Revolta unei botoșănence, studente în Iași, după călătoriile cu trenul la 35 de grade: „RUȘINE, REGIO!”

Thursday, 2 July 2026 

Călătoria cu trenul este varianta cea mai accesibilă din punct de vedere financiar nu doar pentru studenți, ci și pentru mulți oameni. Însă, condițiile în care se desfășoară aceste călătorii lasă mult de dorit. În contextul în care meteorologii au anunțat zile ...

Prefect: "Sunt unităţi de învăţământ unde se refuză decontarea navetei". Vezi unde!

Friday, 4 November 2016

O serie de probleme privind naveta elevilor au fost discutate vineri dimineaţă la Prefectură, într-o întâlnire la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai transportatorilor. Potrivit semnalelor d...

Liberalii acuză presiuni asupra primarilor din judeţ

Friday, 4 November 2016

Războiul politic pentru alegerile parlamentare a început la Botoşani, deşi se intră, oficial, în campania electorală peste câteva zile. Deputatul Verginel Gireadă i-a acuzat pe social-democra...

Preşedintele PNL vine la Botoşani pentru a susţinte candidaţii la parlamentare

Friday, 4 November 2016

Liberalii botoşăneni vor avea în perioada următoare un program electoral încărcat, care va presupune acţiuni atât la nivel local, cât şi naţional. Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, d...

Scandalul momentului în Liga 1! Prunea: "Un băiat de la Botoşani, Valeriu Iftime, sună toţi preşedinţii şi primarii din ţară..."

Friday, 4 November 2016

"Are un interes direct, vrea să rămână singura echipa din Moldova. Dacă s-ar desfiinţa Iaşi, ar lua trei-patru jucători gratis". După ce primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat că a lua...

Topul judeţelor unde sunt cele mai vechi maşini!

Friday, 4 November 2016

Ilfov, Bucureşti şi judeţul Argeş sunt cele trei zone în care vârsta medie a parcului auto este sub media naţională de 13,3 ani, la polul opus fiind jumatate din judeţele din Romania, unde media depă...

"Istoricul Companiei de Jandarmi Botoșani (1894 – 1948)", la Salonul de carte juridică, polițistă și civică - FOTO

Friday, 4 November 2016

În data de 3 noiembrie, cu ocazia desfășurării celei de-a XX-a ediții a Salonului de carte juridică, polițistă și civică, organizat la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne din București, a ...

Post de șef scos la concurs la Consiliul Județean

Friday, 4 November 2016

Consiliul Județean Botoșani organizează concurs în vederea ocupării unui post de șef serviciu în cadrul Serviciului Achiziții Publice. Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență a...

S-a ales cu dosar penal, după ce a reparat o mașină fără autorizație eliberată de polițiști!

Friday, 4 November 2016

Poliţiştii rutieri au fost sesizați, joi, de un bărbat din municipiul Botoşani cu privire la faptul că, la data de 31.10.2016, autoturismul său a fost avariat ca urmare a unui impact cu un alt autovehicul, al căr...

Aproape de comă alcoolică! Un șofer din Curtești a fost prins cu o alcoolemie enormă!

Friday, 4 November 2016

Un bărbat inconstient putea produce o tragedie, după ce s-a urcat la volan fiind într-o stare avansată de ebrietate. Acesta conducea un tractor pe un drum județean si era aproape de comă al...

Tânăr reținut după ce a tâllhărit un bărbat pe stradă!

Friday, 4 November 2016

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Dorohoi l-au identificat pe D.S. de 24 de ani, din munici...

A acroșat cu mașina o fetiță, dar a dispărut de la locul accidentului!

Friday, 4 November 2016

A lovit o copilă dar ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și-a continuat deplasarea! Șoferul inconștient a fost depistat la scurt timp de polițiști, acesta refuzând testarea cu aparatul etilotest...

LIGA 1: Meciul cu Voluntari, de pe teren propriu, se joaca vineri, apoi urmeaza Steaua! Vezi programul echipei FC Botosani!

Friday, 4 November 2016

LPF a anunţat programul celor patru etape din Liga 1, care vor urma celor două partide pe care le va juca naţionala României, pe 11 şi 15 noiembrie, contra Poloniei şi Rusiei. Etapa a 16-a începe vin...

Astra si Steaua au remizat in Europa League! Sanse mici pentru stelisti la calificare!

Friday, 4 November 2016

Astra Giurgiu a terminat la egalitate, scor 1-1, cu cehii de la Viktoria Plzen, intr-un meci din grupa E a Europa League. Formatia lui Marius Sumudica a deschis scorul pe National Arena in minutul 19, prin Stan. Aces...

Ședință extraordinară convocată de social-democrați pentru revocarea unei Hotărâri de Consiliu Local

Friday, 4 November 2016

Consilierii locali social-democrați au convocat o ședință extraordinară de Consiliu Local pentru revocarea Hotărârii care îi scoate pe viceprimari în afara Adunării Generale a Acționarilor de la...

Care-i om si care-i câine? - Carnagiu la Tulbureni, sancționat cu 400 de lei!

Friday, 4 November 2016

Vineri dimineață, un echipaj al Poliţiei Locale Botoşani, din cadrul serviciului protecția mediului, s-a deplasat pe strada Tulbureni nr. 19, în urma unui apel 112. "La faţa locului, mai mulți cetă...

LUNI: Fără apă în zona Săveni-Podriga!

Friday, 4 November 2016

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că luni, 07.11.2016, între orele 08.00-16.00, se va întrerupe furnizarea apei în zona Săveni- Podriga, având în vedere necesitatea racordării uno...

