Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai influenţi sociologi francezi, ale cărui observaţii pertinente despre artă şi producătorul de artă stau la baza a numeroase studii din ştiinţele sociale şi umane, avea un mod extrem de original de a se raporta la pictură. "Că se pictează fructe încă este suportabil, cu condiţia ca fructul să nu fie decât o urmare a florii, un produs al naturii", spunea Bourdieu.
Deşi personajele lui Val Gheorghiu sunt, de cele mai multe ori, femei, nu ai cum să nu simţi, privindu-le, acea "urmare a florii" despre care mărturisea Pierre Bourdieu. Fără să fie lipsite de carnal, de trăiri ordinare ale lumii cărora le aparţine, femeile lui Val Gheorghiu par să se devoreze pe sine într-un joc al eroticului fin, elevat, nedisimulat. O armonie feminină care se îndreaptă mai mult spre sugestie, fără să cadă în frivolitatea ieftină, de cabaret.
Picturile lui Val Gheorghiu se evidenţiază printr-o imagistică vie, în forme aproape geometrice şi coloristică atrăgătoare. Cu toate acestea, la fel de expresiv şi frumos-narativ îl regăsim pe Val Gheorghiu şi în scrierile sale. Un univers comun, în care pictura şi literatura se regăsesc la mijlocul drumului, într-o armonie ce împlineşte fericit destinul unui artist.
S-a născut pe 25 ianuarie 1934, la Dorohoi, fiu al lui Mihai Gheorghiu si al Elisabetei (născută Raileanu). A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Dorohoi.
Cu clare aplecări spre pictură, nu urmează şi studiile universitare în domeniu, vremurile fiindu-i vitrege şi împotrivă: celebra Academie de Arte Frumoase de la Iaşi se desfiinţa, astfel că drumul se îndreaptă spre scriitură. Val Gheorghiu a absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi, urmând ulterior studii libere de pictură, pasiune care i-a asigurat şi un binemeritat loc în Uniunea Artiştilor Plastici (1968). De-a lungul timpului a expus pe simeze din ţară şi străinătate, în anul 2000 fiind distins cu Marele Premiu pentru pictură (Filiala Iaşi), iar în 2006 cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Trăieşte în Iaşi, acolo unde s-a impus în spaţiul cultural nu doar ca pictor, ci şi ca scriitor. Val Gheorghiu este autorul a numeroase volume de proză scurtă: "Arlechin în iarbă" (Junimea, 1972), "Viaţa în teleferic" (Junimea, 1979), "Vieţile după Vasari" (Jurnal, cu reproduceri din pictura proprie, Junimea, 1880), "Madona cu gîtul lung" (Cartea Românească, 1987), "Mă-ntorc în Bermude" (Timpul, 1999), "Pretenţiile barcagiului Caron" (Polirom, 2000), cărţi care îl recomandă drept un scriitor din elita literaturii româneşti. De altfel, dorohoianul este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2007 publică jurnalul "Cinci degete-n ochi" (1990-2006), un "jurnal public", cum îl numeşte Liviu Antonesei în prefaţă.
Val Gheorghiu a fost redactor pentru arte la revista de cultură "Cronica" şi la Editura Junimea, dar colaborează şi cu "România literară" şi "Ziarul de Iaşi".
"Cu pictura, ca şi cu poezia, te naşti, nu ţi-o confecţionezi. De mic practicam pictura, acasă, la Dorohoi, însă exact când terminam liceul, şi când aş fi vrut să vin la un institut de arte plastice, tocmai atunci s-a desfiinţat celebra Academie de Arte Frumoase de la Iaşi. Vorbim despre anii `50, vorbim despre vremuri dificile. Cu mijloacele pe care le aveam atunci, nu mi-am putut permite să mă duc să studiez la Bucureşti. Am zis atunci să fac ceva care să se potrivească şi cu cealaltă dominantă a mea, cea scripturală. Am făcut Filologia la Iaşi, care mi-a organizat gândirea, mi-a ordonat felul de a mă comporta. N-aş fi putut alege matematica; rigoarea ar fi fost prea mare", mărturiseşte Val Gheorghiu, în Flacăra Iaşului.
Şi ca scriitor, dar şi ca pictor, Val Gheorghiu şi-a hrănit spiritul din meleagurile dorohoiene, din amintiri care îi leagă copilaria de cea a legendarului Enescu.
"Vin dintr-o familie dorohoiană. Maică-mea s-a născut pe moşia Eneştilor, a şi dansat cu Enescu, la horă, în sat, când Enescu, student fiind, venea în vacanţe acasă. Ei, treburile astea nu te lasă rece, nimic nu este întâmplător. Poţi să nu fii boier, poţi să nu fii mare burghez, în intimitatea ta, însă, te poţi simţi aşa", povesteşte Val Gheorghiu.
A debutat în literatură în anii 70, când a publicat prima proză în revista "Iaşul literar".
"Şi pictorii şi scriitorii m-au receptat cu glumiţele de rigoare. Cel mai pictor dintre scriitori şi cel mai scriitor dintre pictori. Vă daţi seama că nu m-au deranjat, erau drăgălaşenii de cafenea...", se amuză pictorul scriitor.
O remarcă despre care un alt mare om de cultură, regretatul Val Condurache, spune că nu i se potriveşte dorohoianului.
"Despre el nu se poate spune că este cel mai bun pictor dintre scriitori şi cel mai bun scriitor dintre pictori. Ar fi un joc de cuvinte care nu i se potriveşte, pentru că el este şi un pictor adevărat şi un scriitor adevărat. Dacă îmi este îngăduit, aş putea spune că Val Gheorghiu este unul dintre puţinii pictori care pictează cu capul, ca şi cum l-ar folosi ca pe un pămătuf care gândeşte. El nu are viziuni, evisceraţii, ecorseuri, el are idei. Şi în pictură şi în literatură Val Gheorghiu descrie lumi, de fapt o singură lume: lumea lui, aşa cum a trăit-o în Iaşi. Dar Iaşul este, ca şi Ţinutul Macondo al lui Gabriel Garcia Marquez, o lume aparte", în opinia regretatului Val Condurache.
În anul 1985 i se publică un album monografic în seria "Maeştrii artei românesti" a Editurii Meridiane, Val Gheorghiu fiind considerat una dintre personalităţile reprezentative ale picturii ieşene şi româneşti contemporane.
Despre pictura lui Val Gheorghiu au scris importanti critici de arta, de la Petru Comarnescu, Ion Frunzeti la Dan Hăulica.
