O avalanșă puternică a avut loc miercuri noapte, în Munții Apenini, în apropierea muntelui Gran Sasso din regiunea Abruzzo, Italia. Trei români, o femeie şi doi copii, se află în hotelul afectat de avalanşă, a confirmat pentru Gazeta Românească, Ambasada României în Italia.
Avalanșa a acoperit cele trei etaje ale unui hotel, în care se aflau 29 de persoane, șapte angajați și 22 de turiști. Două persoane au fost declarate decedate, iar despre ceilalți oameni aflați în hotel, presa italiană avertizează că șansele de a fi găsiți în viață sunt minime.
În urma solicitării publicației Gazeta romaneasca, Ambasada României la Roma a trimis următoarele precizări:
"În urma avalanșei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, declanşată de seismele produse la data de 18 ianuarie 2017, Ambasada României în Italia a primit semnalări conform cărora, la momentul actual, trei cetățeni români (un adult și doi minori) s-ar afla în incinta unităţii de cazare.
Ambasada României la Roma a contactat în regim de urgență autoritățile locale, în vederea obținerii de detalii suplimentare. Precizăm că operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, fiind îngreunate de condițiile meteorologice severe și de daunele produse de avalanșă asupra clădirii.
Ambasada României în Italia şi Consulatul General al României la Bologna monitorizează situația și menţin în permanență legătura cu autorităţile locale, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate".
Românca și cei doi copii ai săi se află printre persoanele prinse în avalanșă. Giampiero Parete (foto facebook, împreună cu copiii), soțul femeii, care lucra ca bucătar la hotel, s-a salvat ca prin miracol, ieșind din hotel. E a fost cel care a dat alarma. A povestit pentru Rai News că soția sa, Adriana, și cei doi copii, sunt în continuare în hotelul acoperit cu zăpadă.
"Am pierdut totul. Acolo jos sunt soția mea și cei doi fii ai mei, Ludovica, de șase ani, și Gianfilippo, de opt ani… Eu am scăpat pentru că m-am dus să iau ceva de la mașină și nu m-a prins avalanșa", a povestit Parete. Adriana lucra ca infirmieră la o casă de bătrâni din Spoltore, în provincia Pescara.
Italianul, de 38 de ani, bucătar de meserie, se dusese cu familia la Rigopiano pentru o scurtă vacanță. Soția sa Adriana era infirmieră la Casa de îngrijire De Cesaris din Spoltore, Pescara. "Sunt viu pentru că m-am dus să iau ceva din mașină", a declarat Giampiero Parete, de 38 de ani, care ieri a lansat alarma privind avalanșa. Soția și cei doi copii ai săi au rămas însă îngropați printre dărâmăturile hotelului.
"A venit avalanșa – a mai spus bărbatul, internat la Reanimare – am fost acoperit de zăpadă, dar am reușit să ies. Mașina nu a fost afectată și astfel am așteptat salvatorii înăuntru".
(Foto: gazetaromaneasca.com)