”Glas de rugăciune”, inimă de creștin: ”Loredana, în această seară ai creat o spovedanie a sufletului!” - FOTO, VIDEO

Tuesday, 24 March 2026 

Trăim de o vreme într-un tumult al lumii care ne agită și ne învolburează sufletele, într-un noian de incertitudini sociale, politice, economice, în care dezbinarea devine lege și fărădelegea se face stăpână.   Un timp în care, copleșiți de gr...

Reveria cuprinde România. Loredana – Reveria – Al treilea turneu de Superstar

Tuesday, 17 February 2015

A fost “Dragoste", a fost “Magic", însă 2015 va genera “Reveria"! Loredana pornește, pentru al treilea an consecutiv, într-un mega turneu național. “Reveria" Lor...

Botoşănenii care deţin un număr mare de câini, în vizorul municipalităţii!

Tuesday, 17 February 2015

Municipalitatea le-a pus gând rău celor care deţin un număr mare de câini, aceştia riscând amenzi de până la 10.000 de lei în cazul în care nu înregistrează şi sterilizeaz...

Notele de la simularea examenelor naţionale pot fi trecute în catalog!

Tuesday, 17 February 2015

Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit la începutul acestei săptămâni procedura de organizare şi desfăşurare a simulărilor examenelor naţionale. Potrivit inspectorului general, Mihaela Huncă, exi...

Se pregateste Florin Turcanu de noi alegeri? Intalniri cu cetatenii, programate in judet: “Nu mai sunt numarul 1 in judet. Va asigur ca stiu ce am de facut”

Tuesday, 17 February 2015

In asteptatea deciziei instantei de judecata, după ce va ataca ordinul prefectului de incetare a mandatului de presedinte al Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu şi-a programat intalniri cu cetatenii din ...

Inspecţie tematică în şcolile din judeţ!

Tuesday, 17 February 2015

Unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani vor fi, săptămâna aceasta, ţinta unei inspecţii tematice. Vizată de controalele inspectorilor şcolari este activitatea managerială de la niv...

Mii de botoşăneni primesc tichete sociale de la Primărie! Vezi când se distribuie!

Tuesday, 17 February 2015

7.000 de cetăţeni din municipiul Botoşani vor primi tichete sociale din Partea Primăriei, valoarea cupoanelor fiind de 100 de lei. Aceste tichete vor fi distribuite în două tranşe, la Paşti şi la ...

Şefa ISJ, despre demisiile de la Flămânzi: "Sunt din motive personale. Directorii nu au fost aleşi pe criterii politice"

Tuesday, 17 February 2015

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, neagă că ar fi făcut presiuni asupra directorilor de la şcolile din Flămânzi, ca aceştia să îşi dea demisia din funcţii. H...

Se strânge laţul! Sebastian Ghiţă, adus cu mandat la DNA, fiind suspect în dosarul familiei lui Ponta

Tuesday, 17 February 2015

Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, marţi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta.  Deputatul Sebastian Ghiţă, a...

Descinderi ale mascaţilor la multe locuinţe din judeţul Botoşani!

Tuesday, 17 February 2015

Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat în această dimineaţă, cinci percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Astăzi, 17 februarie a.c., pentru probarea infracţiunii de colectarea, de...

Mesajul lui Ovidiu Portariuc pentru cei “profund corupţi şi imorali” din PNL!

Tuesday, 17 February 2015

Preşedintele executiv al PSD, Ovidiu Portariuc, consideră că printre liberalii botoşăneni sunt persoane mult mai vinovate decât Florin Ţurcanu, co-preşedintele PNL. Portariuc nu a făcut vreo nominal...

Florin Turcanu va lucra in mediul privat: “O sa-mi depun CV-ul, ca doar nu o sa fiu somer”

Tuesday, 17 February 2015

Fostul presedinte al Consiliului Judetean, Florin Turcanu, a anuntat ca, in cazul in care justitia din Romania nu ii va da dreptate in procesul pe care-l va deschide impotriva Institutiei Prefectului, se va retrage in me...

Primarul Portariuc, despre situaţia lui Ţurcanu: “Este un om tânăr, poate oricând să o ia de la capăt”

Tuesday, 17 February 2015

În ziua în care mandatul lui Florin Ţurcanu la şefia Consiliului Judeţean s-a încheiat, în baza unui ordin emis de prefectul judeţului, adversarul politic al său, primarul Ovidiu Portariuc, a...

Cumnatul lui Victor Ponta, saltat de mascati si dus la audieri intr-un dosar de frauda cu fonduri UE! Vezi reacţia premierului!

Tuesday, 17 February 2015

Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost dus marti la audieri la sediul DNA Ploiesti. Hertanu a fost ridicat de la locuinta sa de catre anchetatorii anticoruptie, potrivit Digi 24. Cumnatul prim-ministru...

Turcanu, mesaj pentru Costica Macaleti: “Sa nu moara pana nu trece si el prin asa ceva”

Tuesday, 17 February 2015

Destituit din functia de presedinte al Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu a tinut sa-i transmit un mesaj prefectului Costica Macaleti, cel care a emis ordinul de incetare a mandatului. Turcanu isi dor...

Reactia lui Florin Turcanu, dupa ce a fost destituit din functie! Vezi cine ii va lua locul!

Tuesday, 17 February 2015

Imediat dupa ce a primit ordinul de incetare a mandatului de presedinte al Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu a declarat ca va cere imediat suspendarea lui. Mai mult, liderul liberalilor botosaneni va cere ...

