Orice viață merită trăită, însă durerea unei mame care nu își poate crește copiii este o povară sufletească sfâșietoare, care a dus-o pe Maria până în marginea prăpastiei.
Imaginea femeii din Botoșani care, în mijlocul străzii, își striga cu disperare neputința, a oferit imaginea cruntă a singurătății, mai ales atunci când lumea te privește și te judecă după propria neputință.
Maria a ajuns la capătul puterilor. După o tentativă de suicid care a dus-o la Psihiatrie, mama - care nu vrea decât să stea lângă fiul ei - strigă după ajutor.
"Vreau să mor! M-am săturat de viața asta! Nu mai pot! Nu mai am nici o nădejde!", este strigătul sfâșietor al Mariei, care în urmă cu câteva zile a ajuns să facă un gest necugetat. A avut o tentativă de suicid, aruncându-se în fața mașinilor, pe o stradă din Botoșani. Imaginile cu ea s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare. Mulți au compătimit-o, iar unii au judecat-o...
”Eu am văzut un om disperat, de care-mi este milă și-n situația căreia nu mi-aș dori să mai ajungă nimeni, niciodată! M-am gândit la ce am putea face noi, ca să o AJUTĂM CONCRET să iasă cât de puțin din acest impas și să lupte mai departe... Ar fi frumos ca ÎMPREUNĂ CU DUMNEAVOASTRĂ să încercăm SĂ-I OFERIM O ȘANSĂ, să simtă că cineva se gândește la ea, că nu este singură, să simtă că apare o mică rază de lumină și-n viața ei...”, spune preoteasa Anamaria Macuc.
Abandonată de mică în orfelinat, a crescut fără să-și cunoască vreodată familia (și-a întâlnit doar mama o singură dată când avea 14 ani și atât) și a luptat singură cu greutățile vieții atât cât a putut și cât a știut... Și-a dorit mult o familie, dar, din păcate, bunicii copiilor ei nu au acceptat-o pentru că este "fată săracă și de la cămin".
Astfel a ajuns să-și crească singură copiii pentru care a luptat cât de mult a putut pentru a le oferi cele necesare, cu unul stând și-n centru maternal, dar din păcate, la un moment dat, din cauza lipsurilor, copiii au ajuns în grija statului (unul dintre ei avea 13 ani când a ajuns la centru la Dorohoi - acum este student în anul I la Iași), iar fetița i-a murit la doar o lună și jumătate de viață.
Ține legătură cu fiul ei, doar că suferă că nu-i poate oferi altceva, decât dragostea ei.
De peste un an de zile a ajuns să locuiască în CENTRUL DE NOAPTE din Botoșani. Începând de la ora 8:00 dimineața, timp de căteva ore pe zi, trebuie să părăsească incinta centrului și să stea pe străzi pe străzi, sub cerul liber, indiferent dacă-i caniculă sau ger.
Povestea Mariei, spusă de preoteasa Anamaria Macuc:
”Pe Maria am cunoscut-o în urmă cu vreo 15 ani, când am vizitat-o de câteva ori și i-am dus câte ceva pentru copii. Trăia într-o locuință socială și se zbătea să-și crească singură copiii ce erau mici pe atunci și să le asigure cele necesare. Țin minte că era foarte curat în casă. În general este foarte atentă cu lucrurile.
Anii au trecut și m-am mai întâlnit cu ea ocazional pe stradă și de ceva timp vine la Biserica la noi, la Pacea. M-a rugat de mai multe ori să o ajut să-și găsească o căsuță la țară sau oriunde un loc să stea, că nu mai rezistă să stea în centru de noapte și ziua pe străzi. I-am explicat că este foarte greu de găsit o locuință, că oamenii ajută foarte ușor cu haine pe care nu le mai folosesc, apoi mai greu cu medicamente și bani, dar aproape nimeni nu te primește la el în casă sau să-ți pună casa la dispoziție gratuit și a înțeles cumva și nu mi-a mai cerut nimic.
După incidentul de pe stradă a ajuns la Psihiatrie, unde a stat căteva zile internată și a fost externata cu diagnosticul "Tulburare de personalitate de tip instabil emoțional cu decompensări depresive", cu mențiunea "tentativă de suicid".
Nu este ceva neobișnuit pentru ea să ajungă la psihiatrie, a mai ajuns de două ori. Prima dată după ce a absolvit Școala Postliceală și terminând studiile a fost "dată afară" din centrul de plasament și a ajuns deodată "pe stradă", fiind nevoită de la o vârstă fragedă să se descurce singură: să-și caute un loc de muncă pentru a-și asigura cazarea, masă pentru a nu dormi sub cerul liber. Și a două oară după moartea fetiței de doar o lună și jumătate.
Maria are 51 de ani și a muncit o viață întreagă, a crescut singură copiii așa cum a putut, a făcut sacrificii pe care doar mamele le pot înțelege - și le-a făcut în tăcere, fără să ceară nimănui nimic.
Astăzi, Maria locuiește într-un centru de noapte. Nu mai are casă. Nu mai are serviciu. Nu are nici un venit. Nu mai are nici speranță.
În urmă cu câteva zile, în urma unei lungi suferințe și a nenumăratelor uși închise, Maria a încercat să își curme viața, aruncându-se în fața unei mașini.
Este un strigăt de disperare al unei femei epuizate de luptă.
Un strigăt al unei mame care nu vrea decât o locuință cu chirie și un loc de muncă.
