Oricât de greu le-a fost, oricât de dor și oricât de supărați ar fi pe țară, știu că aici este singurul pământ din lume care îi primește necondiționat. De peste mări și țări, de la mii de kilometri distanță sau, de la o vreme, la un click-vedere de cei dragi, românii din Diaspora sunt mai conectați ca oricând la tot ce se întâmplă în România.
Unii au plecat dezamăgiți și încă poartă dezamăgirea în inimă. Alții au ales să își întregească familia, pentru a nu lăsa timpul să le înghită anii în așteptări prăbușite în depresii, telefoane fără sfârșit sau, nu de puține ori, în ratări fără șansă. Au plecat după soț/soție, după mamă/tată.
Cum trăiesc acești oameni în străinătățurile de departe sau de aproape? Cum sunt văzuți, cum privesc ei în jur? Ce au lăsat în urmă și ce li s-a arătat înainte?
Roxana Gherasim a fost ani mulți profesoară în Botoșani. Mereu un om implicat, neobosit, optimist. Și, mai presus de toate, un om care a crezut mereu în misiunea omului de la catedră.
Astăzi locuiește în Germania, o țară care înseamnă pentru ea nu doar locul de muncă, ci și familia. Din când în când urcă în avion și vine în Botoșani. Colindă orașul. Îi place. E curat, frumos, familiar. Inspiră adânc și se întreabă din nou: dacă m-aș întoarce acasă?
Peste două zile, însă, este din nou în drum spre Germania.
“Port cu mine educația primită în şcoala românească, apoi transmisă generațiilor pe care le-am format într-un spirit liber. Liber să creadă în ei și în capacitățile lor. Aspectele pozitive se regăsesc în noi înșine! Nu-ti trebuie permis de zbor pentru a le scoate din bagaj”, ne scrie Roxana Gherasim chiar din aeroport, cu câteva clipe înainte de îmbarcare.
Îi place Germania, dar nu pentru că acolo ar câștiga mai mulți bani decât acasă. Ci pentru că a simțit ce înseamnă grija față de cetățean, respectul față de semeni, a simțit ce înseamnă munca plătită corect și, nu în ultimul rând, a învățat că fiecare meserie este importantă, indiferent de cum este plătită. “E adevărat că acum trăiesc într-o țară în care sunt mai des cu zâmbetul pe buze, acolo unde oamenii te apreciază că le vorbești în limba lor (sau cel puțin încerci), acolo unde îți saluți vecinul fără a-i adresa întrebări personale, acolo unde aparenta "răceală" este de fapt dreptul la intimitate!”, spune Roxana Gherasim. Și pentru că mereu s-a întrebat de ce sistemul românesc de învățământ bate mereu în retragere în fața provocărilor noilor generații, a înțeles că politicile fără viziune vor rămâne blocate în aceeași neputință pe care o trăim de zeci de ani.
“Ceea ce îmi place aici este lipsa discriminării și sansa fiecăruia la educație! Statul plătește curs de limbă sau curs de calificare celor care nu ușor, dar sigur, se pot integra. Elevilor li se recomandă alte școli în care pot să progreseze conform capacităților pe care le au. Și nimeni nu se supără! Oamenii fac mult sport, aleargă, fac drumeții organizate”.
Ce-ar putea să preia societatea noastră? “Să dea șansă tinerilor capabili să se afirme, să revină în țară, pentru că dorul nu poate fi cumpărat cu bani (mă refer la salarii), însă șansa la o viață profesională liniștită, da!”, spune Roxana Gherasim.
Și, da, a mai simțit în Germania un dor. Dorul de biserica de acasă, dorul de oameni care vorbesc aceeași limbă, a inimii creștine. “Am găsit în Germania nevoia lui Dumnezeu mai mult decât în România, bisericile sunt loc de rugăciune colectivă și de întâlnire săptămânală spre bucuria tuturor. Acest fapt se datorează unor legi lăuntrice și unui veșnic dor de... crucea de la mormântul părinților!”.
După voluntariatul desfășurat la Biserica Vovidenia, din Botoșani, duce activitatea mai departe în Biserica din Bielefeld, prin Programul Parohial "Școala și Grădinița Duminicală". "În fiecare duminică desfășor diferite activități cu copii între 3 și 15 ani. La sărbătorile importante ieșim în față, bucurând și retrezind în părinții acestor minunați copii emoția serbărilor românești. Nemții nu au așa ceva, sau nu de o asemenea amploare. Dragostea de Dumnezeu se datorează părintelui meu de suflet, duhovnic, pr. Daniel Baciu, de la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru si Pavel" din Botoșani. Fiecare reîntâlnire cu dumnealui este energie pentru încă două-trei luni de stat în Germania".
Foto: Biserica "Acoperamantul Maicii Domnului" din Bielefeld (preot Marius Pandelea)
Nu rămâne datoare țării care a primit-o și în care simte că e respectată, nu rămâne datoare oamenilor care i-au întins o mână la momentul potrivit. Pe copiii românilor din Germania îi învață limba română. Părinții se tem ca cei mici să nu își uite limba, tradițiile. Familiile de nemți vor să afle mai mult despre România și despre români. “Comunitatea din care fac parte a aflat despre tradițiile noastre folclorice, despre portul nostru tradițional și mulți dintre ei și-au planificat deja concediul în România. Indiferent unde trăim, să fim frumoși la suflet!”, ne spune la final Roxana Gherasim. Așteaptă vremea când va reveni definitiv acasă. Până atunci lucrează la o carte "anatomie a durerii"... "Cartea se va numi "Cancer ca-n cer". În memoria mamei mele, dar și a celor care acum gustă din Împărăția lui Dumnezeu".
Avem milioane de români care, în țări din toate continentele, trăiesc alături de oameni care au învățat că dezvoltarea unei comunități nu se poate face decât pornind de la fiecare în parte. Când România va fi pregătită să îi primească acasă, acești oameni vor aduce cu ei tolba cu lecții învățate. Lecții dureroase de cele mai multe ori...