Mihaela Arhip: Singurăparentatea

Ce este singurăparentatea? Este singurătatea copiilor pe care părinţii nu-i aud când li se adresează, nu discută cu ei, îi tratează cu privirea aceea care are mai multe nuanţe...

Mihaela Arhip: Singurăparentatea

În faţa mea, doi copii merg la şcoală. Ţinându-se de mânuţă, îşi coordonează parcă paşii după o melodie numai de ei ştiută. Fetiţa e puţin mai înaltă decât băieţelul, nu pare să fie diferenţă mare de vârstă între ei. Sunt fraţi? Poate vecini. Sau prieteni. Cel mai probabil fraţi.

Se opresc doar la trecerea de pietoni care traversează străduţa Armoniei, din care se revarsă în Bulevard un şir interminabil parcă de maşini, care îşi aşteaptă prioritatea. Din ele, pe cei doi îi privesc plictiseala, somnul, indiferenţa, uimirea, un zâmbet şi alţi copii în drum spre şcoală. Aşteptăm.

Într-o maşină, a doua din şirul care aşteaptă, un copil bate cu palma spătarul scaunului din faţă, apoi umărul mamei, care butonează telefonul. Şi el bate insistent o clipă, două, trei, după care scoate de undeva, din buzunarul unui ghiozdan, un telefon şi dispare şi el în ecranul lui. Acum e la fel de absent ca mama.

Fără să vreau, îmi vine în minte cuvântul inventat de Petruţa, o fetiţă din clasa a V-a: singurăparentatea. I-am rugat să scrie pe o foaie albă despre o temă la alegere, ca şi cum ar avea un blog şi s-ar adresa unui cititor fictiv, trimiţând către el un gând, o idee, orice. Le-am cerut să fie serioşi (în limita stocului disponibil în clasa a V-a). Pe urmă, foile se predau, se amestecă, se împart aleatoriu. Şi fiecare citeşte „postarea” unui coleg. Ea a scris despre singurăparentate.

Ce este singurăparentatea? Este singurătatea copiilor pe care părinţii nu-i aud când li se adresează, nu discută cu ei, îi tratează cu privirea aceea care are mai multe nuanţe: „eşti prea mic ca să înţelegi asta”, „altădată, nu vezi că acum sunt ocupat(ă)?”, „nu mă interesează acum, te rog”, „eu ştiu ce e mai bine pentru tine”, „dacă nu taci, o să-ţi pară rău”, sau nuanţa supremă, indiferenţa.

Este singurătatea copiilor ale căror gânduri nu mai vor să devină cuvinte din cauză că, oricum, nu îi ascultă părinţii. „Ea poate veni dintr-o dată, odată cu darurile frumos ambalate cu care trebuie să te joci, ca să nu vorbeşti şi să nu îţi deranjezi părinţii, sau poate veni treptat, după ce ei s-au plictisit de întrebările tale, probabil începând cu banalele „dacă o albină se aşează pe o urzică, cine înţeapă prima, urzica sau albina?”, continuând cu seria lui „de ce...?” şi culminând cu povestea cu puştiul de care îţi place, sau de cea cu gaşca din vecini”.

În maşini, parcă e numai singurăparentate. În prima din şir, doi copii par că strigă ceva la şofer, care strigă şi el ceva la ei. Bosumflaţi, cei doi se depărtează, de parcă aerul dintre ei ar prinde consistenţă şi i-ar împinge brutal cât mai departe unul de celălalt, fiecare lângă portiera lui. Din spate, un claxon tulbură liniştea dimineţii şi o maşină depăşeşte, ţâşnind brusc, fără niciun avertisment, şirul celor de pe Bulevard, sfidând orice regulă de circulaţie. De pe bancheta din spate, un copil scoate limba ştrengăreşte către şoferii care încă aşteaptă. Palma mamei de alături, nu uită, nu iartă. Undeva, o portieră se trânteşte şi un licean traversează străduţa, apoi aleargă pe Bulevard, către Liceul de lângă Parc.

Şi, în faţa mea, o mânuţă o strânge pe cealaltă, un umăr se apropie de celălalt şi Bulevardul oftează încă o dată, eliberându-se de povara maşinilor. Întorc capul spre stânga, chemat de privirile lor. Se uită amândoi în sus, la mine, pândindu-mi reacţia:

Hai, traversăm..., le spun aproape în şoaptă.

Traversăm împreună. Şi ei merg mai departe, ţinându-se de mânuţă, ducând ascunsă în ghiozdănele vara, ca să-i dea drumul în clase, pe coridoare, în curtea şcolii... Îmi trezesc o amintire veche...

În intersecţie, deşi e verde, se opresc şi mă aşteaptă din nou, pândind cu coada timidă a ochiului ceea ce urmează să fac. Traversăm din nou împreună. În apropierea Parcului, îi depăşesc şi îi pierd. Oraşul s-a trezit de-a binelea. Şi în mine, se trezeşte amintirea vremurilor când Bulevardul şi străduţele oraşului şi cartierele erau pline dimineaţa de frăţiori ţinându-se de mânuţă, de prieteni aşteptându-se în faţa blocului sau la colţul străzii, de răsete şi ecou de paşi care urmăresc vacanţa. Fără telefoane mobile, fără căşti în urechi, fără priviri imobile, fără grabă. Fără singurăparentate.

- Mă ascultă, spune aproape şoptit băieţelul, când trec pe lângă ei.

- Ce spui tu?

- Poezia...

- Spune-mi-o încă o dată, te ascult eu...

Nu am mai auzit poezia. Doar claxoanele maşinilor care din nou se poticneau în drumul lor către nicăieri, scrâşnet de roţi, şi de undeva se năştea o tensiune parcă fluidă, plutind între trecătorii care se revărsau pe trotuare, parcă dintr-o dată, preocupaţi, grăbiţi, deja obosiţi.

Am întors capul şi nu i-am mai găsit pe cei doi copii. Dacă nu i-ar fi prins ochiul camerei telefonului meu sub pleoapă, m-aş fi gândit că nici nu au existat cu adevărat, i-a plăsmuit gândul meu furat de o amintire mai veche a unor vremuri când nu exista singurăparentate şi când, la 7.40 dimineaţa, îmi luam de mânuţă fratele mai mic cu 11 luni şi porneam spre şcoală, ascultându-l la poezia pe care o avea de învăţat, sau povestindu-i finalul cărţii pe care nu reuşise să o termine la timp, sau răspunzându-i la întrebările pentru care cerusem timp ca să mă gândesc mai bine, de fapt, ca să le pot afla răspunsurile de la părinţi.

Mihaela Arhip (profesor, scriitor)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Mărțișoare oferite în trafic de polițiștii rutieri împreună cu reprezentații Registrului Auto Român (Foto)

astăzi, 14:42
78

Cu ocazia zilei de 1 Martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au oferit doamnelor și domnișoarelor întâlnite &...

Eduard Florescu își cere scuze: ”Chiar dacă nimic nu justifică manifestarea mea, aș vrea doar să explic…”

astăzi, 13:42
109

Cel mai bun marcator al gazdelor a fost înlocuit de Bogdan Andone în minutul 76, după ce a făcut un joc modest, ”încununat” cu penalty-ul executat lamentabil și ratat ...

(P) Visul tău poate deveni realitate cu alegerea unor proiecte noi de case și vile!

astăzi, 13:41
36

Dacă visezi la casa sau vila perfectă pentru tine și familia ta, trebuie să citești acest articol! Indiferent de preferințele și necesitățile tale, există o diversitate de opțiuni care te a...