Nu doar o minte sclipitoare, de geniu, ci È™i un suflet de geniu, ce sclipea de bucuria harului lăuntric. Este povestea maicii Heruvima de la Petru Vodă, ucenica Părintelui Justin, care a biruit oceanul muceniciei bolii, dar È™i cel al patimilor, ajungând la lumina isihasmului ortodox. Mărturiile aparÈ›in maicii Parascheva, cea mai bună colegă È™i prietenă a maicii Heruvima.
Maica Heruvima (Svetlana Mihaela Tănasă, născută în BotoÈ™ani) a trecut la Domnul la praznicul SfinÈ›ilor Arhangheli È™i îngeri, în data de 8 noiembrie 1998, fiind înmormântată în Cimitirul Mănăstirii Petru Vodă.
Citește și Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!
(Svetlana Mihaela Tănasă)
Cum am cunoscut-o pe maica Heruvima
Am cunoscut-o pe Maica Heruvima în Facultatea de Litere, imediat după RevoluÈ›ie, în anul 1990, în zilele acelea fierbinÈ›i, de luptă È™i de speranÈ›e. Ne-am cunoscut în Consiliul profesoral din care făceam parte, ca reprezentant al studenÈ›ilor de anul I, ea – ca reprezentant al studenÈ›ilor din anul al II-lea. Am luptat împreună È™i cu alÈ›i studenÈ›i, HoraÈ›iu Decuble, Iulian Doroftei, Sergiu Ailenei, pentru drepturile studenÈ›eÈ™ti.
Maica Heruvima participase È™i la RevoluÈ›ie la BucureÈ™ti împreună cu Iulian Doroftei È™i cu alÈ›ii. A militat întotdeauna pentru libertate, pentru democraÈ›ie, împotriva dictaturii. Era foarte implicată în povestea din PiaÈ›a Universității, unde a petrecut mai mult timp, alături de studenÈ›ii È™i intelectualii care înÈ›elegeau bine că le era confiscată RevoluÈ›ia. A purtat È™i ea cu demnitate stigmatul de „golancă” a PieÈ›ei Universității. În acea perioadă a tradus È™i a publicat fragmente din cartea lui Csaslav Milosz, La pensée captive, o analiză a totalitarismului, în revista Litera, care a avut o apariÈ›ie sporadică. Era revista noastră, a studenÈ›ilor de la Litere, condusă de Iulian Doroftei. În colegiul de redacÈ›ie era È™i Svetlana Mihaela Tănasă.
Geniu al limbilor clasice
În vara anului 1990, am dat împreună admitere la o altă secÈ›ie a Facultății de Litere, SecÈ›ia de Limbi Clasice. Pe perioada examenelor, Svetlana a stat cu mine la gazdă È™i ne-am pregătit împreună. Ea a trecut examenul cu brio, a intrat prima pe listă, am intrat È™i eu, dar mult mai modest.
A iubit mult Facultatea de Limbi Clasice. Mergea aproape la toate cursurile, învăța non-stop greacă È™i latină. Stătea în biblioteci unde citea operele marilor clasici ai literaturii È™i filosofiei antice. Visa să devină profesor la catedra de limbi clasice, unde era foarte iubită de profesorii ei, în special, de dna profesor Mihaela Paraschiv de care o lega o prietenie strânsă, dna profesor Any Cojan, dl. profesor Traian Diaconescu. ToÈ›i aveau pentru ea cele mai bune aprecieri È™i cele mai bune aÈ™teptări. Era pasionată de limba greacă.
Într-un timp foarte scurt a învățat limba, încât chiar din anul I a fost capabilă să traducă în limba greacă veche în metru Oda (în metru antic) a lui Eminescu, cu care a participat la Colocviul M. Eminescu. Avea o minte scrutătoare, foarte disciplinată È™i organizată È™tiinÈ›ific. Fire cerebrală, pătrundea cu mintea orice domeniu, orice fenomen È™i putea face cu precizie previziuni asupra evenimentelor numai prin deducÈ›ii logice.
