Doi bărbați din municipiul Botoșani au fost sancționați, miercuri dimineață, după ce au consumat băuturi alcoolice și au făcut scandal în zona Stadionului, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ). În plus, ei au fost amendați și pentru nepurtarea măștilor de protecție.
Cele patru sancțiuni aplicate cumulează 1.600 de lei, conform unui comunicat emis de sursa citată.
„Ca și cum consumul de băuturi alcoolice într-un loc public nu era suficient, cei doi țipau fără rost și adresau injurii locuitorilor din zonă, pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea și liniștea publică fiind amendați fiecare cu câte 300 de lei.
Ceea ce a atras însă atenția jandarmilor, în primă instanță, reprezentând motivul principal al intervenției jandarmilor, a fost lipsa măștii de protecție obligatorie pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-Cov2, sancțiunile aplicate fiind în acest caz de câte 500 de lei”, a transmis Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.