Valeriu Iftime anunță prime speciale dacă FC Botoșani ia TITLUL!

Valeriu Iftime anunță prime speciale dacă FC Botoșani ia TITLUL!

   Foto: Fanatik

Patronul FC Botoșani recunoaște că nu se aștepta ca trupa sa să aibă un parcurs atât de bun și să fie în lupta pentru titlu, însă cu toate acestea spune că jucătorii nu trebuie să-și facă probleme la nivel financiar, pentru că banii sunt pregătiți pentru a fi plătiți dacă performanța va fi una pe măsură când se trage linie. Inclusiv calificarea în cupele europene va aduce o primă importantă pentru jucători, spune omul de afaceri.

„Vă dați seama că o să aibă prime de titlu. Să ajungă ei acolo și o să negociem, da. Sunt eu păcătos, dar nici chiar așa. Cum să nu le dau prime dacă o să câștigăm acest nesperat, râvnit trofeu? Le dau și dacă ne calificăm în cupele europene, da. Nimeni nu se aștepta din grupul nostru să fim aici. Dar știți cum e, am jucat bine, jucăm bine, pofta vine mâncând. Există încredere. Mă uitam și la meciul acesta cu Slobozia, în care am bătut”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Fanatik.

 

Leo Grozavu nu a cerut încă transferuri la FC Botoșani

Întrebat dacă a purtat discuții cu antrenorul echipei cu privire la transferuri, Iftime dezvăluie că încă nu a fost stabilită strategia de transferuri pentru iarnă.

„Ei nu au avut nicio ocazie cu noi, cei de la Slobozia. Așa este, ne facem meciurile ușoare. Eu spun pe ce poate echipa asta. Sunt oameni care au ceva sigur în ei, ceva fotbalistic. Domne, când au încrederea în ei și au pregătirea fizică bună, nu-i oprești, joacă împotriva oricărei echipe. Acum, ai mei, joacă împotriva fiecărei echipe fără frică, sunt siguri pe ei.

Încă nu mi-a cerut transferuri Leo Grozavu, el îmi mai spune așa, de câte o primă specială. O să facem, da, un pachet special de prime. Am un asociat care se ocupă de astea și se pricepe bine aici, știe când să-i stimuleze. Când ești nesperat undeva”, a mai spus Valeriu Iftime.

FC Botoșani se pregătește de meciul cu Rapid

Pentru FC Botoșani urmează astăzi, 3 decembrie, meciul din Cupa României, de pe teren propriu, cu Hermannstadt, echipă rămasă fără antrenor după plecarea lui Marius Măldărășanu.

Formația moldavă va avea după confruntarea cu sibienii un duel de foc în SuperLiga, confruntare care ar putea trimite trupa lui Leo Grozavu pe primul loc al clasamentului, în cazul unei victorii.

Așadar, cei de la FC Botoșani primesc vizita celor de la Rapid, meci ce va avea loc luni, de la ora 20:30. În tur, bucureștenii s-au impus, 2-1, datorită unei duble semnate de Antoine Baroan, asta după ce Hervin Ongenda a redus din handicap pe finalul partidei, insuficient însă pentru ca revenirea să fie totală pentru formația patronată de Valeriu Iftime, care a fost nevoită să plece fără puncte din Giulești, mai scrie sursa citată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Obiect zburător prăbușit în județul Suceava, după alerta cu dronă de la Botoșani. Autoritățile trimise la fața locului!

astăzi, 17:23

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor dou...

Ziua Porților Deschise la Botoșani: Cetățenii au trecut pragul pompierilor! (Foto)

astăzi, 17:15

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie, porțile subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga&...

VIDEO! O nouă alertă de dronă la Botoșani, mesaj RO-ALERT!

astăzi, 16:33

O nouă alertă de dronă emisă de autorități în județul Botoșani. populația a fost alertată prin RO-ALERT. Potrivit unor cititori, drona a fost văzută și filmată în timp ce ...