O minte sclipitoare și o personalitate puternică. Născută în Praga în timpul războiului, dusă cu trenul de prizonieri în Germania, adăpostită o perioadă într-o mănăstire din Italia, educată în România – cu un debut pe scena de la Botoșani, alungată de comuniști în Franța. Este nepoata lui Mihai Sadoveanu, actrița care a supraviețuit prin teatru, scriitoarea care ne dăruiește, de câțiva ani, povești cu parfum de livadă, întâmplări din saloanele marilor scriitori, amintiri menite să reînvie o lume… așa cum a fost.
Un destin și mai multe vieți
7 iunie 1944. Soții d'Albon se aflau în Cehia. În acea zi, la Praga, a venit pe lume Ada, fiica unui diplomat din delegația României. Tot acolo se cunoscuseră părinții, chiar dacă amândoi veneau din Iașul moldav.
Primele luni de viață ale copilei aveau să fie marcate de dramatismul unui război care nu se lăsa închis cu una, cu două. România întoarce armele. Ambasadele sunt ocupate de nemți și toți diplomații, inclusiv familiile lor, sunt luați prizonieri, urcați în trenuri și duși în Germania. Era prima ”călătorie” a micuței Ada. În trenul cu prizonieri, Rodica d'Albon nu mai are lapte și își hrănește copila abia născută cu coji de cartofi fierte în apa de la locomotivă. Într-un târziu, familia reușește să fugă în Italia, unde rudele îi ajută să reintre în diplomație.
Fetița crește, până la doi ani, într-o mănăstire de maici din Italia. Valeria, sora mamei, îi cheamă în România. Valeria se căsătorise cu Mihail Sadoveanu. Așa se face că familia d'Albon se întoarce în țară și locuiește alături de marea familie a scriitorului până în anul 1961.
Ada d'Albon se căsătorește cu Laurențiu Azimioară, cel care i-a fost și primul profesor de teatru. Se naște Ion.
Situația se complică din nou, după moartea lui Mihail Sadoveanu. Presiunile devin insuportabile, astfel că familia d'Albon – de data aceasta fără fiica lor - emigrează din nou, fapt pe care comuniștii nu îl vedeau cu ochi buni.
În 1981, Ada d’Albon părăsește România alături de soțul ei și de Ion, fiul lor, mai mult alungați de un regim căruia le deveniseră dușmani. Octavian Cotescu, pe atunci rector la Institutul de Teatru, i-a avertizat: „Dacă mai rămâneţi, să ştiţi că Laurenţiu nu mai e conferenţiar, iar tu, Ada, nu mai ai nicio şansă să urci pe scenă aici, în ţară“.
Ajung la Paris în 1981. Cu eforturi supraomenești, înființează acolo Teatrul de l’Orme.
Debut ”profesionist” pe scena de la Botoșani
În biografia Adei d’Albon și-a făcut loc și Botoșaniul După finalizarea Institutului de Teatru, este repartizată la teatrul din Brăila, post pe care îl refuză.
În stagiunea 1969-1970, Ada d’Albon ajunge la Botoșani, la Teatrul ”Mihai Eminescu”. Este distribuită în spectacolul „Acul cumetrei Garton“ (farsă engleză), în regia semnată de Zoe Anghel Stanca (n. 1920, Cluj-Napoca – m. 2015, Snagov). Asistent regie era Eugen Traian Bordușanu, iar scenograf decor Elena Buzdugan. Tot Zoe Anghel Stanca semna scenografia și costumele. În distribuție, alături de Ada d’Albon, care interpreta personajul Cumătra Gurton: Sergiu Boiangiu, Teodor Brădescu, Carmen Burlacu, Teodor Buzea, Dumitru Ianculescu, Dorina Păunescu, Mihai Păunescu, Dumitru Petrescu, Gheorghe Tara, Ana Vlădescu Aron.
