Autoritățile italiene se tem că 30 de turiști și-ar fi pierdut viața, după ce hotelul în care se aflau - situat în regiunea Abruzzo - a fost lovit de o avalanşă puternică, declanşată de seria de cutremure din Peninsulă, informează Reuters. Oamenii, îngropați în zăpadă, sunt căutați de echipele de salvare.
Mai mulţi turişti sunt dați dispăruți și și-ar fi putut pierde viaţa într-o staţiune montană din Italia după ce hotelul în care se aflau a fost lovit de o avalanşă puternică, declanşată, probabil, de seria de cutremure din Peninsulă, informează BBC News.
Un oficial al forţelor de intervenţie italiene a declarat că "sunt mai multe persoane decedate", în timp ce altele sunt încă sechestrate în clădirile acoperite de zăpadă.
Hotelul sinistrat, Rigopiano Hotel, se află în apropierea vârfului Gran Sasso, din regiunea Abruzzo, în centrul Italiei.
Postul de televiziune SkyTG24 precizează că unii dintre morţi au fost găsiţi în Hotelul Rigopiano, în localitatea Farindola, pe Muntele Gran Sasso.
Potrivit presei italiene, în momentul producerii primului cutremur major, în hotel se aflau cel puţin 20 de turişti şi şapte angajaţi, informează site-ul The Local.
Două persoane ar fi fost găsite şi se află în stare bună, însă mai multe persoane sunt în continuare dispărute, informează Mediafax.
Hotelul Rigopiano se află în zona oraşului Farindola din Pescara şi a fost afectat de o avanlaşă care cel mai probabil a fost cauzată de cele patru seisme produse miercuri dimineaţa în centrul Italiei.
"Avanlanşa a fost una semnificativă şi a afectat întregul hotel. Zona înconjurătoare rămâne periculoasă", a anunţat primarul localităţii Farindola, Ilario Laccheta, printr-o postare pe Facebook.