Sfântul Sofronie era din cetatea Damascului, având părinţi dreptcredincioşi ce se numeau Plintos şi Mira.

A trăit în zilele împăratului Heraclie (610-641) şi încă din tinereţe şi-a îmbogăţit viaţa, iubind înţelepciunea, atât cea duhovnicească, prin exemplul sfinţilor pustnici, cât şi din afară, a ştiinţelor din vremea lui. Studiind filosofia, a mers la Ierusalim, apoi la mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte, şi acolo a vieţuit 20 de ani. L-a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moshu, scriitorul vestitei cărţi Limonariul. Împreună cu acest cuvios, Ioan, Sfântul Sofronie a călătorit la mai multe locuri sfinte: la Mănăstirea Sfântul Sava, la Iordan, în Antiohia, apoi în Alexandria. Aici, îmbolnăvindu-se, Sofronie a fost tuns în monahism.

CITEȘTE ȘI: "Lucrări la remedierea unei avarii, se întrerupe apa în mai multe localități din ..."

 

În acea vreme, Heraclie i-a biruit pe perşi, aducând la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci, pe care aceş­tia îl furaseră, dar şi pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului, care era ţinut în robie. După moartea patriarhilor Zaharia şi Modest a fost ales Sofronie patriarh al Sfintei Cetăţi. Atunci s-a ridicat în creştinătate o nouă erezie, a monoteliţilor, adică a celor care mărturisesc o singură voinţă şi o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei erezii privind taina Persoanei lui Hristos i s-a opus Sfântul Sofronie, căci adunând sinod a osândit asemenea rătăcire. Sfântul Sofronie i-a combătut pe monoteliţi, întocmind scrieri care au fost citite la Sinodul al 6-lea Ecumenic. Tot el a scris Viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi Cuvânt despre viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv.

A avut marea durere să vadă cucerirea Ierusalimului de către arabi sub ocârmuirea califului Omar în anul 638. Atunci, sfântul patriarh a încheiat cu Omar o pace pe care însă califul nu a respectat-o după ce Ierusalimul şi-a deschis porţile.