Sistemul antigrindină din Iași, „fulgerat” de proteste. Peste 170 de demisii venite în lanț și acuzații de abuzuri!

Centrul Zonal de Antigrindină funcționează într-o clădire din Dancu, iar operarea în Iași, Vaslui și Botoșani este realizată de compania privată Intervenții Active în Atmosferă (IAA) SA. Ceea ce înseamnă că toate aceste județe sunt afectate de demisiile în lanț ale angajaților.

Demisii în lanț la Stația Antigrindină din Iași: peste 170 de angajați, inclusiv directorul zonal, au renunțat la posturi. Oamenii acuză întârzieri la plata contribuțiilor sociale, salarii restante și condiții de muncă inumane. Conducerea companiei Intervenții Active în Atmosferă recunoaște unele întârzieri, dar susține că activitatea operațională continuă fără întreruperi.

Un val de demisii lovește Stația Antigrindină din județul Iași: în frunte cu directorul zonal Daniel Florea, aproximativ 170 de angajați au renunțat la posturile lor săptămâna trecută. Oamenii reclamă întârzieri la plata contribuțiilor sociale și condiții de muncă pe care le descriu drept improprii.

 

Centrul Zonal Antigrindină funcționează într-o clădire din Dancu, construită de Ministerul Agriculturii, iar operarea în Iași, Vaslui și Botoșani este realizată de compania privată Intervenții Active în Atmosferă (IAA) SA, condusă de Emil Sîrbu.

Liviu Cristinel Zanvetor, angajat al Stației Antigrindină, spune că decizia sa de a demisiona a fost motivată de încălcarea repetată a obligațiilor contractuale.

Eu sunt din municipiul Huși și sunt momentan încă angajatul acestei instituții, dar mi-am depus demisia începând cu data de 10.11 din cauza unor motive foarte bine întemeiate, angajatorul neîndeplinindu-și obligațiile din contractul colectiv de muncă”, susține angajatul.

El subliniază că nu este un caz izolat, ci un fenomen generalizat: „Și-au dat demisia și colegii mei din toate punctele de lansare aflate pe teritoriul județelor Iași, Vaslui și Botoșani, estimativ cam 170 în total.”

Problemele invocate de angajați vizează atât partea financiară, cât și condițiile de lucru. Potrivit lui Zanvetor, contribuțiile sociale nu au mai fost plătite din septembrie 2024, iar salariile au întârziat cu peste o lună și jumătate. În plus, angajații care folosesc autoturisme personale pentru deplasările de serviciu nu și-au primit compensațiile aferente în ultimele două luni.

De o lună și jumătate nu ne-am primit nici salariile, în plus toți angajații care au un contract de comodat pe autoturismele proprietate personală cu instituția pentru deplasare la și de la serviciu nu au fost plătite în ultimele două luni”, a explicat acesta.

Însă nemulțumirile nu se opresc la partea financiară.

Angajatul descrie condiții de muncă pe care le consideră inumane. „Eu sunt angajat de 8 ani, timp în care nu au fost asigurate condițiile de încălzire pe timpul iernii. Toate punctele de lansare se încălzesc pe lemne, cred că în Iași sunt și câteva încălzite pe gaz. Nu există nici coloană de apă curentă trasă, deși în condițiile de omologare al unui astfel de punct ar trebui să existe așa ceva. Oamenii își aduc apa de acasă pentru strictul necesar.”

Situația devine insuportabilă vara, când operatorii sunt obligați să lucreze în containere metalice, unde temperaturile depășesc 60 de grade, se mai plânge acesta:

Pe lângă lipsa de confort, angajații reclamă și volumul mare de sarcini, neacoperit de salariul minim pe economie.

În fișa postului noi nu avem o singură calitate, ci mai suntem totodată și agenți de securitate și suntem și operatori lansare, în același timp. Iar salariul de încadrare al nostru era minim pe economie, adică e cam puțin, ca să fiu domn…”, a precizat Zanvetor.

În privința relației cu managementul, angajatul vorbește despre promisiuni nerespectate și presiuni constante.

El acuză că, în ultimele două săptămâni, angajații au fost „terorizați” prin amenințări și presiuni să-și retragă demisiile sau să semneze altele cu efect imediat.

Să vă mai spun că de două săptămâni terorizează toți angajații din aceste județe, amenințându-i că îi dă afară și forțându-i să-și retragă demisiile și să semneze o nouă demisie cu efect imediat, pe loc.”

Citește continuarea pe Ziarul de Iași.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic de excepție, un tată cu sufletul ars: 14 ani de la plecarea medicului Cristian Crețu!

astăzi, 10:26

Pe 22 iulie 2012, la o lună după comemorarea a șapte ani de la dispariția prematură a fiicei sale, Carmen, medicul își începea călătoria spre veșnicie, nemângâiat și ...

O sărbătoare a identității, tradițiilor și comunității la Mihai Viteazu! (Foto)

astăzi, 09:31

În data de 20 iulie 2026, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, satul Mihai Viteazu, din comuna Ungureni, a organizat prima ediție a „Zilei Satului Mihai Viteazu, un e...

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 vor primi 2.000, respectiv 5.000 de lei – proiect

astăzi, 08:51

Elevii care au obținut anul acesta media 10 la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a vor primi 2.000 de lei din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), potrivit unui proie...