Un subiect pe marginea căruia se discută de mai mult timp în orașul capitală a județului Botoșani, îl reprezintă monumentele de arhitectură aflate pe teritoriul acestuia, mai precis, starea deplorabilă în care se află unele dintre ele și atitudinea factorilor responsabili față de această nedorită realitate. Despre Teatrul „Mihai Eminescu””, rămas de câţiva ani în stadiul de şantier, sub privirile celor care conduc orașul și județul, până la expirarea termenului de restaurare a acestuia, în decembrie 2023, considerăm că nu este cazul să ne exprimăm un punct de vedere. O vom face însă, referitor la o altă clădire, aflată într-o avansată stare de degradare, inclusă pe lista monumentelor istorice, care, în ciuda faptului că prin statutul său este ocrotită de lege, este abandonată, de mai bine de 10 ani, pe drumul care o duce spre autodemolare. A fost și este considerată, una dintre cele mai elegante case vechi ale Botoșanilor, renumele său fiind întărit de faptul că, timp de mai bine de două decenii, a aparținut unei personalități de primă mărime a orașului și datorită acestui fapt, abandonarea ei intrigă și trezește fireasca nemulțumire a botoșănenilor.
Nu intenționam să abordez acest subiect, dacă nu mi-ar fi atras atenția referirile la un raport asupra monumentelor istorice de pe cuprinsul județului Botoșani, întocmit de Direcția Județeană pentru Cultură, inserate într-un articol publicat în “Botoșani Știri”, în urmă cu câteva zile. Am reținut din articol faptul că în cursul anului 2021, specialiștii instituției, au inspectat, în vederea verificării stării de conservare și respectării regimului imobilelor, un număr de 13 monumente istorice, concluzionând că „nu au fost înregistrate nereguli, nefiind (prin urmare) aplicate sancțíuni”. Printre clădirile nominalizate, care sunt considerate a avea o stare de conservare care nu le pune în pericol integritatea, în ciuda stării deplorabile în care se află, este inclusă și cea la care ne-am propus să ne referim - Casa Garabet Ciolac, aflată de pe strada Marchian nr. 7, care a fost până în urmă cu 10 ani, sediul Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
Imobilul, cu o arhitectură eclectică de influență franceză, cu parter înalt încăperi mari și luminoase şi cu o bogată decorație exterioară, datând din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, a aparținut lui Garabet Ciolac, unul dintre fruntașii Comunității Armene din Botoșani, important proprietar funciar, deținător, între anii 1888 – 1890 a funcției de ajutor de primar al Botoșanilor şi senator din partea Partidului Conservator în Parlamentul României între anii 1892 – 1895.
În împrejurări necunoscute, Garabet Ciomac și-a vândut casa, iar cumpărătorii, între care se aflau și câțiva descendenți ai lui Mihail Kogălniceanu, au vândut-o la rândul lor, în anul 1903, avocatului Alexandru Enacovici. Acesta o va locui până în anul 1926, când încetează din viață, iar renumele său, prestigiul de care se bucura și importanța pe care a avut-o în viața Botoșanilor, au făcut ca, locuitorii orașului să se refere la locuința sa, denumind-o Casa Ciolac – Enacovici.
Alexandru Enacovici (1842 – 1926), a fost o personalitate proeminentă a Botoșanilor din ultimele două decenii ale secolului al XIX- lea și primele două decenii ale secolului al XX-lea. Avocat de profesie, unul dintre cei mai renumiţi pe care Botoşanii i-au avut de-a lungul vremii, președinte al Baroului botoșănean timp de 12 ani ( 1874 – 1886 ), el a fost membru la Partidului Național Liberal, deputat și senator de Botoșani din partea acestui partid în Parlamentul României în mai multe legislaturi, primar al oraşului între anii 1888 - 1890 şi preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada mai – noiembrie 1891.
În afara vocaturii și politicii, Alexandru Enacovici s-a remarcat și pe plan cultural, el fiind directorul și editorul unuia dintre cele mai importante ziare locale “Voacea Botoșanilor”, apărut între anii 1880 - 1895, membru al filialei locale a Ligii Culturale, pe care a susţinut-o financiar şi membru fondator al Societăţii Teatrul “Mihai Eminescu”, care s-a constituit în anul 1912 având ca obiectiv construirea unui local de teatru în Botoşani. El s-a numărat printre cei mai importanţi acţionari ai societăţii, contribuind cu suma de 10 000 lei la formarea capitalului social al acesteia. A făcut parte din consiliul de administraţie al societăţii şi poate fi considerat unul dintre ctitorii Teatrului “Mihai Eminescu”, inaugurat în decembrie 1914.
În legătură cu activitatea desfășurată în anii în care a deținut funcția de primar, trebuie apreciată atenția pe care a dat-o rețelei stradale a orașului, lui datorându- i –se deschiderea celei de a doua mari artere rutiere a Botoșanilor, bulevardul. În același timp, Alexandru Enacovici s-a implicat și în susținerea învățământului, în timpul mandatului său fiind inaugurată Școala Primară de Băieți nr. 4, care un timp i-a și purtat numele.