Personalitate complexă
Iubea muzica, avea o pasiune pentru preclasici, dar aprecia È™i un concert bun de jazz sau de chitară clasică. Îi plăceau mult pictorii impresioniÈ™ti È™i Van Gogh. Era o fire comunicativă. Avea prieteni din cele mai diverse categorii sociale. Nu căuta niciodată la faÈ›a omului, nu dispreÈ›uia pe nimeni, pe toÈ›i îi primea cu aceeaÈ™i dragoste. Îi plăceau munca È™i disciplina.
Cât a fost studentă, o perioadă a fost angajată la Anticariatul lui Grumăzescu, tot din dorinÈ›a de a fi aproape de cărÈ›i, dar È™i din dorinÈ›a de a folosi cât mai bine È™i mai eficient timpul. În anul 1995, a câÈ™tigat o bursă Soros la Budapesta, departamentul de Medieval Studies, din cadrul Central European University, unde a făcut un an de master È™i unul de doctorat… După care s-a întors în È›ară, fiindcă în mod subit È™i suspect s-a îmbolnăvit de cancer de piele.
La Budapesta, conform propriilor mărturii, avea mereu dispute cu ungurii în problema Transilvaniei. CunoÈ™tea atât de bine istoria Ardealului, încât îi punea la punct cu demnitate pe unguri de fiecare dată. Cum aveau să-mi confirme chiar ei, numind-o pe Svetlana extremistă È™i naÈ›ionalistă.
De la Budapesta la Petru Vodă
Odată ajunsă în È›ară, s-a retras la Mănăstirea Petru-Vodă, trăind în preajma Părintelui Justin. Nu voia să moară. Iubea viaÈ›a, iubea cartea, visa să facă la Petru-Vodă o È™coală de spiritualitate isihastă care să fie în acelaÈ™i timp È™i un centru de cultură. Urma să înceapă prin traducerea unor importante cărÈ›i de spiritualitate ortodoxă.
Printre primele încercări, au fost scrierile Sf. Seraphim Rose, pentru care avea o mare evlavie, ca unul care scria pentru vremurile de acum. Cât a stat în Petru-Vodă, mai ales în perioada de început, cât i-a permis È™i starea sănătății, a dat meditaÈ›ii copiilor orfani aflaÈ›i în grija mănăstirii, de literatură română, de engleză, franceză, latină.
Noblețea și gingășia maicii Heruvima
Nu pot să nu amintesc È™i de caracterul jucăuÈ™ È™i plin de bucurie al Maicii Heruvima. Era o fire veselă, blândă, nu È›inea supărare, nu È›inea minte răul. Rareori erau conflicte între noi È™i, atunci când apăreau mici boroboaÈ›e, ea ceda întotdeauna. Îi plăceau pisicile cu care petrecea destul timp jucându-se. Adunase la un moment dat vreo patru.
Primul ei motănel, era un maidanez pe care îl botezase ChiÈ›ac, după numele unui general implicat la RevoluÈ›ie, cu un dosar nu prea curat. Se făcuse multă vâlvă în jurul acestui general de armată sau de Securitate ce-o fi fost È™i Svetlana, în derâdere, È™i-a pus numele la pisică ChiÈ›ac. Avea mereu o pisică în traistă când ieÈ™ea în oraÈ™. Cu pisica pe umăr o vedeai până È™i la bibliotecă È™i la cursuri, cu chipul ei de copil veÈ™nic, dezarma pe toată lumea, încât supraveghetoarele de la bibliotecă nu-i puteau reproÈ™a nimic. Era nedespărÈ›ită de pisica ei.
Împlinirea culturii prin trăirea ortodoxă
DeÈ™i eu eram mai aplecată spre misticism, totuÈ™i Svetlana s-a convertit prima la creÈ™tinismul ortodox devenind creÈ™tină practicantă. Ea s-a trezit mai repede decât mine È™i a înÈ›eles mult mai rapid decât mine mesajul È™i esenÈ›a creÈ™tinismului. Era È™i o oarecare concurență între noi, stimulată mai ales din exterior, dar amândouă ne simÈ›eam foarte responsabile, voiam ca viaÈ›a noastră să aibă un sens, o împlinire, să însemne ceva cu adevărat.