Cate defecte inventeaza mecanicii la o masina cu un simplu furtun decuplat. "Costa 8.000 de lei"

Friday, 4 November 2016

In Romania ai la fel de multe sanse sa gasesti un constructor, un reparator sau un mecanic bun ca atunci cand speri la marele premiu de la loto. Si asta pentru ca asistam la o criza de specialisti. Cei talentati au pl...

Ceasul Chinezesc nu greșește! Află ce organe nu funcționează corect

Friday, 4 November 2016

In Medicina Traditionala Chinezeasca se considera ca fiecare organ din corp poate atinge un punct de energie maxima si un punct de energie minim. Aparent, ne spune Doctorul Zilei, corpul nostru este construit sa conti...

ZAMBETUL ZILEI Secretul bărbaților! FOTO, VIDEO

Friday, 4 November 2016

S-a facut un sondaj de opinie intr-un sat cu oameni longevivi, pentru a stabili "cauza" varstei inaintate pana la care ajung acei oameni. La prima poarta raspunde un mos care parea foarte batran.  -C...

Balul oamenilor de afaceri cu lăutari şi port popular

Friday, 4 November 2016

Evenimentul monden al toamnei, Balul oamenilor de afaceri, care a devenit deja o tradiţie la Botoşani, va avea loc în această seară la Restaurantul Soul Mate.   Balul oamenilor de afaceri, organizat de ...

BOTOSANI Nu fi victimă! Despre hărţuirea sexuală şi cum poate fi oprită legal. Atenție la "victimele" care îşi aleg "agresorul"!

Friday, 4 November 2016

Până unde poate merge gluma proastă şi unde începe hărţuirea? Când o femeie sau un bărbat realizează că au devenit ţinta unei hărţuiri? Îşi dă seama de acest lucru imediat? Nu cumva a...

Biroul Electoral de Circumscripţie, completat cu noi membri ai partidelor politice

Friday, 4 November 2016

Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană a fost completat cu noi reprezentanţi ai partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile pa...

Aberații legale: bunicii, obligați de ANAF să încaseze chirie de la nepoți!

Friday, 4 November 2016

În România săracă, unde zeci de mii de oameni au rămas fără casele pe care le-au pierdut, din cauza creditelor la bănci pe care nu au mai putut să le plătească, statul cere bani obligatoriu de la cei...

Program educațional pilot dedicat familiilor afectate de autism și membrilor comunității

Friday, 4 November 2016

Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani anunță finalizarea cu succes a implementării Proiectului ''Școala Altfel - Program educațional pilot dedicat familiilor afectate de...

Ministerul Justitiei intentioneaza sa reduca cu 10 la sută pedepsele, drept compensatie pentru conditiile improprii de detentie!

Friday, 4 November 2016

Ministerul Justitiei a publicat, joi seara, proiectul de modificare si completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se incearca stabilirea unor masuri reparatorii pentru detinutii caz...

Distracție la beție: O viață curmată și ani de zile de judecată!

Friday, 4 November 2016

Moartea unui bărbat din Tudora, venit din Italia în concediu, a fost pedepsită de lege, prin decizia definitivă a judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava. Se întâmpla în august 2012, at...

ACCIDENT TERIBIL într-o locuință din Trușești! Un copilaș de 6 ani, în stare critică după ce a căzut în cuțitul ținut în mână de mama sa!

Thursday, 3 November 2016

Un copilas in varsta de doar 6 ani a ajuns, joi seara, in stare critica la Sectia de Pediatrie a Spitalului Mavromati si a fost bagat direct in sala de operatie, dupa un teribil accident ce a avut loc in locuinta parinti...

Ministrul Muncii: Noi dam acum beneficii si unor oameni care stau si lancezesc si sunt trantori in sistem

Thursday, 3 November 2016

Ministrul Muncii, Dragos Pislaru, a declarat, joi, ca sunt acordate beneficii salariale nu doar oamenilor care au nevoie de ele, ci si celor care "lancezesc si sunt trantori", scrie News.ro. Pislaru a criticat ...

Reclamație trimisă la Primăria Botoșani în numele unei persoane decedate!

Thursday, 3 November 2016

Cu o situație mai puțin obișnuită s-au confruntat reprezentanții Primăriei Botoșani și cei ai firmei care execută lucrările în municipiul Botoșani, în cadrul proiectului de extindere a rețele...

Greva Sanitas a fost ilegală!

Thursday, 3 November 2016

Cererea de anulare a protestului a fost depusa marti, de Ministerul Sanatatii. Decizia de joi a Tribunalului Bucuresti nu este definitiva, insa este executorie. Tribunalul Bucuresti a decis, joi, ca greva sindicalisti...

Spectacolul "Tu ești Dumnezeul meu" aduce premii de la Cernăuți!

Thursday, 3 November 2016

La mijlocul lunii octombrie, la Cernăuți - Ucraina, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Teatru "Aplauzele de Aur ale Bucovinei", ediția a XI - a. Din  România, singura trupă s...

"George Hazgan" - Festival de romanţe şi cântece de petrecere

Thursday, 3 November 2016

Botoşănenii se pot bucura de două zile în care romanţele şi cântecele de petrecere îşi au capitala în Botoşani. La Cinematograful Unirea, în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2016 se v...

BOTOSANI Fost director de instituţie botoşăneană, achitat de judecători!

Thursday, 3 November 2016

Acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fostul director al unei instituţii botoşănene a fost achitat, în primă instanţă, de Tribunalul Botoşani. Est...