de Cătălin Borangic, istoric:
Am urmărit cu ușoară iritare țâfna cu care au intrat în grevă magistrații. Mai exact motivele grevei.
Revoltați de intenția parlamentului de a le mai tunde din pensiile aberant de speciale, magistrații au făcut corp comun și au redus și ei timpul alocat judecării cauzelor aflate pe rol. Probabil că procesele care durau 10-15 ani, acum vor dura 20-30.
Dar cum am zis, urmăream evenimentele doar cu o ușoară greață. Care s-a transformat în senzația de vomă când din mulțimea de magistrați iritați de subțierea privilegiilor s-a ridicat o judecătoare care a tras linie unui alt lung proces și a decis că moartea lui Gheorghe Ursu a fost un accident și, oricum, ce faceți atâta caz din asta că omul n-a fost disident.
Pentru societatea românească, vestită prin memoria scurtă, decizia judecătoarei Mihaela Nițu a venit ca un cap în gură.
Proștilor care nu știți!
Bătaia sistematică în arest nu este tortură, comentariile împotriva partidului nu au fost ieșiri din conduita acceptată de regim, legăturile cu emigrația și cu Europa Liberă erau firești în epocă, interogatoriile Securității realizate prin „metode specifice” nu erau altceva decât discuții amicale în viziunea magistratei care a judecat cauza.
Deși a făcut astfel de fapte Gheorghe Ursu nu era disident, ci era el mai neatent la sinergiile lumii. De aia a și murit așa, de trist ce era, acolo în beciurile Securității. Cum se mai murea, din păcate, ne spune judecătoarea.
Justiția română nu mai stabilește vinovății sau nevinovății. Mai nou justiția modifică sau chiar falsifică istoria. Justiția, iritată de reducerea stipendiilor, ne spune prin decizia judecătoarei Nițu, că tortura nu e crimă, iar torționarii doar și-au făcut datoria. De aceea ei au fost achitați de judecătoare, supărată probabil de nerecunoștința societății.
Condamnarea unor securiști pentru infracțiuni contra umanității ar fi deschis direcții noi, căci Gheorghe Ursu nu a fost singurul disident român arestat, torturat și ucis. Impunitatea ofițerilor de Securitate implicați este semn că odiosul organ mai are oameni în posturi cheie din societate.
O societate nerecunoscătoare care, iată! nu mai vrea să plătească pensii speciale unor torționari protejați de propriile odrasle ajunse în funcții. Și nici unor judecători incorecți.