Pe-atunci, cultura ni se părea cea mai mare împlinire. Și într-un fel, chiar era. Îmi amintesc că odată participasem împreună la Colocviul Eminescu. Eu cu o lucrare despre Rugăciunea unui dac, iar Maica Heruvima îÈ™i alesese ca temă traducerea în greacă veche È™i tâlcuirea Odei (în metru antic). A reuÈ™it chiar să o traducă în metru antic, era foarte iscusită la metrică, de altfel făcuse o lucrare la un alt colocviu despre Accentul muzical în limba greacă. Ne gândeam că poate È™i Eminescu È™i-ar fi dorit să-È™i audă Oda în grai È™i în metru antic. Colocviul s-a încheiat cu o excursie în nordul Bucovinei pe la mănăstiri È™i prin BotoÈ™ani, la IpoteÈ™ti.
Cu ie È™i cu blugi, în drumeÈ›ie
Un adevărat pelerinaj. La SuceviÈ›a ne-a întâmpinat o măicuță tânără, frumoasă la chip ca un serafim. Maica Heruvima, comunicativă cum era, a intrat repede în vorbă cu ea. Eu mă È›ineam mai la o parte. Eram îmbrăcată într-o ie românească „cu puiuÈ›i”, împrumutată tot de la Svetlana. Și maica aceea de la SuceviÈ›a mă mustră uÈ™or: „Cum te simÈ›i”, zice, „când îmbraci ia noastră românească la blugi?”. Mi-a fost ruÈ™ine, dar m-am apropiat de ele trăgând cu urechea la conversaÈ›ia lor, întrebându-mă ce poate discuta Svetlana cu o măicuță.
Svetlana însă cu o figură serioasă È™i pătrunsă, tocmai o întreba: „Ce trebuie să faci ca să rămâi în mănăstire?”. Și maica i-a dat un răspuns pe care nu mi-l mai amintesc, fiindcă imediat i-am adresat È™i eu întrebarea mea: „La mănăstire te lasă să citeÈ™ti?”. Atât întrebarea mea, cât È™i a Svetlanei au fost parcă profetice. Svetlana „a rămas” în mănăstire ca un călugăr adevărat, care în puÈ›ini ani a dobândit desăvârÈ™irea È™i a ajuns la cărunteÈ›i cinstite, iar eu, venind la mănăstire, ca un netrebnic, mă aflu îndeletnicindu-mă cu cetitul cărÈ›ilor, ca una care nu sunt bună de nimic altceva.
Povățuirea Părintelui Justin Pârvu
Dar convertirea ei totală, cu adevărată pocăință È™i străpungere, s-a produs în urma întâlnirii providenÈ›iale cu Părintele Justin, pe care s-a dus să-l viziteze în urma insistenÈ›elor unei prietene, Daria, care era apropiată părintelui Justin È™i care vizita des Mănăstirea Petru-Vodă. Părintele Justin i-a dat adevărata direcÈ›ie È™i îndrumare È™i atentă povățuire duhovnicească, încât ea, întorcându-se la Budapesta, cum mi-a povestit ulterior, studia pe SfinÈ›ii PărinÈ›i, în special pe Sfântul Efrem Sirul, pe care îl avea în engleză… Și, citindu-l, plângea cu lacrimi amare de pocăință.
Acesta a fost începutul pocăinÈ›ei È™i convertirii ei. Dumnezeu a încercat-o apoi ca aurul în topitoare, iar ea a luptat până la sfârÈ™it cu o vitejie fără seamăn, fără să primească un calmant în boala ei cumplită. A suferit totul cu bărbăție ca să-È™i răscumpere păcatele săvârÈ™ite în lumea aceasta vremelnică, în această vale a plângerii în care strălucim o clipă… Și apoi se stinge licărul nostru È™i ne ducem înaintea Soarelui dreptății spre a ne împărtăși nemijlocit de lumina cea neapusă, câÈ›i vom fi aflaÈ›i vrednici să strălucim atunci în lumina aceea. Integral în revista Atitudini...
(Maica Heruvima şi Părintele Calciu-Dumitreasa, la Mănăstirea Petru Vodă. Foto: cuvantul-ortodox.ro)