Basescu: Ucraina, o ciorba in care nu ne putem amesteca. Trebuie sa evitam o frontiera comuna cu Rusia

Tuesday, 17 February 2015

Fostul presedinte Traian Basescu sustine ca razboiul din Ucraina reprezinta cea mai mare problema de securitate pentru Romania, dar ca nu exista riscul ca tara noastra sa fie atacata, trebuind sa evite insa sa aiba din n...

Construiti-va un generator Tesla si aveti electricitate pe gratis!

Tuesday, 17 February 2015

Schita generatorului de curent electric captat din aer este una dintre cele mai surprinzatoare inventii ale lui Nicolae Tesla, insusita de agenti FBI imediat dupa moartea sa. Insa Wikileaks a pus mana pe schita generator...

Percheziţii DNA la firma familiei lui Victor Ponta!

Tuesday, 17 February 2015

Procurorii DNA fac 14 percheziţii, marţi, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi...

BOTOŞANI: Numărul de locuri la clasa pregătitoare, la fiecare şcoală!

Tuesday, 17 February 2015

La nivelul judeţului Botoşani au fost aprobate prin planul de şcolarizare 227,35 de clase cu 4.991 de locuri. În municipiul Botoşani sunt patru clase step by step cu 105 locuri, iar la Dorohoi o singură cla...

Localităţi fără energie electrică!

Tuesday, 17 February 2015

Pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie în condiţii de siguranţă, E.ON anunţă că sunt necesare întreruperi temporare în alimentarea cu energie electrică, marţi, 17 febru...

Noapte friguroasă la Botoşani! Vezi minima!

Tuesday, 17 February 2015

În noaptea de luni spre marţi, s-a înregistrat un record negativ de temperatură, pentru această lună. Potrivit meterologilor de la Staţia Meteo Botoşani, minima nopţii a fost de -12 grade Celsius. ...

O tânără de 21 de ani din Botoşani, gravidă, a uimit medicii!

Tuesday, 17 February 2015

Pentru medicii cardiologi si obstetricieni, o tanara de 21 ani reprezinta o raritate a medicinii. Profesori cu mare experienta in medicina nu au mai vazut pana acum un astfel de caz. Doctorii au precizat ca, in...

Procese istorice la Tribunalul Botoşani! Vezi cele mai vechi dosare!

Tuesday, 17 February 2015

De mai bine de zece ani, dosarele de insolvenţă a două societăţi din Botoşani se află pe rolul Tribunalului, fiind cele mai vechi dosare de la această instanţă de judecată. Unul dintre dosare a fost î...

Iohannis: Dezbaterea despre descentralizare si regionalizare va trebui reluata

Tuesday, 17 February 2015

Presedintele Klaus Iohannis afirma, intr-un mesaj transmis, luni, cu prilejul Adunarii Generale a Asociatiei Comunelor din Romania, ca dezbaterile despre descentralizare si regionalizare vor trebui reluate, "de data...

EXCLUSIV! Demisii de la conducerea mai multor şcoli!

Tuesday, 17 February 2015

Directorii şi directorii adjuncţi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ şi-au dat demisia din funcţie, cererile fiind deja înaintate Inspectoratului Şcolar Judeţean. Este v...

Sfârșitul Ordinii Mondiale postbelice

Tuesday, 17 February 2015

N-am dat mari șanse acordului de încetare a focului în Estul Ucrainei. Pentru că nimeni nu poate opri mașinăria americană de făcut morți, odată pornită. Pentru Ucraina mașinăria era pornită î...

Bancul zilei: O blonda! FOTO

Tuesday, 17 February 2015

In trafic, foarte mandra de masina ei, o blonda este trasa pe dreapta de politie: Omul legii, contrariat, ii cere actele, dar nu pricepe nimic: – De ce in fata si in spatele masinii, aveti numere diferite? &...

LA MULŢI ANI! - PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Tuesday, 17 February 2015

Petruţ Pârvescu, autoexilat în nordul României, a urcat spre Botoşanii eminescieni din meleagurile Oltului, unde s-a născut, după ce a experimentat până la saturaţie aproape toate cenacluril...

Traian Băsescu, la TVR, despre cazul Elenei Udrea: "Am încredere în acest om. Nu am auzit să ia bani"

Monday, 16 February 2015

  Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost invitatul emisiunii "Vorbeşte liber", de pe TVR 1, în care a vorbit despre mandatul său, dar şi despre problemele cu justiţia ale E...

Microbuz in flacari, in curtea unei vile din municipiul Botosani!

Monday, 16 February 2015

Pompierii botosaneni au fost solicitati sa intervina, luni seara, pentru a stinge un incendiu izbucnit in curtea unei vile situate pe Calea Nationala, in apropiere de Peco Lukoil. Angajatii Inspectoratului pentru Sit...

Aproape 500 de politisti locali, cu masti Anonymous pe fata, au protestat in Capitala!

Monday, 16 February 2015

Aproximativ 500 de de politisti locali, majoritatea avand pe fata masti Anonymous, au protestat luni in Piata Constitutiei din Capitala, nemultumiti de intentia guvernantilor de a reduce cu aproape o jumatate alocatia pe...

Politician american: Scoateți NATO și SUA din Ucraina dacă vreți ca războiul din această țară să se termine! În Ucraina a fost o lovitură de stat!

Monday, 16 February 2015

Cel mai bine pentru Ucraina ar fi ca NATO, SUA și protagoniștii regionali să fie scoși de pe teritoriul ucrainean, a declarat congressmanul american Ron Paul, ex candidat la președinția Statelor Unite. Politicianul...

Monica Iacob Ridzi, CONDAMNATĂ DEFINITIV la 5 ani de închisoare cu executare

Monday, 16 February 2015

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitv, luni, de ICCJ, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate &icir...

-->