„Dacă cei de afară ar ști cum este înăuntru, ar da foc la pușcărie”. Două condamnări penale l-au purtat pe dorohoianul Gheorghe Nichita prin penitenciarele Iași, Botoșani și Vaslui, ca și prin „beciul domnesc”, arestul de la Rahova.

A numărat zilele până la liberare, a respectat toate regulile și a bifat toate activitățile cerute pentru a obține reducerea fie și cu încă o zi a pedepsei, fără a fi convins de utilitatea lor. „Sistemul nu e gândit să te reabiliteze, ci să te strivească. Singurul care te poate «reabilita» ești tu”, e concluzia fostului primar al Iașului.

Gheorghe Nichita a fost condamnat pentru prima oară în 2020, la 5 ani de închisoare, pentru luare de mită. Fusese acuzat că a pretins 10% din valoarea unui contract de 67 milioane lei derulat de primăria pe care o conducea. A stat după gratii un an și șapte luni, fiind liberat în 2021. Nu pentru mult timp, însă. La sfârșitul lui 2022 a mai fost condamnat o dată, tot la 5 ani de închisoare, pentru că se folosise de angajații Poliției Locale pentru a-și spiona amanta. În noiembrie anul trecut, a fost liberat din nou, condiționat. Vârsta, munca prestată ca deținut, activitățile în care s-a implicat în penitenciar au scăzut fiecare câte o parte din durata condamnării. Acum, familia, nepotul cu care se joacă și pe care îl ajută să asambleze un Lego sunt noile coordonate ale vieții fostului primar.

A acordat recent un interviu unei publicații online. „Ziarul de Iași” l-a chestionat ieri, pe larg, despre experiența carcerală.

Considerat deținut vulnerabil, ca fost primar

Nichita și-a început prima condamnare la Iași, terminând-o la Botoșani. Ca fost primar, Nichita a fost considerat la Iași deținut vulnerabil. Acest fapt impune supravegherea permanentă de către personal cu experiență, pentru ca deținutul să nu fie agresat de alții, fiind chiar eventual cazat într-o celulă individuală. Locurile de desfășurare a activităților, itinerariile de deplasare, persoanele cu care intră în contact sunt stabilite în detaliu. Este integrat în programe și activități de educație și asistență specifice.

A fost primul lucru la care a renunțat Nichita atunci când a fost transferat la Botoșani.

„Vulnerabilitatea te izolează de ceilalți. Nu este mereu disponibil personal de supraveghere, așa că de fapt nu poți munci, nu poți ieși să faci sport. Ceilalți deținuți te iau la ochi, spunând că ești favorizat”, a explicat Gheorghe Nichita.

La Iași, fostul primar fusese cazat într-o celulă de 8 deținuți. La Botoșani, au fost camere mai mici, dar și cu mai puțini deținuți cazați în ele. Condițiile generale de igienă erau practic aceleași. Experiența căpătată la Iași i-a prins bine. Nu s-a simțit niciodată coleg cu deținuții, dar a învățat să meargă pe sârmă, să evite provocările și să facă un pas în spate atunci când era cazul.

„Nu m-am integrat niciodată. Nici nu am încercat să o fac. Am încercat în schimb să prevăd pericolul. Nu sunt chiar făcut din ciocolată. Am copilărit la țară, am trăit înconjurat de tot felul de oameni, am făcut sport. Am reușit să-mi atrag o anume simpatie printre deținuți. Am făcut sport cu ei, pe unii i-am ajutat când am putut, la alții am țipat. Am avut parte și de conflicte, și de provocări, dar le-am aplanat în fașă. Închisoarea e o junglă, dar nu numai din cauza deținuților”, spune Nichita.

„Se știe ce deținuți au droguri, care sunt peste tot”

Închisoarea și personalul ei nu i-a oferit fostului primar multe motive de respect. Angajații sistemului vin la serviciu pentru a avea de unde pleca acasă și pentru a avea de unde-și lua leafa, spune. Preocuparea efectivă pentru reabilitarea deținuților și reintegrarea lor în societate este minimă, rezumându-se la bifarea unor activități și a unor cursuri. „Dominantă printre gardieni este ideea că ies la pensie mai devreme, au un loc călduț, care nu cumva să fie pus în pericol. Nu îi interesează câți deținuți se reintegrează în societate, câți recidivează și de ce. Dacă ceva nu merge, există tot timpul motivația că nu sunt bani. Ca deținut, riști mai mult în relația cu personalul dacă ești intelectual și dacă ai o condamnare redusă, pentru că ai ce pierde. Se știe ce deținuți au droguri, care sunt peste tot, se știe cine au telefoane, care sunt interzise, dar sunt trecuți cu vederea. De regulă, sunt deținuți cu condamnări de 20-25 de ani, care nu au ce pierde. Pentru gardian, e mai ușor să fie zbir cu un evazionist decât cu un criminal. Mi-a fost mai ușor să mă fac respectat de deținuți decât simpatic unui director”, spune Nichita.

Totul i-a lăsat un gust amar

Închisoarea i-a lăsat lui Gheorghe Nichita un gust amar. Fostul primar nu s-a integrat printre deținuți și nu i-a văzut ca prieteni sau aliați. Dar nici nu a găsit multe motive de a-i respecta pe cei care îi păzesc. Sentimentele față de gardieni sunt amestecate, dar disprețul se amestecă cu compătimirea. „Pe stradă sunt oameni normali. Când pășesc pe poartă, devin complet diferiți. Se tem să nu-și piardă pensia și avantajele, dar fiecare este și stăpân pe tarla, pentru că știe că un deținut nu are ce-i face. Totuși, pe undeva și gardianul este victima deținutului și, chiar dacă și-a început cariera cu cele mai bune intenții, timpul îl schimbă. După 20 de ani petrecuți între zidurile penitenciarului, și gardianul devine deținut”, conchide Nichita.