de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Putem să râdem în multe feluri de prostia monumentală a Oliviei Steer și de tribulațiile ei ridicole, dar ceea ce rămâne după explozia noastră de ironie este replierea acestei prostii în spatele unor baricade tot mai înalte.
Ce a adus nou democratizarea accesului la cuvânt și generalizarea „dreptului” fiecăruia de a spune ce vrea? A adus mai multă inteligență? Nu. A adus mai multă prostie? Nici asta. Ci doar a dat prostiei încrederea în sine și curajul de a se considera egala inteligenței. Televiziunea și apoi internetul au permis afirmarea agresivă a prostiei (în toate versiunile ei: ignoranță, autosuficiență, analfabetism, incultură etc.) în numele unei fantasmatice egalități care ar îngădui oricui să vorbească despre orice.
Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari. Ele le-au permis să nu mai trăiască ignoranța, incultura sau repetenția ca pe o rușine, ci ca pe acte de curaj și de libertate. De aceea, nu este deloc o întâmplare că printre marile valori moderne pe care le revendică ignoranții atunci când se adună laolaltă e tocmai libertatea.
Nu revendică educația sau știința, nu revendică responsabilitatea sau solidaritatea, ci doar acea ciudată libertate de a fi ei înșiși, de a nu da nimănui socoteală pentru ce sunt, de a se mândri că sunt așa cum sunt și de a spune cu glas tare că nu mai au nevoie de nimic altceva (nici de întrebări, nici de incertitudini, nici de dialog) pentru a înfrunta pe oricine, la orice nivel, despre orice, având mereu convingerea că vor ieși învingători din aceste înfruntări.
Pentru că da, formele ignoranței sunt tot mai numeroase, la fel și oastea celor care se adună în numele unei aceleiași cauze în jurul unor simboluri are lipsei de inhibiție a prostiei precum Steer, Cumpănașu, Șoșoacă, Becali și atâția alții. Cu toții trăiesc această agregare a gregarității drept un triumf și se prea poate ca prin perseverența lor să facă să adere la cauza acestei dezinvolturi a prostiei noi și noi grupuri de oameni.
Desigur, putem trăi cu nostalgia vremurilor în care cei neștiutori se rușinau cu neștiința lor și îi admirau ori îi invidiau pe oamenii cu carte. Vremuri în care a fi student era o mândrie, iar a fi profesor o demnitate. Asta se întâmpla pe când a ști carte era încă speranța afirmării publice și a recunoașterii sociale. Ceea ce era posibil și pentru că ignoranța era dezorganizată, blamată, privită ca un eșec. Dar, între timp, viața în rețea a făcut asta: a strâns partizanii neștiinței de carte laolaltă, i-a mobilizat nu pentru a-și depăși condiția înspre luminile cunoașterii, ci pentru a face din obscurantismul lor un stil de viață acceptabil și un model de urmat.
Din această perspectivă, nici măcar nu mai e sigur că prăbușirea educației este o cauză a acestui triumf agresiv al ignoranței în rețea. Se prea poate ca ea să fie tocmai o consecință a lui, ori cel puțin un proces care s-a desfășurat așa: cu cât ignoranții reușeau să se găsească mai ușor între ei și să se felicite pentru reușita lor (de a fi împreună), cu atât ocolul prin ani lungi de școală și mobilizarea minții pentru a învăța păreau mai inutile. Căci învățarea e un proces mult mai puțin glorios decât o flegmă aruncată în fața lui Cărtărescu, decât un duo lasciv cu impostorul Cumpănașu, decât un urlet umed al lui Șoșoacă.
Nu aș dispera însă. Pe măsură ce crește acest val al agresivității prostiei, încep să conștientizeze și oamenii inteligenți și cultivați că nu mai e suficient să-și onoreze inteligența doar cu diplome. Că trebuie să strângă rândurile, indiferent de opțiunile ideologice, pentru a face față acestei amenințări reale. În fața ignoranței endemice, nu mai contează la final dacă ești de stânga sau de dreapta, conservator, liberal sau social-democrat. Contează doar ca împreună să apărăm onoarea a ceea ce ne permite să trăim azi o viață mai bună decât acum o mie de ani, ce ne-a crescut șansele unei vieți mai lungi și mai sănătoase, îngăduindu-ne să ne întâlnim cu oameni dintre cei mai diverși fără să vrem să-i omorâm că sunt diferiți și fără să ne fie teamă că o să ne ucidă pentru că nu le semănăm.
Căci, în toate epocile în care ignoranța a triumfat, umanitatea din om a fost înfrântă. Iar noi știm asta și nu ne putem îngădui un nou experiment de acest fel de dragul celebrității efemere ori al confortului nostru.