Imagini impresionante, o lume a credinței văzută prin ochii unei maici de la Mănăstirea Vorona, fotografii care pot oricând să poposească pe simezele marilor expoziții naționale sau internaționale.
Pelerinii care ajung în mănăstirile Botoșaniului sunt impresionați în primul rând de frumusețea locurilor, dar și de chipurile luminoase ale maicilor trăitoare în spațiile monahale. O seninătate creștină care se regăsește în ruga murmurată din strană, dar și în aceste imagini feerice pe care vă invităm să le admirați astăzi.
”Mănăstirea este școală a vieții veșnice, școala cea mai înaltă de pe pământ, școala cunoașterii de Dumnezeu, care depășește, prin țelul final, știința omenească. Școala monahală este foarte diferită de orice școală omenească, deoarece monahii pun fiecare zi, fiecare clipă și fiecare cuvânt în legătură cu Dumnezeu, trăindu-și viața după poruncile Sale. În școala vieții monahale, monahul trece prin mai multe etape în creșterea înțelegerii vieții duhovnicești. Începe cu abecedarul, care presupune învățarea și practicarea ascultării, rugăciunii, tăierea voii proprii etc. Scopul lucrării monahicești este cea mai înaltă descoperire a chipului viețuirii noastre pentru dobândirea mântuirii. Cu bucuria veșniciei, cu dragostea Lui Dumnezeu să ne silim a trăi în comuniune și cu iubirea Lui Hristos pentru noi”, este lecția pe care ne-o oferă astăzi obștea uneia dintre cele mai frumoase mănsătiri din România: Vorona.
Când fotografia se face drum către Rai
Primii fulgi ai acestei ierni au venit pe neașteptate și s-au risipit la fel. Împletirea dintre albul de noiembrie iernatic și tihna mănăstirilor creează adevărate momente de grație creștină. De o vreme, ne-am obișnuit să vedem Mănăstirea Vorona prin ochii Maicii Sofronia.
”Phos” – lumină și ”grafie” – scriere. Fotografie. A scrie cu lumină, ca și cum ai compune o icoană. Artiștii care surprind efemerul clipei spun că nu poți afirma că ai văzut un lucru până când nu l-ai fotografiat.
Să așezi asupra lui lumină și apoi să îl dăruiești lumii. Asta face și Maica Sofronia, din Mănăstirea Voronei. Este cea care ne încântă și de această dată cu fragmente din natură aproape ireale.
Fotografii pasionați știu că nu oricine poate surprinde astfel de imagini. Iar Maica Sofronia este dovada vie că, dincolo de tehnică, există oameni care lucrează și cu inima. Așa reușește să ne arate, din când în când, frumusețea Creației, frumusețea lui Dumnezeu.
Maica Sofronia, de la Mănăstirea Vorona, ne dăruiește imagini din care izvorăște Frumusețea.
”Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, că tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe. Încercați, pe cât puteți, să plantați gânduri bune”, este îndemnul maicilor de la Mănăstirea Vorona, cuvinte care însoțesc imaginile de primăvară.
Istoria de veacuri a Voronei
Așezată în sudul județului Botoșani, între codrii bogați ai Moldovei, dincolo de Siret, după drumul ce șerpuiește prin pădure, Mănăstirea Vorona reprezintă o vatră a vieții monahale românești. Ansamblul mănăstiresc datează din secolul al XVI-lea, când pe aceste meleaguri monahi din părțile Moldovei, dar și ale Rusiei sau chiar Greciei, au căutat o zonă retrasă ce urma să le devină loc de rugăciune, astfel încât au ctitorit o mică biserică de lemn având ca hram Nașterea Maicii Domnului.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, viața monahală și biserica au fost afectate de instaurarea noului regim ateu. Mănăstirea Vorona va cunoaște începând cu anul 1959 o perioadă de regres odată cu Decretul 410/1959. Decretul prevedea ca mii de călugări să părăsească mănăstirile, bărbații până în 55 de ani și femeile până în 50 de ani. Acest lucru a făcut ca mănăstirea să fie închisă. Obiectele cu valoare de patrimoniu de la schit au fost confiscate de către stat. Bisericile au fost încuiate, iar chiliile transformate în depozite de cereale ale CAP-ului. Printre monahiile alungate din viața de mănăstire odată cu Decretul nr. 410 se număra și maica Teofana Scântei. Aceasta avea să contribuie la recondiționarea Mănăstirii Vorona și la refacerea vieții monahale de aici, deoarece nouă ani mai târziu de la cumplitul decret lăcașul de cult a fost redeschis, ca mănăstire de maici, sfinția sa fiind numită stareță, stăreție care continuă și astăzi.
Galerie foto - prima zăpadă la Mănăstirea Vorona, autor: Maica Sofronia:
