Pe 1 iunie celebrăm inocența, puritatea, sărbătorim copilăria, clădim speranțe noi pentru un viitor glorios.
Astăzi poposim, însă, într-o vreme în care inocența se împletea (cu noduri și răsfirări dureroase de suflet) cu realitatea dură a vieții. Când mirosul de obuze încă stăruia în ungherele caselor, când războiul se prelungea într-o foamete hâdă și comuniștii începeau a-și construi socialismul multilateral dezvoltat.
Fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire, dar și o căutare a bucuriilor simple, care să aducă un strop de lumină în întunericul cotidian.
Războiul lăsase cicatrici adânci în sufletele bunicilor, iar copiii, deși nu înțelegeau mare lucru, simțeau greutatea fricii care plutea în aer. Spaima de ruși și de comuniști era omniprezentă, iar poveștile spuse la gura sobei erau adesea umbrite de teroarea unei lumi în care libertatea părea un vis îndepărtat.
”Vă doresc să vă iubiți trecutul!”
Născută pe 27 martie 1964, la Sulița, în judetul Botosani, actrița Viorica Vatamanu își amintește de bunica maternă, Natalia.
Știa de la părinți povestea bunicii. Imaginile cutremurătoare – cu Mamaia Natalia ”spânzurată” în vișin cu propriul ei păr – aveau să o urmărească întreaga viață.
”După ce au plecat rușii care invadaseră satul și copiii ei s-au întors acasă din ascunzători, au găsit-o legată de vișinul din curte cu cozile părului ei împletit. Stătea așa... "spânzurată" cu propriul ei păr. Era vie și nu zicea nimic. Nu plângea, nu țipa, nu se văita. Era bucuroasă că toți copiii ei erau vii și nevătămați”, povestește astăzi actrița și profesoara de teatru Viorica Vatamanu, care mai păstrează o amintire de familie: ”Mama mea stătuse trei zile într-o "glugă de popșoi" cu o cană de chișleag".
Bunica Natalia a mai trăit alături de copiii ei și de nepoți. A trăit și anii de comunism, însă bătrânețea i-a fost alinată de cei dragi.
”Am iubit-o mult! Am iubit-o, mai ales, pentru că nu mai putea să meargă. Nu o mai țineau picioarele... și se târa din casă pe prispă ca să ne aștepte. Și ea m-a iubit! Pentru că veneam săptămânal din satul vecin ca să stau cu ea, să dorm cu ea, să o spăl pe cap, să o îmbăiez cu frunze de nuc fierte și să povestesc cu ea. Îi cântam și ea plângea.
Să fie iertată și în preajma Îngerilor alături de toți ai ei! Te iubesc mult, Mamaie Natalia! Vă doresc să vă iubiți... trecutul!”, își amintește Viorica Vatamanu.
Privind astăzi înapoi, copilăriile de demult sunt ca o carte plină de pagini îngălbenite. Deși vremurile au fost grele, ele ne-au modelat și ne-au făcut să apreciem cu adevărat libertatea și bucuria de a trăi. Astăzi, când ne amintim de acele zile, simțim o nostalgie profundă, dar și recunoștință pentru lecțiile învățate și pentru forța pe care am descoperit-o în noi înșine.