Doi bărbați din județul Botoșani au fost depistați braconând pe râul Prut, cu o plasă din fir textil ilegală, în timpul unei acțiuni tematice derulate de jandarmi, în acest weekend. Acestora le-au fost confiscate unealta, barca și cantitatea de pește furată, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ).
Potrivit sursei citate, peștii capturați, în cantitate de aproximativ șapte kilograme, au fost redați mediului natural.
„Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit cu scule neautorizate și tentativă de furt de pește, dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări”, a transmis Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ.
Totodată, în cadrul aceleiași acțiuni, au fost aplicate și 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.
De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au aplicat nu mai puțin de 86 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor efectuate în habitatele piscicole naturale ale județului, arată reprezentanții instituției.