Patrimoniul arhitectonic al Botoșanilor între formalism și nepăsare. Un exemplu fără echivoc, Casa Manolache Iorga

Pe Aleea Unirii, din municipiul Botoșani, între blocurile de locuințe din cartierul Marchian, stă părăsită, fără speranță de a reveni la viață, una dintre clădirile identitare ale orașului, casa care a aparținut lui Manolache Iorga, străbunicul patern al marelui istoric Nicolae Iorga. Clădirea, aflată pe lista monumentelor istorice, datează din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, fiind alături de farmacia Gorgias – Semaca, printre primele case cu etaj din Botoșani, iar între anii 1989 – 2007, a adăpostit Secția de Etnografie a Muzeului Județean din Botoșani.

Manolache Iorga s-a numărat printre personalitățile de prim rang ale orașului, aflându-se printre primii localnici desemnați să facă parte din Epitropia târgului, instituţie căreia, prin hotărârea domnitorului Mihail Șuțu, din 20 decembrie 1820, i s-a încredințat conducerea Botoșanilor. El a fost ales ca epitrop, în anul 1825, calitate în care „ca un cinstit şi vechiu târgoveț”, a primit sarcina să strângă (şi să păstreze), documentele risipite ale târgului.

La o dată care nu a putut fi stabilită documentar, Manolache Iorga a dat casa, ca dotă, fiicei sale Maria, căsătorită cu Dimitrie Beldiman. Stabilită la Iaşi, aceasta a vândut-o, ulterior imobilul schimbându-și proprietarii, până în anul 1889, când devine proprietatea inginerului Al. Saint – Georges ( 1854 – 1904). O scrisoare pe care Ioan Al. Saint – Georges (Sân – Giorgiu), fiul inginerului Al. Saint – Georges o trimite lui Nicolae Iorga la 15 iunie 1909, ne oferă detalii interesante despre această casă şi despre cei care au stăpânit-o. Redăm din ea câteva pasaje:

,,Conul Manolache Iorga, boier de baştină din Botoşani, împreună cu boierii Vârnav şi Ioniţă Codrescu (un străbun al meu) zidiră în acest târg cele dintâi case cu două caturi.

Casa noastră aşezată în fundul ogrăzii, pe strada Belvedere, trebuie să aibă peste 100 de ani, căci Manolache Iorga avusese trei feciori, dintre care unul Costache zis şi Buzatul şi o fată care se va căsători cu Beldiman la Iaşi şi căreia îi lasă casa şi toată averea.Costache avu mai mulţi feciori, dintre care unul, Nicu, care e tatăl D – voastră. Deci, dacă casa e făcută de Manolache Iorga, de bună seamă, casa, dacă nu e cea mai veche din Botoşani, e una din cele mai vechi clădiri ale oraşului.

Rândul I al casei e făcut din piatră şi e aşa de gros încât s-ar fi putut zidi 5 sau 6 caturi pe această temelie; rândul de sus e făcut din cărămidă şi e mai înalt decât cel de jos; podul e tot făcut din bârne mari de stejar, care singure alcătuiesc o adevărată avere. Casa de când a fost zidită n-a suferit aproape deloc schimbări şi aşa cum e îşi păstrează azi forma ei original.

Rândul de jos are patru odăi propriu-zise iar celelalte sunt odăi şi un beci mare, bănuiesc unde cu siguranţă ţinea conul Manolache brânzeturi şi lăptării. Rândul de sus are cinci odăi mari şi trei antreuri. În general casa îţi face impresia unei clădiri vechi şi întinse, te simţi trăind cu trecutul, respiri parcă atmosfera paşnică a celor vechi.

După cum am spus mai sus, clădirea a trecut de la conul Manolache la fiică-sa măritată cu Beldiman, care a vândut-o lui Codrescu şi de la care a luat-o apoi bunică-mea Miliţa Stroici”. 

Alexandru Saint –Georges, inginer, cu studii făcute la Praga şi Viena, a fost una dintre personalităţile de frunte ale Botoşanilor, ilustrându-se atât pe plan profesional -  a deţinut funcţia de inginer şef al oraşului - cât şi ca arhitect- a proiectat Palatul Administrativ din Dorohoi, actualul Muzeu de Ştiinţe Naturale, cazărmi în Botoşani şi Dorohoi – ca animator al vieţii culturale – s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Muzicale ,,Armonia”, înfiinţată în anul 1883, şi ca muzician – a compus numeroase romanţe, pe versuri de Carol Schrob, Dr. Olivenbaum sau Gh. Şerbănescu.

Al. Saint –Georges a fost căsătorit cu Maria Stroici şi au avut doi copii, deveniţi, ca şi acesta, personalităţi ale timpului lor.

Primul dintre copii, Didia Saint – Georges (1888 – 1979), muzician şi compozitor, cu studii de specialitate urmate între anii 1907 – 1910, la Conservatoarele din Iaşi şi Leipzig, a avut o intensă activitate concertistică, fiind prezentă în mai multe rânduri în programele unor manifestări muzicale şi la Botoşani.  Pianistă de mare talent, ea s-a bucurat de preţuirea lui George Enescu, ca şi a criticilor muzicali ai vremii. Didia Saint – Georges a avut şi o notabilă activitate componistică, fiind autoarea unui mare număr de lieduri, variaţiuni şi muzică de cameră. A fost membră a Uniunii Compozitorilor din România şi figurează în Lexiconul Compozitorilor Români, apărut în anul 1970 în Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor.

