Ancheta accidentului din Pașcani, în care Alexia și-a pierdut brațele, avansează lent. ”Am dat o singură declaratie, acum un an!”

Friday, 20 June 2025 

Au trecut 2 ani și jumătate de la accidentul din Pașcani, iar ancheta încă nu s-a încheiat. Inițial, a fost deschis un dosar penal in rem - adică în care era cercetată fapta, și nu persoana. Dar acum, șoferul autocarului este suspect.

Spitalul „Mavromati” din Botoșani își caută consilier juridic!

Saturday, 31 August 2024

Candidatul trebuie să îndeplinească mai multe condiții specifice postului.

Anunț al ISU Botoșani: S-a prelungit termenul de înscriere la concursul pentru conducători auto!

Saturday, 31 August 2024

„Avem nevoie de cei mai buni conducători auto!”, este mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.

Ora de iarnă 2024. Când se dă ceasul înapoi în România!

Saturday, 31 August 2024

Românii dau ceasurile înapoi în fiecare toamnă, atunci când se face trecerea la ora de iarnă.

ANPC anunță controale la comercianții de rechizite și uniforme școlare!

Saturday, 31 August 2024

Protecția Consumatorilor oferă și o serie de sfaturi părinților care urmează să își pregătească copiii pentru noul an școlar.

Spitale noi în municipiul Botoșani și în orașul Săveni! (foto)

Saturday, 31 August 2024

Proiectul care prevede contruirea și dotarea a două spitale noi în aceste locații se ridică la suma de 150 de milioane de euro, iar contribuția Consiliului Județean este de 3 milioane de euro.

Mai multe școli vor folosi catalogul electronic în acest an, situația în Botoșani!

Saturday, 31 August 2024

Anunțul a fost făcut de Ligia Deca, ministrul Educației, care a menționat că există o creștere cu peste 60%.

Hervin Ongenda a revenit la FC Botoșani!

Saturday, 31 August 2024

Jucătorul a evoluat ultima dată pentru echipa Apollon Limasol.

Calendar Ortodox: Cinstim astăzi aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă!

Saturday, 31 August 2024

În această zi pomenim punerea în raclă a cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Încă din vechime, creştinii au arătat evlavie pentru lucrurile care au aparţinut Mânt...

Accident la Huțani: Trei persoane au ajuns la spital! (foto)

Friday, 30 August 2024

Trei persoane au ajuns la spital in urma unui accident rutier care a avut loc în această seară pe DN29, în localitatea Huțani.

Proiect ANSVSA: Noi reguli și obligații pentru deținătorii de câini!

Friday, 30 August 2024

Un document pus în dezbatere publică de Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA) prevede noi obligații pentru deținătorii de animale. Potrivit documentului, proprietar...

APIA: Fermierii NU riscă să-și piardă subvențiile prin acțiunea de monitoring!

Friday, 30 August 2024

Având în vedere informațiile eronate lansate în spațiul public prin care se induce ideea că “fermierii riscă să piardă subvențiile de la APIA fiindcă nu știu să folosească internetul ș...

FC Botoșani - Petrolul Ploiești, în etapa cu numărul 8 din Superligă

Friday, 30 August 2024

Duminică, 1 septembrie, FC Botoșani joacă pe teren propriu cu Petrolul Ploiești. Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Petrolul! Formația antrenată de Liviu Ciobotariu nu are un parcurs foarte bun pân...

Liber la păcănele în localitățile cu mai puțin de 15 mii de locuitori!

Friday, 30 August 2024

Sălile de jocuri de noroc s-au redeschis în localitățile cu mai puțin de 15 mii de locuitori. Opt astfel de firme și-au cerut în instanță dreptul de a continua activitatea, după ce au plătit sute de ...

Invitatul de la Știri: Alexandru Tanasă și secretele din spatele vieții unui make-up artist! (video)

Friday, 30 August 2024

„Oamenii nu pun accent pe locul unde te-ai născut, pun accent pe tine și pe valorile tale” – Alexandru Tanasă, make-up artist.

Expoziție stradală dedicată limbii române la Memorialul Ipotești (foto)

Friday, 30 August 2024

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează expoziția stradal...

Top trei cele mai mari pensii din Botoșani după marea recalculare! (foto, video)

Friday, 30 August 2024

Mai sunt în jur de 2.000 de pensionari pentru care deciziile de recalculare nu au fost emise din cauza unor erori informatice.

În atenția pensionarilor din Botoșani care trebuie să transmită certificatele de viață!

Friday, 30 August 2024

Casa Județeană de Pensii Botoșani atenționează cu privire la transmiterea certificatelor de viață începând cu data de 1 septembrie 2024, data intrării în vigoare a Legii nr.360/2024 privind sist...

(P) Eveniment Special la D.A.R. Events!

