Alexandru Rogobete spune, într-un video postat pe rețelele de socializare, că a sunat la mai multe unități medicale din România, încercând să obțină o consultație pentru „bunica sa”.
Ministrul spune că inițiativa vine după ce a primit numeroase sesizări de la pacienți care reclamă că sună zile întregi la spitale fără să primească un răspuns sau că li se comunică în mod repetat că nu mai sunt locuri disponibile.
”Am pus mâna pe telefon și am sunat personal la mai multe spitale publice din România, încercând să obțin o programare la neurologie pentru "bunica mea". Rezultatele au fost diferite. În unele spitale, sistemul funcționează, personalul răspunde, iar programările sunt disponibile într-un timp rezonabil. Felicit aceste echipe! În alte spitale, însă, am întâlnit situații greu de acceptat: programări imposibile și chiar recomandări de a apela la o clinică din afara spitalului.
Nu este normal ca un pacient să fie plimbat între numere de telefon, liste de așteptare și explicații administrative pentru a ajunge la un medic specialist! Începând de astăzi, am dispus controale extinse prin Corpul de Control al Ministerului Sănătății, pentru verificarea programărilor, a pontajelor și a modului în care funcționează ambulatoriile de specialitate”, transmite ministrul Sănătății.
Ministrul a subliniat că dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate reprezintă o prioritate și că nu va accepta ca reforma sistemului să rămână doar la nivel declarativ.
”Cine crede că "fentează" regulile, se înșeala! Pacienții au dreptul la servicii medicale accesibile, iar managerii au obligația să organizeze aceste servicii astfel încât ele să funcționeze. Voi continua să verific personal. Iar acolo unde lucrurile nu funcționează, voi interveni! O să fie bine!”, a încheiat ministrul.