Didia Saint – Georges, a locuit în casa părintească din Botoşani, până în anul 1947, când încetează din viaţă mama sa, Maria Saint – Georges. În acest an s-a mutat la Bucureşti, greutăţile materiale împiedicând-o să mai poată plăti impozitul anul pentru casă şi terenul din jurul acestuia. Ca urmare, casa a fost naţionalizată, fiind folosită, de administraţia locală ca internat şcolar sau ca loc pentru adăpostirea temporară a unor familli nevoiaşe. Din anul 1980, casa familiei Saint – Georges, a fost supusă unui minuţios proces de restaurare, în urma căruia, în anul 1989, aici s-a inaugurat Secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani, care va fiinţa până în anul 2007.

Cel de al doilea copil al familiei Saint -  Georges, Ioan, care a preferat să-şi românizeze numele, semnându-se Sângiorgiu, s-a născut în anul 1893 şi a încetat din viaţă în anul 1950. A fost elev al Liceului Laurian, după absolvirea căruia a urmat studii de filologie şi filosofie la universităţile din Iaşi şi Leipzig. În anul 1922, a susţinut doctoratul în limba şi literatura germană la Universitatea din Basel. A fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, şi a avut o impresionantă activitate literară, fiind autorul a peste 20 de volume de poezie, proză, piese de teatru, istorie şi critică literară, etc.

Debutul literar al lui Ioan Sângiorgiu s-a produs în anul în care împlinea vârsta de 14 ani, în ,,Neamul românesc”, celebra publicaţie editată de Nicolae Iorga şi probabil şi din acest motiv, a fost un apropiat al istoricului, chiar dacă nu i-a împărtăşit convingerile politice. Între elementele care l-au legat de Nicolae Iorga se află Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, purtând numele istoricului, în cadrul căreia, ani în şir, a fost director de studii.

Manolache Iorga, Alexandru Saint – Georges, Didia Saint – Georges şi Ioan Sân- giorgiu, sunt nume legate de casa asupra căreia ne-am oprit, dându-I, pe lângă valoarea istorică şi arhitectonică, o deosebită valoare memorialistică. Ţinând cont de aceste considerente, casa trebuia să se bucure de atenţia specială a autorităţilor locale şi judeţene, dar nu a fost să fie aşa. Cu acest imobil, devenit instituţie muzeală, s-a întâmplat un lucru greu de imaginat. Acesta a fost revendicat de urmaşii familiei Saint – Georges, care câţiva ani l-au închiriat Muzeului Judeţean, apoi în anul 2007, l-au propus spre vânzare Consiliului Judeţean, pentru suma de 300 mii euro.

Negocierile, sau mai bine spus discuţiile pe această temă, au fost tratate cu  dezinteres de Consiliul Judeţean, care nu a căutat o modalitate de înţelegere cu proprietarul acesteia, preferând să respingă oferta de cumpărare. Nu s-a ţinut cont de faptul că acolo era un muzeu extrem de bine organizat, că artefactele vechi,  din materiale perisabile, mutate, până la obţinerea unui nou spaţiu expoziţional, în locuri improprii se puteau deteriora, că munca de decenii a unor specialişti era anulată, şi că oraşul şi judeţul pierdeau o instituţie de cultură realizată cu multă trudă. Fără regrete, ca şi când ar fi fost vorba de o banală construcţie, discuțiile asupra casei Manolache Iorga au fost sistate, urmarea acestora fiind desființarea Muzeului de Etnografie.

În anul 2012, Secția de Etnografie a Muzeului Județean din Botoşani a fost redeschisă în Casa Ventura, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50, într-o clădire având statutul de monument istoric.

Din anul 2007, Casa Manolache Iorga este părăsită, procesul de degradare pe care-l suportă este vizibil şi nimeni din cei care răspund de monumentele de arhitectură ale Botoşanilor nu îi mai acordă vreo atenţie. Proprietarul, care locuieşte la Bucureşti, nu pare a se mai interesa de ea şi, în acest caz, lucrul la care trebuie să ne aşteptăm, este autodemolarea acesteia.

Va dispărea un monument care ţine de memoria acestor locuri, de numele lui Nicolae Iorga, de cel al familiei Saint – Georges, un reper a ceea ce a fost cândva Botoşanii şi constatăm cu regret, că acest fapt este încă un semn al decăderii culturale a oraşului. Îi vor urma, fără ca cineva să se sesizeze, ca şi în cazul de faţă, şi alte clădiri cu statutul de monument de arhitectură şi cu o deosebită valoare memorialistică, între care Casa Pisoschi de pe strada Unirii, Casa Ursianu-Fischer de pe bulevardul Mihai Eminescu şi Casa Mavrocordat, de pe strada Mihail Kogălniceanu, despre care ne propunem să scriem în lunile care urmează.

(Gheorghe Median)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și persoanele neasigurate vor beneficia de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie

Joi, 11 August 2022
178

Printr-o ordonanță pusă miercuri în dezbatere publică, Ministerul Sănătății vrea să aducă modificări importante actualei legi a sănătății. Una dintre cele mai importante schimbăr...

Un bărbat a fost arestat după ce a chinuit un copil de 11 ani să recunoască un presupus furt

Joi, 11 August 2022
157

Un bărbat din Gura Humorului acuzat de lovire, şantaj şi lipsire de libertate, după ce a folosit metode inumane de a face un copil de 11 ani să recunoască faptul că a furat de la el din magazin...

BNR: Inflaţia a scăzut uşor în iulie, faţă de luna iunie

Joi, 11 August 2022
58

Inflaţia a scăzut uşor în iulie, faţă de luna iunie, conform unui raport prezentat de Banca Naţională a României. Este vorba de doar 0,09 % însă reprezentanţii instituţiei ...