Noi locuințe ANL vor fi construite în municipiul Botoșani! Vezi pentru cine!

O delegație compusă din oficiali ai Agenției Naționale pentru Locuințe a fost prezentă, în cursul zilei de miercuri, la Botoșani, pentru a viziona amplasamentul pe care urmează a se construi blocuri de locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate.

Din delegație au făcut parte Nicolae Chiriac – director general adjunct A.N.L., Ioana Simion – director Construcții Locuințe A.N.L., Lucian Scarlat – director Regionala Vânzări Locuințe.

Din partea Consiliului Județean Botoșani au participat președintele Costică Macaleți, vicepreședintele Dorin Birta, directorul Direcției Investiții și Achiziții - Antonela Patrașcu, Luminița Marcu, responsabil A.N.L. – Serviciul Investiții, dar și managerul Spitalului Județean „Mavromati”, Corneliu Mihai.

 

În urma întalnirii oficiale, s-a stabilit că obiectivul „Construcții locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate, destinate închirierii, conform Legii 152/1998, în strada Ștefan cel Mare nr. 33, municipiul Botoșani” se va realiza etapizat, într-o primă etapă fiind construite 20 de apartamente, urmând ca, ulterior, alte 20 de apartamente.

„Aceasta oportunitate de investiție reprezintă încă un pas în atragerea de specialiști tineri și capabili, de care sistemul de sănătate botoșănean are foarte multă nevoie. Sperăm ca proiectul să demareze și să se desfășoare fără probleme, astfel încât, în cel mai scurt timp să avem 40 de apartamente pe care să le predăm celor care vor să activeze în spitalele din județul Botoșani”, a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți.

Comunicat de presă Consiliul Județean 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întâmplă în Botoșani: Au atras victima într-un loc izolat, unde au agresat-o și au șantajat-o să nu anunțe poliția!

astăzi, 11:08

La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de...

Medicii care pleacă de la stat la privat în timpul programului și își transferă pacienții, amenințați cu concedierea!

astăzi, 10:33

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ia în calcul măsuri drastice împotriva medicilor care își abandonează activitatea din spitalele publice înainte de terminarea pr...

Ce s-ar schimba pentru cetățeni dacă orașele mici și comunele ar fi comasate!

astăzi, 09:57

Reorganizarea administrativă ar putea schimba harta comunelor și a orașelor mici începând cu alegerile locale din 2028. PSD discută un scenariu care vizează aproape 1.700 de comune cu...