Cele relatate mai sus, sunt argumente care dau Casei Garabet Ciolac, pe lângă valoarea arhitectonică și o deosebită importanță memorială. Această din urmă calitate, ar fi putut fi pusă în evidență, când pe clădire s-a montat placa prin care este nominalizată ca monument istoric. Alături, s-ar fi putut amplasa o placă memorială care să-l amintească pe Alexandru Enacovici si poate, acest fapt ar fi determinat pe cei responsabili de patrimoniul arhitectural al Botosanilor să acorde imobilului atentia care i se cuvine.
Demersurile facute in vederea reabilitarii Casei Garabet Ciolac, in cei zece ani de cand a fost abanbonată si pâna acum, au fost mai mult decât formale. In fiecare an Directia Pentru Cultură a atentionat in scris D.S.P – ul asupra necesitatii intervenţiei urgente asupra clădirii, pentru evitarea degradarii acesteia, dar, aşa cum declara în urma cu un an, directorul acesteia, domnul Danut Huţu,“de fiecare data ni se răspunde ca pregătim proiectul”. A facut-o, desigur si in anul 2021, numai că Direcţia Pentru Cultură, mai mult decât sa atenţioneze nu poate face, fapt pentru care, în raportul citat nu apare nici o referinţă specială privind monumentul în cauză. Probabil că la atenţionarea făcută, răspunsul ar fi fost cel obişnuit.
Direcţia de Sănătate Publică, în proprietatea căreia se află Casa Garabet Ciolac, nu a făcut nimic pentru a împiedica deteriorarea cesteia. De abia în urmă cu un an, directorul interimar al D. S. P.-ului, doctorul Monica Adăscăliţei a declarat că a solicitat Ministerului Sănătății fondurile necesare restaurării Casei Garabet Ciolac, i-a promis sprijin în acest sens și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Atilla Csecke, cu ocazia unei recente vizite făcute la Botoșani, dar urmările acestor demersuri, nu au șanse să se materializeze prea curând. Prin urmare, clădirea va continuă să se degradeze, ruinarea sa constituindu-se într-o incomensurabilă pierdere pentru patrimoniul cultural botoșănean.
În opinia noastră, rezolvarea situaţiei depinde de Primăria Municipiului Botoşani, care a făcut un demers în acest sens în anul 2017, când viceprimarul Cosmin Andrei şi deputatul Tamara Ciofu au solicitat Ministerului Sănătăţii transferul clădirii către Primărie, în vederea înfiinţării aici a unui centru de zi, pentru bolnavii de boli cronice. Ministerul a respins această solicitare şi dată fiind atitudinea ostilă a consilierilor locali faţă de casele vechi ale oraşului, probabil că o altă solicitare cu acelaşi subiect, nici nu i se va mai adresa.
Este de anticipat acest fapt, dacă ne referim la refuzul consilierilor locali de a aproba cumpărarea de către Primărie a Casei Ankele – şi aceasta monument de arhitectură - a cărei restaurare, ar putea declanşa reluarea acţiunii de repunerea în valoare a centrului istoric al oraşului. Această atitudine nu este singulară, de curând, consilierii municipali opunându-se solicitării Primăriei de a achiziţiona Casa Mavrocordat, aflată pe strada M. Kogălniceanu, nr. 20, clădire aflată pe lista monumentelor istorice, în care a funcţionat Grădiniţa Nr. 24 din municipiu. În cadrul dezbaterilor, un consilier și-a exprimat părerea că trebuie să se acorde mai puțină atenție imobilelor vechi, care sunt depășite și nefuncționale și nimeni nu l-a contrazis.
Casa Mavrocordat, deși părăsită de câțiva ani, se află încă într-o bună stare, iar dacă s-ar fi documentat, consilierul cu pricina, ar fi aflat că ea a aparținut lui Ioan Mavrocordat, unul dintre fruntașii organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal din primele două decenii ale secolului al XX –lea, fost prefect al județului între anii 1907 și 1911 și în mai multe legislaturi parlamentar de Botoșani. Fie şi numai pentru importanţa ei memorială, această casă , care încă nu şi-a găsit un cumpărător, trebuie ferită de degradarea pe care o poate suferi prin nefolosinţă, iar consilierul care s-a opus achiziţionării acesteia, are datoria morală de a fi între primii care să urmărească acest lucru.
Am încercat să readucem în atenţia opiniei publice situaţia Casei Garabet Ciolac, pentru că aceasta este una dintre cele care, prin minunata sa înfăţişare , a dat Botoşanilor imaginea unei aşezări rostuite, cu locuitori iubitori de frumos, de unde, nu întâmplător, s-a ridicat un număr impresionant de personalităţi ale ştiinţei, culturii şi artei româneşti. Ocrotind această moştenire a trecutului, ne onorăm înaintaşii şi ne facem datoria de a face ca Botoşanii să-şi menţină statutul de important centru cultural, de loc în care trebuie şi merită să ajungi nu doar pentru a călca pe urmele lui Eminescu, Iorga, Antipa sau Onicescu.
Sperăm că rândurile de mai sus vor ajunge sub ochii celor care pot şi trebuie să găsească o rapidă rezolvare a situaţiei în care se află Casa Garabet Ciolac, pentru că aceasta reprezintă o filă din trecutul botoşănean, care nu mai poate fi rescrisă. Nu credem că Alexandru Enacovici, un om care a făcut atâtea lucruri bune pentru Botoşani trebuie dat uitării, iar cei care sunt responsabili de destinele oraşului, să spună că nu pot face nimic pentru superba casă pe care acesta lăsat-o, oraşului, să dăinuiască.
(Gheorghe Median)