Gellu DORIAN
Cu ceva timp în urmă, cred că vreo 8-9 ani, am propus Primăriei Municipiului Botoşani un sinopsis al unui proiect cultural-turistic care să pună în evidenţă tradiţia culturală a oraşului şi în mod special Centrul istoric al oraşului. Poate că iniţiativa li s-o fi părut unor consilieri sau chiar edililor de atunci una hazardantă, idealistă poate, de nerealizat. Începuse pe atunci refacerea parţială a centrului vechi al oraşului, intrat de mulţi ani în posesia unor locatari (fie proprietari de spaţii comerciale, administrative, culturale, sedii de ONG-uri sau simpli proprietari şi chiriaşi) care au dovedit că nu au nici cea mai elementară conştiinţă a ceea ce înseamnă acel areal, singurul de importanţă istorică a oraşului. Mă miră acum,să văd într-o recentă intervenţie în presa locală, că directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani, Dănuţ Huţu, propune ca în Casa Ankele, după ce va fi achiziţionată de la proprietar, să fie nici mai mult nici mai puţin decât „sediul Poliţiei locale”. Or un areal cum este situl arhitectonic al Centrului istoric al Botoşanilor nu se păstrează prin aglomerări coercitive, de supraveghere severă, ca într-un stat poliţienesc, ci prin conservarea şi transformarea lui într-un veritabil centru cultural de atracţie turistică garantată. Or popularea lui cu chiriaşii actuali, la care să se adauge masarea unor forţe poliţieneşti, l-ar scoate definitiv din acest interes şi l-ar transforma într-un perpetuu front de gherilă locală, cum de fapt este şi acum. Culturalizarea lui prin refacerea totală a clădirilor şi punerea lor în valoare culturală şi socială este singura soluţie pentru a fi conservat. Dar pentru aşa ceva, trebuie ca proprietarii să renunţe la lăcomia de care dau dovadă, iar instituţiile abilitate, care au menirea de a conserva aceste valori arhitectonice, să-şi ia rolul în serios şi să nu ducă totul în derizoriu, facil, aşa cum au mai făcut şi în alte situaţii.
Acum 8-9 ani, am transmis edililor locali o astfel de intenţie ideatică, de la care se putea porni. Acel proiect suna cam aşa:
„Iniţiativa de a transforma, în sfârşit, Centrul istoric în zonă turistică şi de interes cultural este una benefică. Forma pentru o astfel de iniţiativă există – situl arhitectonic şi arheologic al acestuia. Punerea lui în valoare nu este una deloc simplă şi va fi nu de scurtă durată. Pentru aceasta trebuie constituit un fond al acestui punct de atracţie turistică şi culturală. Înfiinţarea unui Centru de informaţie turistică trebuie să aibă în vedere obligatoriu câteva obiective de interes turistic, ce ar putea fi scoase în evidenţă în scurt timp.
În acest scop, Fundaţia Culturală „Hyperion-C.B.” Botoşani a propus câteva obiective ce pot fi scoase în valoare în scurt timp:
- scoaterea statuii poetului Mihai Eminescu (autor Oscar Hann) din curtea Bisericii Uspenia şi amplasarea ei în faţa fântânii arteziene din faţa acesteia; ar evidenţia mai clar locul şi importanţa lui – zona în care a fost casa în care s-a născut Mihai Eminescu;
- achiziţionarea clădirii ce se află pe locul casei în care s-a născut Eminescu şi înfiinţarea acolo a unui Muzeu Naţional al Poeziei (sau a Casei Naţionale a Poeziei) în care pot fi amenajate camere speciale pe diverse valori patrimoniale: de la holograma casei în care s-a născut Eminescu, cu figura părinţilor, a poetului şi a fraţilor la fotografii legate de biografia poetului, locuri, busturi, statui etc.; o altă zonă cu fotocopii ale manuscriselor eminesciene – există deja şi ar însemna un mare punct de interes turistic; o altă secţiune cu toate ediţiile operei poetice eminesciene, de la ediţia princeps din 1883 până la ultima apariţie editorială; o secţiune cu opera jurnalistică şi politică etc. – toate încadrate într-o atmosferă de epocă veritabilă; o altă secţiune să cuprindă un fond documentar-bibliotecăresc cu ediţii princeps ale cărţilor de poezie de la Dosoftei până în zilele noastre; o altă secţie să aibă în vedere patrimoniul constituit de Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, care să cuprindă fie busturi, fie basoreliefuri ale poeţilor laureaţi, cu prezentări succinte şi expoziţie permanentă de carte din opera acestora, fotografii şi micro-filme de la ediţiile deja derulate, afişe etc. şi o sală de spectacole, polivalentă, în care să aibă loc recitaluri sau alte întâlniri legate de evenimentele culturale de interes naţional şi local;
