Sute de săteni, din județul Botoșani, trăiesc o viață de coșmar în blocurile din mediul rural ridicate în comunism pentru administrațiile CAP-urilor și ale primăriilor. Nu au utilități, iar scările de bloc, rămase neîngrijite zeci de ani, s-au transformat în adevărate ghetouri, scrie ziarul Adevărul.
Potrivit sursei citate, peste 60% din populația județului Botoșani trăiește la țară. Cei mai mulți sunt oameni nevoiași, dar care reușesc să trăiască din ceea ce cultivă și cresc pe lângă casă. Viața cea mai grea o au însă țăranii de la bloc.
Ceea ce pare doar o afirmație cu conotație peiorativă, este de fapt o realitate cruntă. Sute de localnici din comunele Botoșaniului trăiesc în blocurile de la sate, construite de regimul comunist pentru angajații CAP-urilor, școlilor sau primăriilor din acea perioadă. Aproape fiecare comună are două sau trei scări de bloc, în apropierea centrului administrativ, vechi de cel puțin 50 de ani.
Sunt locuite și astăzi, fie de urmașii celor care au primit repartiție înainte de 1989, fie de sătenii mai nevoiași care le-au cumpărat. Rămase ale nimănui, aceste scări de bloc s-au deteriorat transformându-se în dărăpănături, pe care locatarii se chinuiesc să le întrețină.
În plus, sătenii care trăiesc în aceste semi-ghetouri, nu au aproape niciun fel de utilități.
„De 40 de ani nu s-a schimbat aproape nimic. S-a tras doar apă, acum vreo doi ani. Atât. Și poate vor mai trece încă 20 de ani ca să avem canalizare. Dacă nu cumva cade blocul între timp”, spune, cu amărăciune, o locatară care trăiește de-o viață în blocurile sătești din comuna Dângeni.
În comunele mai mari sau acolo unde existau centre de producție industrială ori agricolă, fie că era vorba de CAP-uri, IAS-uri, SMA-uri sau secții industriale, au fost ridicate una-două scări de bloc, pentru angajații veniți din altă parte sau pentru tinerii de la țară care doreau o locuință.
Liliana Cimbru este secretar în comuna Dobârceni și este unul dintre angajații care au primit, înainte de 1989, un apartament la singura scară de bloc construită în comună. Pe atunci, Liliana Cimbru era angajată la CAP-ul din zonă și era vecină, în blocul cu numai două etaje, din apropierea Primăriei, cu directorul de școală și cu alți angajați ai Primăriei.
„Blocul a fost făcut în anii ‘80 pentru cei care lucrau la CAP și la școală. Sunt patru apartamente, pe două etaje. Eu aș fi vrut la casă, mai ales că trăiam în mediul rural, dar pe atunci era o problemă cu sistematizarea și nu dădea voie să se realizeze case”, spune Liliana Cimbru.
În situația sătencei din Dobârceni s-au aflat sute de alți botoșăneni care au ajuns să stea la bloc, dar la țară, în sate precum Trușești, Ștefănești, Flămânzi (n.red. după 2004 Ștefănești și Flămânzi au căpătat titulatura de oraș), Dângeni, Frumușica, Ionășeni și multe altele.
Cei care trăiau la bloc nu aveau însă nici pe departe condițiile sătenilor care locuiau la casă. Mai ales că, în afară de curent electric, nu aveau niciun fel de utilități, și nici nu puteau crește animale prin jurul blocului, ca să se poată hrăni mai ușor.
După 1990, de aceste blocuri nu s-a mai îngrijit nimeni și au ajuns în paragină, devenind o povară pentru locatari.
„Am fost nevoiți să punem noi mână de la mână să văruim prin bloc, să reparăm, să ne punem șarpantă. Bani și iar bani”, spune o locatară de aproximativ 55 de ani, din blocurile de la Dângeni.
Sătui să plătească reparațiile pe banii lor, dar și de viața de țăran la bloc, mulți locatari au lăsat apartamentele în paragină și s-au mutat la casă. La Dobârceni, blocul este pe jumătate gol.
„Am mai rămas două familii în bloc. Restul s-au mutat la casă. Au încuiat și au plecat”, spune săteanca din Dobârceni.
În unele localități, în blocurile de la sate, după plecarea celor care au primit repartițiile inițiale, s-au mutat și familii cu probleme sociale. Fără posibilități materiale, acestea nu au putut întreține blocurile, care, în timp s-au transformat în adevărate ghetouri, în zone precum Flămânzi sau Ștefănești.
În alte comune, locatarii se chinuiesc încă să întrețină aceste blocuri ale nimănui, aproape ruine ale unei epoci trecute. La Dângeni, în cele două scări de bloc construite de comuniști, trăiesc aproximativ 30 de familii. Tencuiala cade de pe blocuri, iar pe casa scării este uneori un miros pestilențial.
Localnicii au pus mână de la mână și încearcă să țină blocul în picioare. Nu au nici gaz, nici canalizare și abia de doi ani a fost trasă apă.
„Nu avem centrală, încălzirea este pe lemne, la sobe făcute de noi. Cărăm de jos lemnele, ne-am făcut acolo o magazie și le urcăm cu sacoșa la etaj, să facem focul. Eu am doi copii, este foarte greu”, mărturisește o locatară de aproximativ 30 de ani.
Canalizarea este însă cea mai mare problemă, de unde și mirosul.
„Canalizarea nu funcționează. Curge pe undeva și sperăm să nu se înfunde”, spune o vecină.
O altă săteancă recunoaște că a fost greșeala ei când a cumpărat apartamentul cu 7.000 de euro și spune că deja s-a săturat de viața la bloc.
„Blocul acesta nu a avut acoperiș, am făcut noi șarpanta. Fiecare și-a făcut pe cont propriu. Pentru baie am luat apartamentul, dar uite că am luat-o în freză original. Este umiditate multă, igrasie. Mult mai bine la casă”, spune săteanca.
Autoritățile locale spun că până când locatarii nu își vor face o asociație de proprietari, nu pot face nimic pentru aceste blocuri.
„Putem investi numai dacă se asociază. Apartamentele sunt proprietate personală”, spune Claudiu Ilaş, primarul din Dângeni.
Sursa FOTO: Adevărul.ro