Agenția Europeană a Medicamentului: Vaccinul Astra Zeneca este sigur

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat joi seară că vaccinul Astra Zeneca este sigur, reamintind că “beneficiile” depășesc „riscurile” în cazul administrării acestui produs împotriva COVID-19.

EMA se alătură Organizației Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a repetat îndemnul la o continuare a folosirii vaccinului AstraZeneca/Oxford împotriva COVID-19.

„Este un vaccin sigur. Beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc riscurile. Vaccinul nu este asociat cu o creștere a riscului general de evenimente tromboembolice sau cheaguri de sânge”, a anunțat joi seara directorul executiv EMA, Emer Cooke.

Mâine, vineri, este așteptată poziția oficială a Comitetului Consultativ Mondial în Securitatea Vaccinurilor (GACVS) din cadrul OMS. Comitetul va prezenta concluziile evaluării siguranţei vaccinului grupului farnaceutic suedezo-britanic AstraZeneca.

Emer Cooke a subliniat că 7 milioane de oameni au fost vaccinați în UE și 11 milioane în Marea Britanie și că este inevitabil să apară și reacții secundare. Dar, „nu putem exclude definitiv o legătură între cheaguri și vaccin”, a adăugat Cooke.

În același timp, EMA a precizat că va continua să studieze posibile legături între rarele evenimente trombotice și vaccin.

Astra Zeneca este cel mai ieftin vaccin din toate care sunt în momentul de față pe piață, fiind cotat la 1,2 Euro.

 

Spune-ne opinia ta