Budăi: Fiecare om care lucrează în România va trebui să aibă o vârstă de pensionare de 65 de ani

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene o serie de principii şi criterii legate de sistemul de pensii, printre care se numără creştere vârstei de pensionare, treptat, la 65 de ani, pentru „fiecare om care lucrează în România”, majorarea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru anumite categorii şi a perioadei de contributivitate.

„Astăzi am prezentat celor doi lideri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi premierul României şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute în cadrul Comisiei Europene, pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic până la directori şi comisari, ceea ce se întâmplă în special cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale. Amendamentele depuse la Senatul României şi aprobate şi trecute de Senatul României au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială, care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles către Comisia Europeană şi s-a discutat pe baza acelui impact.

 

Sunt multe lucruri rezolvate deja, după cum ştiţi. Reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depăşească nicio pensie salariul, eliminarea perioadelor asimilate şi supraimpozitarea sunt lucruri care au fost apreciate. S-au mai stabilit pentru a îndeplini jalonul şi a nu pune în pericol implementarea PNRR câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea şi de Camera Deputaţilor jalonul să fie îndeplinit”, a declarat Marius Budăi, luni, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

El a precizat că, dacă aceste criterii vor fi îndeplinite, jalonul este considerată îndeplinit, „aşa cum este trecut el în descrierea din cadrul PNRR”.

Budăi a anunţat că s-a stabilit cu Comisia Europeană creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la 65 de ani.

„Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii’” a explicat ministrul Muncii.

De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creşterea treptată a perioadei de contribuţie, aşa cum este prevăzut şi în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade să se ajungă treptat ca raportarea să fie făcută la întreaga perioadă.

„Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la întreaga perioadă”, a punctat Marius Budăi.

Un alt principiu este creşterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, deoarece, în proiectul iniţial au fost anumite raportări la un anumit stagiu minim de cotizare.

Ministrul Muncii a mai menţionat că un alt principiu vizează eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii stabilite şi plătite în baza unor legi speciale.

„Şi acest lucru se face şi s-a făcut prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum ştiţi, în lege este exemplul cu magistraţii, cărora nu li se mai permite asimilarea, ci 20 de ani cel puţin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicţii şi limitări ale unor drepturi. Şi de asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcţionarii publici parlamentari de la acest de la acest aspect. Acestea sunt, sunt principiile agreate”, a spus ministrul.

El a precizat că o parte din amendamente deja sunt gata şi au fost prezentate liderilor Coaliţiei, primind „dispoziţia” ca până miercuri seara toate amendamentele să fie gata scrise şi discutate cu sistemele şi cu miniştrii de resort, împreună cu specialiştii din ministere, aceştia să vină cu input-ul lor şi amendamentele să fie terminate şi finalizate şi joi Coaliţia politică să le poată depune în Parlament.

„Pentru mine a fost îmbucurător faptul că am reuşit să obţin de la comisii aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit”, a subliniat ministrul Muncii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...