de Tudor Carare, politolog, Redactor Șef:
M-am tot gândit în ultima perioadă să mă apropii de zona învățământului, mai ales când am realizat că timpul pe care îl petrec astăzi ca redactor șef la Stiri.Botoșani.ro îmi permite să predau și câteva ore pe săptămână, ca profesor asociat. Trecând peste faptul că nu am reușit să îmi fac dosarul în timp util pentru a-l mai depune la ISJ, și nici nu aveam chef să bat trotuarele prin oraș să-mi caut ore pe la școli - cum mi-a fost recomandat, o întrebare adresată de inspectorul pentru managementul resursei umane, Elena Dămii, m-a pus pe gânduri: ce te recomandă pentru acest post?
După 22 de ani în zona media, ca jurnalist, inițial reporter, apoi redactor, redactor șef, director de ziar, iar acum din nou redactor șef, o licență în științe politice și cursurile psihopedagogice obligatorii care îmi permit măcar să mă gândesc că voi preda undeva, cândva, mi-am dedicat ultimii trei ani motivației reale pentru care românii părăsesc masiv România… E adevărat că între a scrie și a face istorie e o diferență imensă, dar sper măcar ca toată experiența să-mi folosească să-mi dau cândva un doctorat curat!
Nu mi-a finanțat nimeni acest studiu pe care l-am făcut în timpul meu liber în toata Europa și din pasiunea mea pentru cunoaștere și chiar consider că instituțiile din România, care plătesc sute de funcționari cu bani grei pentru nimic, se află în momentul istoric în care ar trebui să fie obligate să facă periodic astfel de studii, sau măcar discuții pragmatice, în comunitățile de români din Europa! Pentru că astăzi aruncă cu miliarde de euro pe fereastră pentru flayere pe care nu scriu nimic și habar nu au ce se întâmplă în jurul lor, cu poporul român și cu nevoile lui!
Am colindat toată Europa cu mașina, cu motocicleta, cu TIR-uri, trenuri, avioane, vapoare, din capătul Norvegiei și până în Sicilia sau sudul Spaniei, de la Budapesta, Atena și Bratislava și până la Frankfurt, Paris, Rotterdam sau Londra. Chiar și de dragul de Oldemburg îmi amintesc cu plăcere, deși am preferat să-mi sorb cafeaua alături de românii mai degajați din Oslo.
Cu timpul am devenit mai tăcut, dar am vorbit cu sute de români din capitalele, orașele și satele europene, aleatoriu, ca simplu călător în Europa. Ținta a fost să nu ratez nici un centimetru din spațiul european. Și nu l-am ratat!
Contează mai puțin că am ajuns la Cercul Polar, că am urcat pe Mont Blanc-ul francez, ca era să mă pierd pe coastele Italiei și am rămas înzăpezit în Alpii austrieci, sau că am pierdut și câte 6 ore pe loc în blocaj în trafic la Hamburg, Munchen sau Bruxelles, cât timp în acest studiu am găsit zeci de orașe în tot spațiul european cu mii de români care muncesc cinstit, în fabrici, depozite, uzine, carmangerii, sere sau multinaționale și care mi-au dat răspunsuri foarte franc. În esență, români care nu se vor mai întoarce niciodată să locuiască aici, acasă, și care știu clar de ce!
Cu toții, indiferent de statutul pe care l-au avut în România, de la simplu țăran la tâmplar și până la ingineri sau profesori (interesant e că, raportat la general, cel mult 1 din 100 a fost cândva polițist, militar sau funcționar public), au avut ca principal argument sărăcia și frica! Și, cel mai important, din perspectiva viitorului!
Însă, insistând în spatele acestui răspuns generic aflat pe buzele fiecărui român, am selectat câteva elemente pe care le-am considerat definitorii în decizia de a emigra. De data asta în masă!
Pentru cunoscătorii din științe politice sau sociologie, informația este că pe primul loc în decizie se plasează inechitatea socială (de ce nu am accepta realitatea și i-am spune chiar fenomen generalizat de bulling social?), iar apoi o accentuare a sentimentului de lipsă a egalității de șanse - pe toate planurile, de la angajare până la mobilitate și echilibrul regional.
Al treilea element iese din sfera științelor umane și se plasează în zona financiară: cea mai mare parte a emigranților de astăzi, cam 70%, sunt victime ale sistemului bancar și financiar din România își au conturile blocate de ani de zile, sunt hăituiți de bănci, ANAF sau executorii judecătorești.
Al patrulea element se învârte în spațiul injustiției sociale și al siguranței personale, și a fost generat de toate acțiunile în forță ale autorităților din România ultimilor ani, de la intervenția jandarmilor în 10 august, până la eliberarea anticipată a deținuților din pușcării și, mai nou, dorința de a pune piciorul politic total pe gâtul justiției.
