Medic botoșănean demis de la conducerea celei mai mari unități medicale din Iași, îi ia locul un alt botoșănean

Ordinul privind revocarea din funcție a venit de la Ministerul Sănătății și își începe valabilitatea cu data de 28 iunie 2023.

Medic botoșănean demis de la conducerea celei mai mari unități medicale din Iași, îi ia locul un alt botoșănean

 Dr. Dan Timofte  

Chirurgul Dan Timofte a fost demis din funcția de manager al Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași. Locul acestuia a fost luat de un alt botoșănean.

Ministrul Sănătății l-a numit pe economistul Corneliu Mihai, fost director al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” Iași, în funcția de manager interimar.

„Începând cu data prezentului ordin, se revocă domnul Timofte Daniel-Vasile din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași, ca urmare a obținerii calificativului „nesatisfăcător”, la evaluarea activității managerului pentru anul 2022.

 

Începând cu aceeași dată, încetează contractul de management nr. 194/07.09.2021, încheiat între domnul Timofte Daniel-Vasile, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași și Ministerul Sănătății.

Cu aceeași dată, prevederile Ordinului ministrului Sănătății nr. 1799/07.09.2021, privind numirea domnului Timofte Daniel-Vasile, în funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași în urma susținerii și promovării concursului își încetează aplicabilitatea.

Direcția Personal și Structuri Sanitare din Ministerul Sănătății, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași și domnul Timofte Daniel-Vasile, vor lua măsurile care se impun pentru comunicarea și respectiv ducerea la îndeplinire a dispozițiilor prezentului ordin”, se arată în ordinul transmis de Ministerul Sănătății.

Pe parcursul ultimilor doi ani, rapoartele Corpului de Control al Ministerului Sănătății au fost  nefavorabile la adresa lui Dan Timofte, managerul spitalului.

 

Botoșăneanul Corneliu Mihai, care făcea parte din Consiliul de Administrație al unității medicale de la începutul anului, a fost numit manager interimar.

Amintim că atât chirurgul Dan Timofte, cât și economistul Corneliu Mihai, sunt născuți în Botoșani, cel din urmă aflându-se o perioadă și la conducerea celei mai mari unități medicale Botoșani, Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei posturi vacante de grefier pe perioadă determinată, unul este la Dorohoi!

astăzi, 19:23

În condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și cu respe...

Verificări cu polițiști și comisari de mediu pe Prut și lacul Stânca, pești redați mediului natural și amenzi de peste 30.000 de lei! (Foto, Video)

astăzi, 18:30

În baza Planului cadru de Cooperare încheiat între IGPR, IGPFR și GNM și a planului de acțiune "CLEAN WATERS 2026" comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani, agenții...

Cinci hectare de vegetație și peste o tonă de fân în flăcări, locuințe salvate de pompieri! (Video)

astăzi, 17:15

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins ...