Nimeni nu a crezut în el, nu i-a dat nicio șansă. Primele amintiri din familia din Botoșani sunt nu doar foarte dure, ci și greu de imaginat de unii dintre copiii de astăzi. ”Mama se rănea singură. Tata era violent”, îți amintește artistul.
Însă copilul de atunci a știut să caute lumina!
”Când aveam patru ani, am văzut lucruri pe care niciun copil nu ar trebui să le vadă vreodată. Mama mea se rănea singură. Tatăl meu era violent. Dar chiar și în acel întuneric, eram tot un copil care zâmbea, care visa, care căuta frumusețea”, își amintește astăzi Emanuel Barica, botoșăneanul pe care, până la participarea la Românii au talent, aproape nimeni nu îl cunoștea.
A găsit refugiu în desenele animate. Acolo s-a simțit protejat și imaginația a devenit evadarea de care sufletul de copil avea nevoie.
”La șapte ani, m-am îndrăgostit de animația japoneză. A devenit prietena mea, refugiul meu. În poveștile ei, am găsit protecție - o lume unde durerea avea sens, iar lumina și speranța încă existau”, povestește Emanuel.
Desenul a intrat firesc în viața lui. Avea 13 ani. Fără profesor. Fără atelier, fără îndrumare. ”Doar voință și bucăți de hârtie!”.
Dacă pasiunea unui copil – într-o familie normală – aduce după sine sprijinul întregii familii și împreuna-bucurie, pentru Emanuel desenul a început cu mai multă muncă.
”Am muncit - cărând sacoșe, curățând câmpuri, servind în cafenele - ca să pot cumpăra un pix. Arta era modul meu de a supraviețui. Modul meu de a rămâne uman”.
La 15 ani a vândut primul desen. La 17 ani, încă mai credea în forța sa, ”chiar dacă nimeni din jurul meu nu o făcea”. Oamenii îi spuneau: „Nu vei reuși!”
”Râdeau. Se îndoiau. Dar eu am continuat să desenez. La 24 de ani, după mai bine de un deceniu de creație, mi-am găsit în sfârșit propriul stil - scribble, linie brută, emoție săpată în cerneală. Acest stil a deschis porțile. Înainte de emisiunile TV, înainte de Românii au talent, expusesem deja în galerii naționale, muzee și expoziții internaționale. Berlin. Paris. Cracovia. Marsilia. Lucrările mele erau acolo - pentru că am fost prezent”, spune astăzi Emanuel Barica.
Își trăiește gloria departe de țară, expune în galerii renumite. Nu s-a gândit o clipă că are dreptul la odihnă, la repaos, la liniștea unui trai fără griji. Muncește continuu, cu aceeași zbatere cu care, în copilărie, căra sacoșe pentru a cumpăra un pix.
”Mi-am construit locul cu mâinile mele, fără scurtături. Apoi a venit ”Românii au talent” - și într-un fel, nu eu am mers în România. România s-a întors la mine. Ei au văzut ceea ce lumea deja văzuse”.
Însă, spre deosebire de anii de demult, simte acum Emanuel Barica o bucurie în inima de român, în sufletul de botoșănean: ”Pentru prima dată, m-am simțit acceptat - nu pentru ceea ce încercam să par, ci pentru ceea ce eram cu adevărat. Acum am 30 de ani. Desenez de 18 ani. Am performat, expus, publicat și transformat trauma în artă, tăcerea în poveste și singurătatea în conexiune. ACESTA ESTE DOAR ÎNCEPUTUL. Nu vă dați bătuți!”, este mesajul botoșăneanului care devine, prin propriul exemplu, un model de curaj, de perseverență și de umanitate.
Pentru orice copil, indiferent unde se naște, o zi poate fi ÎNCEPUTUL. Important este să ”nu vă dați bătuți!”
La mulți ani tuturor copiilor!