Friday, 30 August 2024

Grill & Smoker BBQ și Steak Ce vă așteaptă? Carne de vită maturată Black Angus: Savurați cele mai fine și suculente bucăți de carne, preparate pe grill și smoker pentru o experiență culinară autentică....

Imagini din interiorul Muzeului de Istorie din Botoșani, aflat în reabilitare. În ce stadiu sunt lucrările! (foto, video)

Friday, 30 August 2024

Lucrările de reabilitare a Muzeului Județean de Istorie din Botoșani au fost demarate pe 1 martie 2023. Activitatea în momentul de față se desfășoară în clădirea unde este CEC Bank.    &nbs...

Accident rutier: Două mașini s-au izbit în trafic, o persoană a ajuns la spital! (Foto)

Friday, 30 August 2024

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șase persoane, între care trei copii.

Botoșani: Competiție de tenis de câmp destinată amatorilor!

Friday, 30 August 2024

În intervalul 31 august-1 septembrie 2024, Organizația Municipală a Partidului Național Liberal Botoșani organizează competiția de Tenis de câmp amatori - Ediția I. Competiția se va desfășura pe ...

Trupul neînsuflețit al bărbatului înecat în Prut a fost scos la mal

Friday, 30 August 2024

Bărbatul dispărut, joi după-amiaza, în apele râului Prut, a fost găsit în urmă cu puțin timp de către scafandri.

Liviu Ciobotariu, încrezător în elevii săi înainte de meciul cu Petrolul: ”Vrem să facem un joc bun, un joc solid!”

Friday, 30 August 2024

Vineri dimineață a avut loc conferința de presă înainte de partida dintre FC Botoșani și Petrolul Ploiești.

Poveștile impresionante ale cățeilor care au schimbat istoria!

Friday, 30 August 2024

Despre cățeii care au influențat cursul istoriei se știu destul de puține. În afară de Laika, mulți alți patrupezi au contribuit la îmbogățirea datelor științifice, aplanarea conflictelor sau la d...

Ce se întâmplă cu sobele cu lemne? ”Programul e aproape gata”, anunță ministrul Mediului!

Friday, 30 August 2024

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut zvonuri potrivit cărora românii ar trebui să renunțe la sobe. Vestea nu a fost primită cu brațele deschise de bătrânii care nu au calorifer...

La plecarea unui profesor: ”Avea stilul lui de a preda, un stil presărat cu glumițe, cu vorbe de duh, cu bunătate!” (Foto)

Friday, 30 August 2024

Un clasicist de renume și un adevărat cărturar. Un om delicat, dar cu o știință de carte uluitoare. A fost profesorul multor botoșăneni, care i-au purtat întotdeauna un respect aparte.

La mulți ani, Steliana Băltuță! Spectacolul discreției și al omeniei în stare pură (Foto)

Friday, 30 August 2024

Nu există un om mai discret, în care bunul simț să se pitească într-o generozitate atât de delicată, în care știința de carte să se impună atât de firesc, fără să abuzeze de &rdq...

Pompierii au reluat căutările bărbatului dispărut în apele Prutului, au venit și scafandrii din Neamț și Iași!

Friday, 30 August 2024

Căutările pe râul Prut au fost reluate de către pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și cei ai Punctului de Lucru Coțușca. În sprijinul acestora au ajuns și scafandrii de la ISU N...

O facultate din România elimină lucrările de licență!

Friday, 30 August 2024

Decanul spune că ”eliminarea a fost făcută la cererea studenților”. Examenul de tip grilă rămâne singura probă pe care studenții trebuie să o promoveze.

Afaceri în Botoșani: Cu peste 200 de angajați, și-a crescut profitul și cifra de afaceri în 2023

Friday, 30 August 2024

Procesatorul de carne din Botoşani a ajuns în 2023 la un număr mediu de 203 angajaţi, cu 24 de oameni mai mult decât în 2022.

30 august pe Știri Botoșani. Familiile prospere de la Nova Apaserv, Țurcanu îl laudă pe Flutur, protest la Psihiatrie și de ce dorm medicii de gardă!

Friday, 30 August 2024

Plăcintă de Cartea Recordurilor preparată de mai multe botoșănence. Pe străzi, maidanezii își fac de cap. Și… legea e de vină pentru pomenirea organizată în mijlocul parcării, sub supraveghe...

ZAMBETUL ZILEI Când mama stă pe Facebook și copilului îi e foame! (Video)

Friday, 30 August 2024

Rugăciunea unei femei Doamne, acuma, inainte de a merge la culcare, ma rog cu multa credinta, sa-mi daruiesti un barbat care sa nu fie urat, sa fie inteligent, dragastos, puternic, supus si dragut. De asemeni sa fie...

Calendar ortodox: Astăzi îl cinstim pe Sfântul Alexandru, protectorul omenirii

Friday, 30 August 2024

Sfântul Alexandru, prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 30 august, este un sfânt remarcabil din istoria creștinismului, cunoscut pentru devotamentul său profund față de credință și pentru rolul său &ici...