Umiliţi de către stat, părinţii copiilor cu autism îşi strigă disperarea. Uşoarele progrese, pe care le-au înregistrat în ani de luptă cu boala, sunt puse în pericol. Paradoxal, de vină este tocmai evaluarea care constată acest lucru. Şi asta pentru că un copil cu autism care face şi cel mai mic progres primeşte mai puţini bani din partea statului. Însă, fără bani pentru terapie, se pot întoarce de unde au plecat.
Teodora este mama lui Ines, o fetiţă diagnosticată cu autism la scurt timp după naştere. Cu greu a răzbit prin hăţişul birocratic, şi după multe umilinţe în care şi-a cărat copilul pe braţe în faţa comisiilor care au rolul să stabilească încadrarea în gradul de handicap, a obţinut certificatul în urmă cu doi ani. A început să primească, tot de atunci, un ajutor de 1.000 de lei. Jumătate din suma necesară pentru terapie.
Astăzi, femeia a primit o nouă lovitură. Tot din partea statului. Pentru că fetiţa a început să vorbească, i-a fost schimbată încadrarea în grad. E o evaluare pe care toţi copiii cu certificat de handicap sunt obligaţi să o facă. Medicii din Comisie au considerat acum că starea copilului Teodorei s-a îmbunătăţit: de la accentuat, la grav. Aşa că statul poate acorda doar un ajutor de 200 de lei.
Iris a făcut câte două ore de terapie zilnică, în ultimii doi ani. Progresele au început să se vadă abia acum.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului refuză să comenteze întreaga situaţie, pe motiv că, până la această oră, nu au reşit să obţină toate datele cu privire la cazul fetiţei.
În aceeaşi situaţie se pot regăsi, oricând, mii de copii. Întreruperea terapiei ar însemna mulţi paşi înapoi pentru ei, spun specialiştii.
Autismul este o afecţiune care nu se vindecă. Anii de terapie pot duce la o recuperare parţială a copiilor. Statisticile ONG-urilor arată că, la ora actuală, în România sunt în evidenţe peste 30.000 de copii cu diagnostic de tulburare de spectru autist.
