Iohannis anunță amânarea rotativei guvernamentale: Nu se va face în timpul grevei din educație

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi la Sibiu, că procedurile pentru rotativa guvernamentală ar trebui să înceapă în cursul zilei de vineri, dar doar dacă se încheie greva din Educaţie. „Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”, a adăugat şeful statului.

„Eu nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri. Coaliţia trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern şi cine trebuie să fie în coaliţia de guvernare, dar am încrederea că lucrurile se vor rezolva. Acum sigur, fiind astăzi joi şi greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână, două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un Guvern care garantează stabilitatea guvernării şi stabilitatea României. Aceste lucruri pe care pun foarte mare preţ şi le-am transmis şi celor din conducerea coaliţiei”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat joi la Sibiu dacă UDMR ar trebui să rămână în continuare la guvernare sau noul Executiv să fie susţinut şi format doar de PNL şi PSD.

 

Chestionat dacă ar putea fi amânată desemnarea premierului programată să înceapă vineri, şeful statului a răspuns: „Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care sigur greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea”.

Întrebat dacă greva nu va fi încheiată, atunci când ar putea demara procedurile rotaţiei prim-miniştrilor, preşedintele Iohannis a replicat: „Atunci este nevoie ca Guvernul şi coaliţia la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie”.

„Nu cred că rotaţia se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat şi una şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a completat Iohannis, citat de News.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...