Autismul. Atunci când copilul tău primește diagnosticul de TSA (Tulburări de Spectru Autist) începe lupta cu tine ca părinte. O mulțime de sentimente te doboară ca individ. Ulterior, toată atenția și grija sunt centrate pe copil și pe nevoile lui, pe reabilitarea lui atât cât se poate. Dar cum rămâne cu nevoile și sentimentele tale ca om, ca părinte? Ce simte acesta? Ce gândește? Ce face cu temerile lui? La aceste întrebări ne-a răspuns Corina Gheorghe, psiholog, ne spune Doctorul Zilei.
Din momentul în care primește diagnosticul, viața părintelui se schimba total față de scenariul pe care și-l făcuse în momentul în care a devenit părinte. De la întrebările clasice Ce va moștenii de la mamă?, La ce materie sau în ce domeniu va face performanță?, își va face griji ce se va întâmpla cu copilul, cum va face față situației etc.
Un nou scenariu se crează în mintea părintelui, gândurile încep să-i fie dominate de ideea unei dependențe totale a copilului față de părinte și a acestuia față de copil. De multe ori părintele își face scenariile cele mai sumbre considerând că viața lui, cât și a copilului sunt distruse. Din acest moment se formează un cerc de sentimente din care nu poate ieși. Oamenii fiind diferiți, sentimentele vor avea o frecvență, o intensitate și o durată, în funcție de fiecare individ în parte. Nu există un standard clar, ne-a explicat psihologul.
Sentimentele părinților vor fi:
-Șocul. Impactul poate fi atât de dur încât părintele se va simți confuz, derutat. Uneori intervine și partea fiziologică, adică apare somatizarea și părintele acuză diferite dureri, boli care nu există în realitate.
-Apar întrebi de genul: De ce mi se întâmplă mie?, De ce copilul meu?. Furia este un sentiment firesc, care manifestat poate să ducă la eliberarea de stările de frică, tristețe, rușine, vulnerabilitate pe care părinții le pot simți.
-Părintele se poate simți precum picătura în ocean. Are impresia că este singur, că nimeni nu îl va înțelege chiar dacă vor comunica cu cei din jurul lor.
-Tristețe. Mâhnirea, melancolia vor fi sentimente firești. Însă ele trebuiesc manifestate și înțelese corect dacă vrei să te ghideze în găsirea celor mai bune soluții.
-Părintele poate claca sub presiunea pe care el însuși și a creat-o. Comparativ cu tristețea, depresia îl împiedică să evolueze, mai mult îi dă sentimentul ca nu mai poate înainta.
-Aceasta este un alt sentiment care duce la regres emoțional și nu te poate ajuta să găsești soluții. Mai mult îți va genera numai frustrare, de aceea este bine să lupți cu acest sentiment, să nu îl lași să te acapareze.
-Acest sentiment este de fapt, mecanismul de apărare care este cel mai des întâlnit și care poate avea un mare impact negativ. Prin negare, părintele ajunge să facă presiune asupra copilului astfel încât acesta să acumuleze repede și bine, așteptarea progresului fiind una nerealistă. Această dezamăgire aduce un cumul de sentimente negative, chiar și de respingere, influențând demersul terapiei, relația cu terapeutul copilului și cel mai important stima de sine a copilului și evoluția lui.
-În clipa în care acest sentiment se instaurează înseamnă că părintele este pregătit să își susțină copilul. Autismul este un diagnostic cu care nu este ușor să lupți.
Iată ce pot face părinții pentru a ieși din zona neacceptării și de a-și susține copilul:
-Caută ajutor specializat. Vorbește cu un psiholog, nu ține sentimentele negative, depresia în tine. Specialistul te poate ghida, îndruma, îți oferă exact sprijinul de care ai nevoie. Atunci când realizezi că pierzi controlul asupra propriilor sentimente și reacții este indicat să apelezi la un psihoterapeut.
-Vorbește cu alți părinți care trec prin ceea ce treci și tu. În acest fel vei înțelege că totul are o rezolvare, că progresele fie ele și minore apar, în timp. Dacă nu ai timp pentru întâlniri individuale, caută sprijin on line. Astăzi sunt o mulțime de website uri pe rețele de socializare despre autism.
-Acordă-ți timp! Învață să apreciezi ceea ce faci, ia-ți timp liber și pentru plăcerile tale, crează-ți o preocupare care nu are legătură cu autismul, ieși cu prietenii, ai grijă de tine, cere ajutor atunci când ești depășit de sarcini, învață să te concentrezi pe lucruri pozitive, ai răbdare cu tine.
-Implicarea părinților și acceptarea autismului în procesul de recuperare au un rol foarte important. Fii vocea copilului tău, fii puterea și sprijinului de care are nevoie! Iubește-l, acceptă-l și fii alături de el!, a mai spus psihologul.