- amplasarea pe pietonalul Centrului istoric a statuilor în mărime naturală, fie în mişcare, fie în diverse poziţii (la masa de lucru, la o masă de terasă, în dialog, pe o bancă de parc etc.) a poeţilor laureaţi, cetăţeni de onoare ai municipiului Botoşani, care nu mai sunt printre noi (ar fi opt: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu şi Constanţa Buzea), continuându-se proiectul în timp. Ar fi, negreşit un aspect de real interes turistic, ce ar pune în valoare un brand naţional deja consacrat;
- înfiinţarea în fostul sediu al Casei Municipale de Cultură a unui Teatru turistic, de tip La Huchette din Paris, în care, fie actori ai celor două teatre din Botoşani, fie actori liber profesionişti, să joase piese de teatru – cel puţin una cu caracter permanent – pentru turiştii care sosesc în oraş;
- înfiinţarea unei mari galerii de artă – de tip Guggenheim ( poate chiar filială a acesteia, avându-se în vedere interesul evreiesc pentru această zonă -, în care să fie expus patrimoniul din pinacoteca Muzeului de istorie Botoşani sau expoziţii itinerante ale marilor muzee ale lumii;
- evidenţierea prin plăcuţe a importanţei istorice a unor clădiri (fostul Hotel Carol, de exemplu, dar şi multe altele);
- implementarea în pietonalul Centrului istoric, de la situl arheologic până în piaţa centrală şi spre Hotel Rareş, a unei alei a poeţilor români de la Dosoftei până în zilele noastre: aceasta să fie realizată din plăci de marmură sau alt material în care să fie scrise numele poeţilor, cu anii de naştere şi moarte (unde e cazul), să fie ca o succintă istorie a poeziei româneşti, cea care-l are ca poet naţional pe Eminescu, născut la Botoşani;
- legarea întregului ansamblu al Centrului istoric cu o linie de transport din oră-n oră, care să includă un circuit al oraşului ( biserici, Casa Luchian, Casa Iorga, Muzeul de istorie, Parcul Eminescu) şi Ipoteşti, cu vizitarea complexului de acolo, a lacului şi a zonei de agrement Cornişa.
De asemenea, dacă tot s-a scos din circuitul intenţional Casa Sofian, cea mai importantă bijuterie arhitectonică a Botoşanilor, intrată în proprietatea altor foruri care lungesc refacerea acesteia cu alte scopuri decât acelea pentru care s-a zbătut pe vremea când era la Botoşani poetul Lucian Valea, nu ar fi deloc lipsit de interes ca edilii locali, forurile culturale, Muzeul Judeţean în special, să realizeze în Casa Ankele Casa personalităţilor botoşănene. Numărul acestora este impresionant, iar multe dintre ele nu au nici un loc care să li se menţionate sau să le păstreze numele şi opera; unele nici măcar nume de stradă nu au! Încât concentrarea lor în acel spaţiu ar rezolva o problemă pe care cei obligaţi să facă aşa ceva aici au dat-o uitării. (Nu departe, la Fălticeni, oraş cu mai puţine personalităţi importante decât Botoşanii, are aşa ceva!)
Numai cu un astfel de fond de interes turistic, la care se pot adăuga tot soiul de activităţi estivale, dar şi în celelalte perioade ale anului, cât şi un Punct de informare turistică eficient, s-ar putea pune în valoare ceea ce deja este existent. Fondurile europene sunt deschise pentru astfel de proiecte. Orice improvizaţie ar fi uşor sesizată de turistul specializat în astfel de zone şi ar fi scoasă din interesul său, cum de altfel se vede şi în prezent”.
Dar de atunci, anul pare-mi-se 2009, şi până astăzi, anul 2018, nici cea mai mică intenţie de-a se începe ceva. Doar un oficiu amorf de informare turistică (pentru cine?), cu un site ascuns printre celelalte ale primăriei, din care cei interesaţi de importanţa culturală a Botoşanilor nu află mai nimic. Revenim cu acest semnal de alarmă, în speranţa că pe la urechile sau sub ochii celor care decid astfel de lucruri se va încep ceva. Mai ales acum, cînd văd că cei puşi să se înghijească de patrimoniul cultural al locului, au grijă de soarta poliţie locale!
Nu avem în ce investi mai mult decât în acest patrimoniu cultural, decât în menţinerea şi dezvoltarea unei tradiţii din care nu poţi scoate în afară pe Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Antipa şi atâtea alte nume răsunătoare, în favoarea „târgurilor” de tot felul, efemere, improvizate, fără perspectivă, spectacole degradante, pe care le vedem de la an la an, de la sezon la sezon, doar pentru a se justifica o fadă activitate culturală sau socială.