muncii dvs. Vă aşteptăm cu drag acasă!
SANDA TOMA: Eu vă mulţumesc pentru că v-aţi gândit la mine, mă onorează şi poate savurăm odată împreună struguri dulci de la Ştefăneşti.
(A consemnat Florentina Toniţă)
(Sanda Toma, la Universitatea Jose Camillo Cela, Madrid, Spania Sursa: moldova.sports.md)
