Captivi între prostie și răutate

de Cătălin Borangic, istoric:

Suntem captivi între prostie și răutate.

Cazul acelui medic de la Găești, care a dorit să vaccineze și alte persoane în afara cadrelor medicale, deoarece au rămas doze de ser neutilizate care ar fi fost aruncate altfel, este doar vârful astăzi vizibil al acestei închisori.

O închisoare în care forma este norma, o închisoare în care dacă nu te aliniezi la timp și perfect regulilor ești linșat mediatic, ești pedepsit, concediat, blamat, hulit, o închisoare în care conveniența, ipocrizia, lașitatea, hoția, minciunica sunt mecanismele care îți asigură locul pe patul de sus din celula mizeră.

 

O închisoare în care cinstea, decența, competența, bun-gustul, educația, calitățile, profesionalismul sunt lanțuri la picioare.

O închisoare în care obedienții proști și țepeni sunt gratiile care țin oamenii buni prizonieri.

Ești bun în ce faci, ești adaptabil în cheie umană și pragmatică, ești profesionist, ești capabil să gândești un pic mai departe decât la tainul din blidul ruginit ?

Dacă nu ai aceste calități, succesul tău este garantat!

Nu mă îndoiesc că acel manager va fi mustrat, schimbat sau măcar dat exemplu de „management defectuos”. Deja reacția vitelor din sistem e semn clar de ticăloșie strămoșească.

Adevărul este că, indiferent de cum va fi, acel medic va dormi bine, sănătos, conștient că a făcut ce trebuie, că a făcut ceva firesc într-o situație atipică, aflată dincolo de căldurica regulamentelor.

Va fi cumva ostracizat pentru că astfel de oameni sunt periculoși pentru un sistem ca al nostru, infestat de slugi proaste, mai atente la chiverniseala proprie decât la administrarea corectă a banului public. Va fi tras cumva pe tușă, nu neapărat din cauza gestului de frondă, ci pentru a nu da idei altora. Sistemul se autoreglează și autoconservă atent. Priviți ce oameni îl compun, ce limbă vorbesc, ce gesturi publice fac, ce case au și comparați cu oameni ca acest medic. Sau cu voi, cu fiecare.

Ca să înțelegem de unde ni se trage.

Și așa funcționează vaccinurile. Acest om are toate șansele ca să fie scos din schemă, umilit, tracasat și cazul lui prezentat ca învățătură de minte pentru cine ar mai avea alte idei decât alea pe care sistemul le dorește.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători, în Botoșani. Intervenție rapidă a pompierilor! (Foto)

astăzi, 21:04

Un incendiu a izbucnit, în această seară, la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Suceava – Botoșani, în zona localității Leorda. La fața locului au inter...

Franța, pe marginea prăpastiei politice. Guvernul a fost demis!

astăzi, 20:19

Prim-ministrul francez François Bayrou a pierdut votul de încredere. Adunarea Națională a Franței a votat cu 364 de voturi pentru și 194 împotrivă pentru demiterea lui din func...

Sindicaliștii din educație amenință cu greva generală după întâlnirea cu Nicușor Dan: Protestele continuă!

astăzi, 19:34

Protestul a scos în prima zi de şcoală mii de profesori în stradă este doar începutul. De marţi, sindicaliştii ameninţă că vor boicota şi orele de curs. Şi dacă ...