Astăzi, 3 decembrie, sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Pentru prima dată termenul dizabilitate mi se pare neinspirat ales, chiar discriminatoriu, ofensator la adresa anumitor persoane și neincluzându-le pe altele.

Conform dexonline.ro, dizabilitatea este definită ca fiind „stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare” adăugând ca sinonim cuvântul „handicap”.

Din punct de vedere moral pare o etichetare. Multe persoane au o altă abilitate care le definește, creierul nostru activând alte zone pentru a compensa ceea ce lipsește sau s-a pierdut.

De ce există o diferențiere între pictori și pictorii care pictează cu gura sau picioarele? Produsul este același: o operă de artă pe care o găsim pe simezele expozițiilor. Cum să-i numim pe unii pictori cu „dizabilități”?

Și exemple se pot găsi în toate domeniile, nu doar în pictură.

De ce nu i-am numi „SPECIALI” sau „DEOSEBIȚI”? Pentru că asta sunt, de fapt.

Am citit undeva că toți oamenii sunt deosebiți prin „aptitudini, atitudini, abilități, afecte”, deci acești patru A ne fac Diferiți și Speciali.

Existența unei dizabilități este certificată de o comisie de specialiști care eliberează un document medical.

Mă întreb însă, ce comisie ar putea elibera un certificat care să ateste lipsa de empatie? Sau a intoleranței? A autocontrolului? Prezența agresivității de limbaj? A egoismului? A răutății?

Nu sunt acestea niște dizabilități? Acestor oameni nu le-ar trebui acordată o atenție mai mare, dat fiind că ei chiar reprezintă un pericol pentru ceilalți? Posesorii certificatelor de dizabilitate nu sunt un pericol pentru cei din jur.

Poate că ar trebui să învățăm ceva de la aceste Persoane Speciale numite impropriu „cu Dizabilități”, noi, cei care nu avem un document pe care scrie „intolerant”, „egoist”, „incapabil de iubire”, „non empatic”.

(Carmen Mandache)