Șofer aflat aproape în comă alcoolică, depistat după o manevră riscantă

Un bărbat de 48 de ani, din Șendriceni, a fost depistat conducând aproape în comă alcoolică, marți, după ce a atras atenția unui echipaj de poliție prin modalitatea în care circula, în localitatea de domiciliu, afirmă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, acesta a fost oprit pe Drumul Județean 291 C, întrucât se deplasa cu viteză peste limita legală și a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure.

„Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta