Cu mulți ani în urmă, într‑una din librăriile ieșene ce păstrează parfumul vremurilor de altădată și al scrierilor de suflet, am descoperit un album semnat simplu, Vasile Ilucă - Hoinar în jurul Iașului.

Puțini străini născuți în diferitele zone ale Moldovei ori ale țării s‑au identificat cu Cetatea Iașilor aşa cum a făcut‑o autorul volumului cu pricina.

Am mai întâlnit la Iași un alt pictor, talentat și el, care provenea din aceeași zonă geografică cu autorul lucrării Hoinar în jurul Iașului, Constantin Radinschi, maestru al penelului, acuarelist de excepție (născut la Brăieşti, județul Botoşani).

Cunoșteau Cetatea Iaşilor aidoma propriilor ulițe în care au văzut lumina zilei, în prima jumătate a veacului XX. Și unul, și celălalt au arătat aceeași iubire pentru capitala Moldovei, la care s‑a adăugat şi cea a altor oameni de cultură, ieșeni prin obârșie, sau „adoptați” mai târziu de oraşul care i‑a primit cu brațele deschise.

Vasile Ilucă știa amănunte despre toate locurile importante ale Iașilor, ctitorii voievodale sau boierești, despre bisericile ridicate mai târziu, în fruntea lor aflându‑se Maica Bisericilor din Moldova - Catedrala Mitropolitană din Iași, dar şi despre Palatul Culturii, statuile, grădinile, parcurile şi casele unde au trăit mitropoliți și scriitori inspirați, care au adus asupra Cetății aura de sfințenie, inspi­rație și poveste.

Cu Vasile Ilucă ai fi putut sta la taifas zile la rând, el însuși fiind hoinar în cetate și în juru‑i, cunoscându‑i tainele și spunându‑le uneori altora. Așa s‑a realizat la Radio TRINITAS emisiunea Hoinar în jurul Iașilor, avându‑l protagonist tocmai pe Vasile Ilucă.

Nu știu cui s‑a dăruit mai mult Vasile Ilucă, scrisului, picturii, radioului, televiziunii ori slujirii oamenilor aflaţi în suferință, pentru că a fost din toate câte ceva: asistent medical, scriitor, pictor, jurnalist, prieten aproape de cei mulți și în acelaşi timp singular prin strădanii și prin deschiderea inimii.

Născut în comuna Pomârla, județul Botoșani, în ziua de 3 octombrie 1936, Vasile Ilucă a învățat carte în satul natal, la Dorohoi, apoi la Iași, în urbea celor șapte coline, unde a absolvit Școala Sanitară Postliceală și apoi Școala de Arte, specializarea Pictură.

A publicat peste treizeci de cărți, aproape toate legate şi inspirate de Cetatea Iașilor: Prin Iașii din suflet, Iași... istorie și spirit, Caietul Crâșmarului, Pentru cei care vin, Tango nocturn, Hoinar în jurul Iașului etc. Încă mă întreb de unde a aflat atât de multe date despre oamenii și locurile acestei urbe. Știa până și fântânile la care s‑au oprit scriitorii, plopii cu soț sau fără soț și teii sub florile cărora se hodineau, în trecute vremuri, cei care experiau la modul sublim poezia şi slovele frumoase.

Știa cu lux de amănunte ctitorii marilor biserici şi pe cei de demult care ascultau în liniștea dimineților de duminică și sărbătoare clopotele celor cincizeci de biserici ale Iașilor, dar și faptul că această simfonie era așteptată altădată de toți deopotrivă, pe unii inspirându‑i, iar pe alții chemându‑i la rugăciune.

De aceea l‑am și sfătuit să colaboreze cu Radioul TRINITAS și să vorbească despre aceste frumuseți care se pot pierde atunci când nu mai au slujitori de talia lui Vasile Ilucă.

După ce am călătorit de câteva ori la Muntele Athos, m‑am gândit să adun o galerie de tablouri care să reprezinte marile mănăstiri, dar și locurile singuratice ale Cetății neîngenuncheate ortodoxe de la Muntele Athos și am apelat atunci la mai mulți pictori ieșeni, cerându‑le, fiecăruia în parte, să facă câte două‑trei tablouri, pentru a aduce în inima Cetății frumusețile athonite.

Dintre toate ușile la care am bătut, una singură mi s‑a deschis, aceea a sufletului pictorului Vasile Ilucă…

S‑a și pus pe treabă, realizând atunci mai multe picturi reprezentând Marea Lavră, Mănăstirea Xenofont, Mănăstirea Pantocrator, mai multe schituri athonite, dar și Chilia românească îSfântul GheorgheÎ de la Capsala, nu prea departe de capitala Muntelui Athos – Kareia.

În colaborarea dintre Mitropolia Moldovei şi Muzeul Literaturii Române din Iași, expoziția de pictură Muntele Athos – cetate a rugăciunii și liniștii a fost vernisată în data de 28 februarie 2005, în prezența pictorului autor, a unor oameni de suflet și a multor personalități eclesiale și culturale din capitala moldavă.

Atunci, cu prilejul vernisajului, Vasile Ilucă a subliniat faptul că redarea prin pictură a unor locuri sfinte nu se poate face fără a pune mult suflet în acest proces de creație: Dacă pictezi numai folosind culoarea și lumina, fără să pui suflet, nu iese o lucrare de artă, ci doar o imagine rece și impersonală, afirmând că încercările lui din lucrările expuse cuprind, în spatele imaginii, mai mult suflet…

Am afirmat, în seara aceea cu lumină lină, că expoziția este unică în România prin aspectele pe care le prezenta. Până atunci nu se realizase vreun vernisaj cu această temă.

E drept, în colecțiile multor pictori au fost și peisaje athonite, doar câte unul‑două, fără a se realiza până în acel ceas o expoziție dedicată locului special din lumea ortodoxă.

Vasile Ilucă a fost, pentru un timp, conducătorul Cenaclului de arte plastice Theodor Pallady, așa cum mai exista şi un alt Cenaclu, N.N. Tonitza, înființat pe lângă Școala Populară de Arte din Iași. La un moment dat, acestea s‑au unit, pentru că aveau un singur dor după frumusețile nepământene ale culorilor, iar Vasile Ilucă a rămas slujitorul adevărat al acestor idealuri.

Aflând atât de multe lucruri din cărțile lui Vasile Ilucă, m‑am apropiat de el, l‑am vizitat de câteva ori în apartamentul înveșmântat cu tablouri, nu prea departe de Podul Roș din Iași, unde m‑a primit cu bucurie și ar fi dorit să rămânem la taifas până după miezul nopții.

L‑am tot rugat să picteze locașurile lui Dumnezeu, cele mai importante dintre ele, pentru că toate ar fi avut loc în planurile artistului. S‑a aplecat către frumoasa zidire a Catedralei Mitropolitane din Iași, a unor mănăstiri, intre ele, la loc de frunte, aflându‑se şi Mănăstirea Neamțului, pe care l‑am rugat să o zugrăvească pentru a‑mi împodobi chilia. I‑am cerut să picteze și satul meu de obârșie, Rădășeni, aflat între livezi nesfârșite.

Sunt locuri pe care le păstrezi în suflet, dar ai vrea să le ai aproape şi ca imagine (icoană), atunci când găsești timp pentru o pagină proaspătă sau pentru depănarea unor amintiri de neuitat.

Toate le‑a făcut cu inima plină de dragoste, fără să pună un preț prea mare pentru strădania lui, știind că bucuria pe care o face aproapelui este mai presus decât orice răsplată.

În timpul șederii mele la Iași (1990‑2007) am descoperit în persoana domnului Vasile Ilucă un om adevărat, aș îndrăzni să spun un prieten, cu mențiunea că prietenia a venit mai ales din partea lui…

Scriitor, publicist și pictor, Vasile Ilucă a vorbit în cuvinte și culori despre frumusețea de acum și de altădată a Cetății așezate pe cele șapte coline.

A străbătut pe jos străzile pe unde au călcat slujitori ai Bisericii, scriitori și oameni importanți ai culturii române, dar și drumurile din afara Iașilor, martore ale unor evenimente importante din istoria noastră. De peste tot a cules amintiri și imagini pe care le‑a așezat în pagini de carte sau în tablouri pictate cu migală, har și iubire multă.

Am apreciat, în mod deosebit, pe lângă profesionalismul lui, calitățile sufleteşti ale unui om mare, care a rămas mereu apropiat altora, discret, cald, modest, sensibil și amabil.

Vasile Ilucă îi reprezintă pe acei oameni hăruiți care și‑au făcut pe deplin datoria, slujind prin scriere şi culoare frumuseţea care va salva lumea.

(Timotei Prahoveanul Episcop‑vicar Al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Ziarul Lumina)