Ne ducem zilele intre violenta si agresivitate, intre mojicie si politicianismul de taraba, intre discursuri curate, limpezi, dar mincinoase, si cele taioase, trambitate, electorale, dar la fel de neadevarate tocmai prin conjunctura in care acesta se situeaza.
Diferenta o poate face, mereu, ascultatorul, in speta alegatorul!
Tindem sa devenim o societate care isi critica la maximum conducatorii, indiferent de natura sau specificul lor: seful de la serviciu, seful de scara, seful de companie, de oras, de judet, de tara…
Nu am invatat, insa, sa criticam decent, constructiv, cu argument. Critica a devenit ocupatia noastra zilnica.
In absoluta intelegere cu marii diriguitori, mass-media ofera hrana de intretinere: emisiuni de tembelizare, de un nivel intelectual indecent de scazut, pentru a ne crea astfel sentimentul ca traim intr-o normalitate in ton cu criticile, cu saracia, cu lipsa de atitudine.
Pentru ca, dintotdeauna, oamenii de bun simt au existat pur si simplu, pe cand paranoicii, megalomanii si falsii eroi au creat haos, harababura si, nu de putine ori, au pornit cruciade in numele unor adevaruri care, oricum, nu aveau nevoie sa fie aparate.
Doar ca aceasta micime a mintii incepe sa patrunda, pe zi ce trece, tot mai adanc in structurile politice, administrative, culturale, sociale, in posturi cheie, de maxima raspundere. Nu numai la nivel local, ci si national, in fruntea statului.
De asta artisti precum Stefan Iordache se sfarsesc din viata scarbiti de propriul popor, de proprii conducatori. De asta un mare actor, Radu Beligan, la 90 de ani, priveste cu ochii pierduti o Romanie uitata in ea insasi, parasita de un trecut fara putere, pradata la drumul mare de tot felul de baroni, ministri, sinistri...
Ma intreb deseori de cine ne este teama. Reguli, cutume, prejudecati, constrangeri sociale, materiale, religioase, de familie... Ceva ne tine in chingi si, in mod sigur, acel ceva nu e al nostru.
Salvarea nu ne vine nici de la cei care si-ar putea pune stiinta si constiinta in slujba societatii.
Intelectualii de salon isi frang limbile in galetile inculturii, isi construiesc propriile glorii, lasand in seama posteritatii doar productiile lor artistice fumegande. Care, oricum, vor ajunge in "almanahe", la rubrica "succesuri".
Nu inteleg de ce devenim atat de artificiali, marionete fara ate, rataciti in cautarea unui actor cu diploma… de carton, care sa ne manuiasca. Riscul este mare! Marionetistul electoral, chiar si cu diploma, ar putea fi lipsit de har, ca sa nu spun de suflet.
E adevarat ca am putea nimeri si unul cu har, dar aceluia nu i-ar fi de trebuinta atele.
Ar fi de ajuns sa apara si sigur il vom recunoaste! (F.Tonita)
