Experiment inedit la Botoșani: Cum reacționezi când copilul tău îți spune TE IUBESC?

Cuvinte simple, plin de emoție, dar atât de des înlocuite de tăcere la vârsta adolescenței, când relația cu părinții se transformă într-o ecuație cu (prea) multe necunoscute.

Un scurt exercițiu, o provocare pusă la cale de un fost ofițer antidrog și câteva concluzii rapide: ”spuneți-le mai des părinților că îi iubiți”, ”scrieți-le, sunați-i și asigurați-i că sunteți în siguranță”, ”mă aflu în cel mai îngrijorat județ”…   

 

Experimentul s-a derulat miercuri, 28 mai, la finalul Conferinței Antidrog, derulată la Botoșani la inițiativa Asociației MLNR, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani



După ce prof. univ. Cătălin Țone - fost ofițer antidrog -, le-a vorbit adolescenților despre consecințele reale ale consumului de substanțe interzise și despre cum pot fi evitate situațiile de risc prin informare, sprijin și asumare, elevii adunați în sala Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani au primit o provocare: să le scrie părinților, pe WhatsApp, un mesaj scurt: ”TE IUBESC!”. Primii participanți care prezintă un răspuns din partea părinților primesc un premiu…

În mai puțin de 30 de secunde apar primele ”probe”. Și premiile: cărți, brelocuri. Răspunsurile sunt citite cu voce tare, la microfon, de către prof. Cătălin Țone. Nu doar primele mesaje, ci și următoarele 10, 20, 30, probabil până spre 100…

Toți adolescenții au transmis mesaje scurte: ”Te iubesc, mama!”, ”Te iubesc, tata!”, ”Mama, tata, vă iubesc!”

Răspunsurile părinților (venite, este adevărat, destul de rapid):

”Și eu te iubesc, puiule!”

”Ai pățit ceva, ce-i cu tine?”

”Ce-ai mai făcut acum?”

”Și eu te iubesc! Ți-au intrat banii pe card?”

”Te iubesc, hai, spune ce vrei!”

”Vai de mine! Ești ok?”

”Te iubesc și eu. Ai nevoie de bani?”

”Vai de mine, iar ai făcut ceva! Și eu te iubesc!”

”Te iubesc, dar spune ce prostii ai făcut!”

Te iubesc, mama! Te iubesc, tata! Cuvinte simple, fundamentale pentru o relație și o legătură sănătoasă între copii și părinți. O relație bazată nu doar pe dragoste, ci și pe siguranță, acceptare și sprijin necondiționat.

Cu toate acestea, după cum s-a văzut în micul experiment de la Botoșani, reacția părinților atunci când primesc aceste cuvinte de la copiii lor poate fi și surprinzătoare. Un ”te iubesc” declanșează îngrijorare, panică, neliniște. Părinții, de cele mai multe ori preocupați de responsabilitățile lor financiare sau de problemele cotidiene, interpretează o declarație de iubire ca pe un semnal de alarmă, încercând să identifice o problemă ascunsă.

O atitudine care vine și dintr-o lipsă de comunicare în familie. Când părinții nu sunt obișnuiți să discute despre emoții sau să își exprime iubirea în mod regulat. Și atunci o simplă declarație de dragoste din partea copilului poate fi percepută ca fiind suspectă.

”Botoșaniul, județul cu cei mai îngrijorați părinți”, a fost remarca ușor amuzantă a prof. Cătălin Țone, prin care a încercat să transmită și un mesaj către adolescenți: ”Spuneți-le mai des părinților că îi iubiți!”.

Iubirea constantă conferă siguranță. Exprimarea emoțiilor, împărtășirea sentimentelor în intimitatea familiei creează o atmosferă de încredere pentru adolescenți, care vor experimenta deopotrivă și validarea acestor sentimente, fără ca intențiile să fie interpretate greșit.

Specialiștii mai spun că, atunci când părinții nu gestionează corect propriile temeri și anxietăți, ei vor proiecta aceste sentimente asupra copiilor.

1 iunie este cel mai potrivit moment pentru un TE IUBESC!

Cu un răspuns pe măsură. Fără panică, fără anxietăți (ne)justificate. Doar încredere și bucurie.

Copiii noștri merită cea mai frumoasă și mai curată IUBIRE.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Misiune contracronometru: Botoșănean scos dintr-o fântână, noaptea trecută!

astăzi, 08:19

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. Misiunea contracronometru a avut loc în noaptea de...

În această dimineață: Cutremur ”slab” aproape de Botoșani!

astăzi, 08:11

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 a avut loc vineri dimineață în județul Suceava, la câteva minute după ora 4, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare‑Dezvoltar...

În drumul spre Ucraina: Nicușor Dan a ajuns la Suceava cu un avion Spartan și s-a oprit la o mănăstire!

astăzi, 07:49

Nicușor Dan a aterizat joi seară pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, de la Salcea. Șeful statului a călătorit de la București la Suceava la bordul unui avion mil...