Să poată pune o masă caldă pe masă. Să își strângă băiatul în brațe. Să nu mai fie nevoită să-și plângă fiul pe străzi, care a intrat anul acesta la o facultate bună din Iași.
„Vreau doar să am o căsuță mică, să vină băiatul la mine. Să-i fac o plăcintă, o mâncare gătită de mama lui”, spune Maria, printre lacrimi.
Toată viața a lucrat ca femeie de serviciu, dar salariul era mic și nu-i ajungea. Pentru a-și susține copiii la școală, a făcut rate peste rate - pentru tablete, rechizite, utilități. S-a împrumutat ca să nu le lipsească cele necesare. Dar datoriile și cheltuielile la locuință s-au tot adunat și când nu a mai putut face față, a renunțat la locul de muncă și a plecat să muncească în străinătate.
Însă nici acolo nu a fost ușor. La întoarcere, și-a găsit viața făcută țăndări: penalitățile uriașe la utilități i-au adus evacuarea din locuința socială, a ajuns să schimbe mai multe chirii și la scurt timp fiul de 13 ani a ajuns la un centru din Dorohoi. Apoi și-a pierdut locul de muncă și a ajuns să stea la Centrul de Noapte.
NU MAI ARE NIMIC, decât câteva haine și doarme într-un loc care nu este „acasă”. Locuință socială nu mai poate avea pentru că este prea în vărstă pentru a mai primi.
Maria spune deznădăjduită: ”M-am săturat să mai stau la centru de noapte. Strig din toți rărunchii că nu mai pot. NU MAI POT… mi-am pierdut orice nădejde”.
De asemenea Maria mi-a spus: "Încerc să uit trecutul meu.... Dacă eu aveam pe cineva lângă mine, să mă pot lupta cu viața, poate viața mea ar fi fost altfel. N-am avut o viață bună, cum au alții. Eu nu am fost dorită de mică. Eu pe mama am cunoscut-o când aveam 14 ani și mi-a spus că nu are ce să-mi ofere, având o soartă grea și ea. De atunci nu am mai văzut-o. Am suferit enorm. Nu mi-am cunoscut niciodată restul familiei. Nu-mi găsesc liniștea pe pământul asta. Uneori mă gândesc de ce m-am mai născut... Atâta știu, unde m-am dus, am tot luptat de una singură. N-am avut o soartă bună. Viața a fost crudă pentru mine! Nu a avut cine să mă îndrume. Când am ieșit de pe băncile școlii pur și simplu mi-au fost închise toate ușile și am ajuns în stradă (nemaiavând dreptul să stau în centru de plasament), fiind obligată să mă descurc singură cu toate. Am făcut multe greșeli la viața mea, din neștiință, din neputință, de singurătate. Am luptat singură, m-am încurajat singură, am plâns singură, mi-am șters lacrimile și tot înainte am mers, știam că nu pot să dau înapoi. Asta mi a fost soarta! L-am luat pe Dumnezeu înainte și pe Maica Domnului! Nu mai am încredere în oameni, am fost dezamăgită toată viața mea...".
Anul acesta fiul ei a fost admis la o facultate bună din Iași. O iubește, o caută, o ține de mână prin oraș. Se plimbă ore în șir, până când oboseala învinge și fiecare merge spre drumul lui. El spre Complexul de la Dorohoi. Ea spre patul din centrul de noapte. Iar lacrimile îi curg din nou.
A ajuns să își dorească doar atât: un mic loc al ei, o cameră și un loc de muncă. O șansă mică, dar reală, să-și adune viața. Dacă va avea acestea poate spera din nou, poate trăi.
Dar timpul nu mai are răbdare.
Sufletul ei este la capăt.
Era cât pe ce să nu mai fie...
Cum poate fi ajutată?
Dacă puteți dona, sprijini sau distribui povestea Mariei,
Dacă o puteți îndruma spre un loc de muncă
Maria nu este doar un caz. Este o mamă. Este o femeie care a muncit, a iubit, a sperat și care astăzi mai are nevoie doar de un gram de umanitate ca să nu se piardă de tot.
Haideți să-i oferim o șansă Mariei!
Vă mulțumim mult!
P.S. Maria nu are nevoie să fie judecată, știe că nu este perfectă, ci are nevoie de un ajutor minim concret”.
ASIGURAREA UNEI LOCUINȚE timp de câteva luni de zile și găsirea unui LOC DE MUNCĂ (a lucrat ca FEMEIE DE SERVICIU peste 24 ani, din care 17 ani cu carte de muncă), i-ar da puterea de a lupta în continuare cu greutățile vieții.
Cum o putem ajuta?
1. O puteti contacta direct pe Maria la telefon +40757175914 și să o ajutați financiar sau cu o încurajare.
2. O puteti ajuta financiar în cont:
RO88BTRL00701201U74749XX deschis la Banca Transilvania, pe numele Manole Elena
(care-i va închiria locuința și este un voluntar de-al nostru de încredere).
3. O puteți ÎNDRUMA personal SPRE UN LOC DE MUNCĂ, ca femeie de serviciu
4. Puteți lăsa orice ajutor pentru Maria la Casa "Sfânta Irina", de la Biserica Pacea , Botoșani cu rugămintea de a scrie pe pachet "MARIA".
5. Puteți DISTRIBUI să mărim șansele de a primi ajutor la timp
6. Puteți să spuneți O RUGĂCIJNE SCURTĂ pentru Maria