Despre oameni și oameni. Și cum alegi să fii altfel

Despre oameni și oameni. Și cum alegi să fii altfel

de Cătălin Borangic, istoric:

La fel cum orice cioară își laudă cuibul, cum că e în copac, e cu crengi, e împletit cu măiestrie așa și eu mă laud și vă spun că m-am născut și am trăit întotdeauna vremuri faine.

Prima perioadă, prunc fiind, a fost cumva luxuriantă. Erau de toate, erau toți ai casei acasă, aveam o casă mare și frumoasă, brad de Crăciun și Daktari la televizor. Școala era grozavă și cu o hârtie de 3 lei îmi luam și un corn, și un iaurt și un suc. Casa îmi era într-o pădure crescută peste un imens cimitir aflat într-o cetate superbă, cu turnuri, ziduri, străzi înguste și caldarâm din piatră de râu.

Am învățat atunci ce este frumosul și cum îl poți găsi cam peste tot. Trebuie doar să te uiți atent. Și eu eram foarte atent.

Următoarea perioadă a fost și mai grozavă. Vremurile s-au schimbat, bunătățile s-au rărit tare, viața s-a asprit. Ca să nu apuc să fac mofturi, viața mea s-a ascuțit suplimentar după ce ăl bătrân a decis că în capitalismul decadent și imperialist lucrurile i se potrivesc mai bine. Partidul, care altfel era permanent preocupat de bunăstarea cetățenilor, a luat povestea asta ca pe un afront. Așa că deși pâinea era pe cartelă, nouă nu ne-a dat cartelă, deși fiecare om al muncii avea dreptul la locuință, nouă ne-a luat casa și în general ne-a dat de înțeles foarte clar că suntem paria.

Trebuie spus că statutul ăsta avea și cred că mai are avantajele lui. Există la marginea societății un soi de libertate pe care nu l-am mai revăzut decât prin filmele lumii a treia. Puteam să nu mă duc la școală, mă exmatriculaseră oricum, puteam să merg la scăldat, la furat, la adunat fier vechi, la lucru cu ziua și toți banii câștigați erau ai mei. Nu taxe, nu impozite, nu datorii. Puteam să flămânzesc cât doream, puteam să citesc ce găseam - și am găsit la gunoi o grămadă de cărți grozave. Ah, da! puteam să cotrobăi pe la gunoi fără jenă sau opreliști. Nu mă certa mama niciodată că n-am mâncat tot din blid. Poate din cauza asta acum, când mă întreabă cineva „ce vrei să mănânci?” mă uit la om ca un nord-coreean la tabloul cu liderul.

Tot atunci, dar mai pe la jumătatea intervalului, m-au primit înapoi la școală. Ori uitaseră, ori nu purtau ranchiună, deși de fapt cred că le stricam imaginea de societate perfectă trăind așa pădureț.

A fost din nou o perioadă superbă. Deși eram jerpelitul clasei, derbedeu și incisiv, nimeni, niciodată, nici colegi, nici profesori nu m-au împins, jignit sau desconsiderat. Dimpotrivă, am fost permanent sufletul petrecerii, chiar și când nu aveam petreceri. Împărțeau mâncarea, lecțiile, rechizitele cu mine fie că erau fiica doctorului X sau țiganul Bobiță. De asta când aud acum cu bullying și discriminare mă mir ca Toma când se uita la operația lui Isus.

Adunată atent, perioada asta m-a învățat foarte multe, dar în special să prețuiesc oamenii buni, bucata de pâine, cărțile, loialitatea, prietenia.

Următoarea perioadă a fost și mai frumoasă. Nu numai că devenisem mai puternic, mai îndrăzneț, dar am făcut foarte multe lucruri. Am fost cioban și am dat cu piatra-n urs și m-a mușcat o viperă. Așa am învățat că animalele se tem de om, dar e mai bine să le dai pace. Am muls oile și tăiat porcul, am tăiat lemne, cosit, cărat, băut oul de sub găină și alergat codanele prin podul cu fân. Fiind locul strâmt le prindeam repede, chit că mă zgâriau rău. Afară lumea se dezvelise de hainele vechi și în vâltoarea aia a trebuit să învăț să fac foarte multe, să repar, să construiesc, să ajut. Ceea ce am și făcut și toate-mi sunt de folos încă.

Apoi lumea s-a mai schimbat o dată, într-un fel care seamănă cumva cu ce avem astăzi primprejur. Nu pare mare lucru, dar vă asigur că nu e la fel deloc cu ce era înainte. Fiecare zi era o provocare, fiecare zi aducea ceva nou și te obliga să te adaptezi, să te descurci. Am învățat să am răbdare, să verific, să caut sursa.

Ca să nu o mai lungesc, toate vremurile prin care am trecut, bune, foarte bune și mai puțin bune m-au solidificat la exterior și flexibilizat la interior.

Așa că acum când văd tristeți și jale, îndeosebi la oameni aparent puternici, mă umflă râsul. Mie unuia mi se par vremuri grozave, când nu ai timp și nici de ce te văieta. Sunt atâtea frumuseți în jur că nu trece zi să nu mă desfăt privind și pe toate le văd frumoase pentru că eu știu cum arată răul, urâtul, foamea, nesomnul, truda, apăsarea, dorul, teama, frigul, întunericul.

Ce avem acum nu e nici pe departe capăt de lume sau cine știe ce nenorocire. Trăim vremuri cumva bogate, pline cu multă viață și care nu justifică în nici un fel sfâșierile și plânsul.

Eu nu găsesc în jur ceva care să mă tulbure, să mă surprindă, emoționeze, sperie sau întristeze.

Am avut toate condițiile ca să pot ajunge un om rău, frustrat, urâcios, nefericit,  posac, răzbunător, complexat, invidios, depresiv.

Am ales să fiu altfel.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Colegiul Național “Mihai Eminescu” Botoșani, lider de proiect transfrontalier

astăzi, 10:36
9

„Innovative teaching and learning through developing of digital competences and implementation of STEM educational program”(Predarea și învățarea prin dezvoltarea competențelor d...

140 de ani fără August Treboniu Laurian

astăzi, 08:31
104

Se împlinesc 140 de ani de când August Treboniu Laurian s-a despărțit de cele lumești, în 1881, lăsând în urmă realizări ce vorbesc peste veacuri despre iubirea de ...

Revocarea botoșăneancei Renate Weber, tergiversată de negocierile din coaliţie

Luni, 1 Martie 2021
243

Revocarea Avocatului Poporului, adică a  botoșănencei  Renate Weber, e întârziată de negocierile din coaliția de guvernare, în condițiile în care partidele nu a...