Ce trebuie să înțelegem din asta? Ei bine, ar trebui să înțelegem că statul român, din punctul de vedere al valorilor europene, la care astăzi românii au acces prin libera circulație în UE, este în faliment: experimentul din România, dacă a fost unul și nu a fost pur și simplu prostia perpetuată a eșalonului doi al PCR, a scăpat de sub control! Pe scurt, nimeni nu-și mai vede viitorul aici!
Trebuie spus însă că România s-a confruntat în ultimii 30 de ani cu trei valuri masive de migrație, care a făcut ca astăzi, cel puțin din punctul meu de vedere, să mai avem doar jumătate din populația României lui Ceaușescu.
Primul val, imediat după anii '90. Am fi tentați să credem că cei mai mulți erau temerarii, însă marea masă o reprezentau de fapt locuitorii din zona rurală, afectați de legile proprietății emise de Ion Iliescu, care au închis CAP-urile și au desființat asociațiile agricole. Oamenii au plecat cu cățel și purcel, a se citi cu întregul bagaj cultural, fără prea multă experiență, și cel mai important, fără o cunoaștere a limbii statului de destinație, inițial Italia sau Spania. De atunci am început să fim considerați idioții Europei, sau cetățeni de mâna a doua, cum le place celor din Guvern să ne spună... Pentru că, de fapt, orice român care cunoaște o limbă de circulație internațională, sau limba statului de destinație, nu simte gustul amar al excluziunii sociale!
Al doilea val a venit după anii 2000, și imediat după implementarea legilor care au dus la închiderea a peste 1000 de fabrici din România. Sute de mii de muncitori, de la tâmplari la oțelari, macaragii, mineri, sudori, strungari, șoferi sau croitori, își făceau bagajele spre țările Europei arătând cu degetul din mijloc spre neocomuniștii lui Adrian Năstase, și spre întreaga clasă politică, care, în fond, venea tot de acolo. Nici unul nu mai era căpșunar! Erau profesioniștii din industrii.
Al treilea val a început imediat după integrarea în UE, mai ales după 2010, și este în plină desfășurare. Micii întreprinzători, muncitorii și salariații din servicii, cu copii și familii întregi, în hăhăiala lui Traian Băsescu, s-au trezit că România le este interzisă: falimente generate de criza din 2008 și cerbicia ANAF, salarii în zona privată mult prea mici în raport cu costurile vieții și chiar pentru simpla existență, poziția de sclav în raport cu băncile și instituțiile și funcționarii statului, bășcălia generală, poziția de "El Maximo" al fiecărui lider ajuns la putere, constatarea că "dacă dansezi, dansezi pentru ca ei îți dau voie să faci asta” și apoi, dacă nu cumva chiar în primul rând, sentimentul profund de umilință pe care îl încerci încă de la grădiniță și până la înmormântare! Și cel de inutilitate!
Evident, nici unul din ei nu este căpșunar... Aceștia sunt de fapt românii din Europa.
Iar dacă România are un viitor, îl are doar după ce vom face un gest reparatoriu și vom termina cu umilirea românilor plecați în străinătate, excluzând din limbaj termeni precum “căpșunari”, “sclavi” sau “prostituate”. Apoi, vom înceta și cu obediența față de orice structură de putere și orice formă de guvernământ: fie ea monarhie, dar de fapt cu orientare neo-marxistă, cum găsim în toată Europa Centrală și de Vest, din Suedia până în Olanda, fie capitalismul sălbatic și profund tribal din Europa de Est, cum este cel din România, Ungaria, Bulgaria și celelalte țări ale Blocului Balcanic, promovat de neo-comuniștii veniți din eșalonul doi al partidelor comuniste, numit mai nou și iliberalism...
Una peste alta… să studiezi și să scrii un sfert de veac istoria locurilor tale pe tone de hârtie cât nu încap în toată Biblioteca Județeană, să știi aproape totul despre oamenii care rămân sau care pleacă, despre afacerile, politicienii și jocurile politice, banii și sursa banilor, despre putere și sursa puterii, să încerci să schimbi lucrurile atât din afară cât și din interior, cu gândul curat că vrei să lași o țară mai bună copiilor tăi, să încerci să vezi la modul științific de ce se întâmplă toate aceste lucruri și să insiști ca cei care au datoria, să-și facă jobul, până vezi cum lucrurile devin realitate, iar la sfârșit să-ți bați capul cu ce te recomandă… Și asta doar ca să predai câteva ore de cultură civică și să înveți noua generație că în primul rând trebuie să fie cetățeni…
Ei bine, de asta încep să cred că nu sunt bun de profesor…
Oi vedea, poate la anul…