Alexandra Groza s-a nascut inger, a trait ca un mucenic si a murit ca un sfant. Nu spun cuvinte mari si nimic, in aceste clipe, nu poate sa aline durerea mamei care isi tine pe brate pruncul neinsufletit.

O durere care ne impietreste pe toti, o durere care ne macina si ne pune intrebari: Doamne, de ce chemi la Tine copii nevinovati?

O intrebare ale carei raspunsuri tin de intimitatea duhovniceasca a fiecaruia dintre noi, cei care am luptat cu orice chip sa o tinem pe Alexandra aici. Sute, mii de oameni s-au unit in acest an, au dat din banutul lor mult sau putin, s-au rugat pentru Alexandra, au cantat, au confectionat felicitari, podoabe de Craciun, au vandut margelute si au desenat ingerasi… Au batut la usi, au plans, au indraznit ceea ce pentru ei insisi nu ar fi indraznit niciodata. Si-au dat vesti unul altuia, si-au marturisit propriile nevointe. Eu insami am cunoscut oameni speciali care, fara indoiala, imi vor fi alaturi toata viata si vom sti mereu ca ne uneste Alexandra.

De ce ne mor copiii, Doamne? Prunci nevinovati, fara greseala, fara patimi si pacate. Suflete ingeresti, luminoase in chip si stralucitoare in suflet. Si, mai ales, cine ingaduie atata suferinta?

Un an intreg de chin, de zbucium cumplit, de durere insuportabila, de strigat mut in fata neputintei…

Da, este omeneste sa credem ca nu e drept! Pentru ca am luptat, am cerut, ne-am rugat. Si am asteptat ca Dumnezeu sa ne vada, sa ne asculte.

Si cu toate acestea, Alexandra, dupa suferinte cumplite, a trecut in lumea fara durere...

Alexandra a fost un copil trimis NOUA. A fost incercarea noastra, a tuturor. Alexandra, prin scurta ei viata, prin suferinta ei, L-a marturisit pe Dumnezeu. Ne-a vorbit pe limba noastra pentru ca noi sa invatam lectia de la un copil care, astfel, a purtat crucea tuturor.

Alexandra a primit nevointa muceniciei, ne-a condus o bucata de drum. Acum am ramas singuri, sa traim mai departe cum ea ne-a invatat: generosi, buni, impreuna.

Traim atat de rigid, de saraci duhovniceste, incat de multe ori nici macar suferinta unui copil nevinovat nu reuseste sa mahneasca sau sa smereasca o lume egoista si impietrita. De asta am avut nevoie de Alexandra. Sa ne invete credinta, rabdarea, bunatatea, smerenia, compasiunea, mila.

Cand am invatat acestea toate, suferinta poate sfarsi. Asa mor ingerii, asa a plecat Alexandra...

Despre acesti copii, crestinismul ne spune: Uneori, moartea este trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic de imparatia Cerurilor.

Am trait si eu revolta, neputinta in fata durerii acestei mame care astazi isi plange pruncul. Dar oare noi, ceilalti, nu cumva asteptam rasplata pentru propria noastra generozitate? Nu ne simtim oare tradati si chinuiti de gandul ca Dumnezeu nu ne-a primit ravna, rugaciunea, osteneala?

Vom mai crede in forta noastra daca maine suntem chemati sa salvam un alt copil bolnav?

Da! Vom crede! Pentru ca Alexandra a venit sa ne invete acest Miracol al daruirii. Si daca vom intelege ca Dumnezeu a stiut ca acest copil poate purta o enorma suferinta doar ca sa ne faca pe noi mai buni, atunci si noi vom fi constienti de imensa raspundere pe care o avem…

-De ce ne ia Dumnezeu copiii, parinte?

Parintele Apostoaie tace un timp. Se gandeste la durerea mamei, la suferinta Alexandrei.
 
-Si Dumnezeu are nevoie de copii… Asa cum o familie nu este implinita pana nu are un copii, asa si Dumnezeu are nevoie de ei, de acesti ingeri…

-Dar atata suferinta…

-Da, cu atata suferinta! Oamenii acestia trebuie sa stie, de acum, ca au in familia lor un sfant. Pentru ca, daca un om se nevoieste o intreaga viata si nu stii daca se mantuieste, acesti copii sigur se sfintesc. Alexandra va fi mereu mijlocitor, se va ruga pururi pentru parintii si rudele ei.

-Alexandra a venit si pentru noi, cei care am invatat de la ea o lectie de viata.

-Trebuie sa fim constienti ca, oricat de mult am facut pentru ea AICI, Alexandra, de ACOLO, ne va ajuta mult mai mult pe noi!




Poate ca nu trebuie decat sa fim demni de suferinta Alexandrei. Sa intelegem menirea pentru care acest copil s-a nascut si a sfarsit aici, in mijlocul nostru.

Si, intelegand, sa nu mai lasam copiii sa plateasca pentru neputintele noastre.

DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE, ALEXANDRA!

 

(F.Toniţă, 8 septembrie, ziua Naşterii Maicii Domnului)


Alexandra a plecat din spitalul din Pavia - Italia și sâmbătă seară a ajuns la Dorohoi. ACASĂ. 
A fost depusă la Capela Catedralei din Dorohoi.
Înmormântarea va avea loc luni, 10 septembrie 2012, ora 12.
Să îi fim alături pe ultimul drum!