(În farsa englezească „Acul cumetrei Gurton“, la Teatrul din Botoşani)
Șederea la Botoșani a fost dificilă, mai ales că Laurențiu Azimioară rămăsese la București. Locuia într-o cabină mică a Teatrului „Mihai Eminescu”, ”doar cât intra un pat și o jumătate de masă”, mărturisește Ada d’Albon.
Nu a făcut doar teatru în acea perioadă. Ada d’Albon a jucat şi în filme precum „Concert din muzică de Bach“, „Fraţii Jderi“, „Tănase Scatiu“ şi „Frunze care ard“.
În 2017, actrița a publicat autobiografia în limba franceză „Dernier été en Bretagne. Récit d’exil“, apărută ulterior și în limba română, la Editura Curtea Veche (”Ultima vară în Bretania”). Au urmat ”Für Elise”, ”Antonime pe timp de pandemie”, ”Țara de dincolo de bâlci”, toate la Editura Eikon.
Și, la aceeași editură Eikon, volumul ”Lumea-i cum este…”, lansat la începutul acestei luni la Muzeul Național al Literaturii Române din București.
O lansare de poveste. ”Vă iubesc, dragii mei cititori!”
”Lumea-i cum este…”, concluzionează la cei 80 de ani Ada d’Albon. Lansarea cărții a reunit, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, un public select, venit să asculte și să privească un scriitor-actor care și-a jucat întotdeauna propriile roluri fără să se abată de la principiile pentru care a luptat întreaga viață.
I-au stat alături scriitoarea Loreta Popa, de la Muzeul Național al Literaturii Române, și criticul Vianu Mureșan, din partea Editurii Eikon. Un cuvânt de apreciere a venit, la final, și din partea cunoscutei jurnaliste, om de televiziune, Marilena Rotaru. Evenimentul a beneficiat de un moderator pe măsură: Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.
În debutul evenimentului de la Muzeul Literaturii Române, Ada d’Albon a dat citire unei Scrisori către cititori. Cu emoții nestăpânite, autoarea volumului ”Lumea-i cum este…” a rostit:
”Vouă mă adresez: Vouă care aveți generozitatea de a-mi citi gândurile mele pe care le las pe hârtie atunci când mă apasă pereții în care sălășluiesc umbre vechi cât și lumini fugare ce , la rândul lor, devin umbre vechi, atunci când nedespărțită de spatele-mi încovoiat unde muza ce și-a făcut cuib, prea năbădăioasă, îmi dă bici.
Sunt sclava ei și îi ascult poruncile. Porunci fără cuvinte pe care doar stiloul meu știe a le traduce în ritmul muzicii ce ține de urât Singurătății.
Cum, prin ce mister depărtarea se unește cu depărtările?
Azi, mă întorc încă o dată, aici unde nu mai sunt demult , eu "Venetica" denumire cu care m-a botezat exilul și niciunde nu mă voi mai numi altfel.
Viața mi-a cioplit ființa cu umbre și lumini -- mistere ce mi-au încrucișat calea-- mistere de nepătruns.
Mă uimesc în toate zilele de răvașele pe care le primesc din aceste depărtări ce fură ale mele, depărtări despre care ai zice că s-ar simți vinovate pentru că într-o zi m-au izgonit în lume, ca apoi să numească soli aleși meniți să mă copleșească cu daruri ca să nu uit pământul din care sunt închegată, să nu uit vorba cântată ce m-a legănat.
Soli in fața cărora am venit azi ca să mă plec cu recunoștință și să le mulțumesc adânc, privindu-i drept în ochi și să le spun: Vă iubesc, dragii mei cititori!”
Loreta Popa, cea care și-a asumat și rolul de gazdă, a menționat că cea mai recentă carte a Adei d’Albon este ”rezultatul întâlnirilor cu toți cei care au venit astăzi special aici, de dragul dvs. Acele mesaje de care ne vorbeași v-au mânat să așterneți pe hârtie gândurile și, iată, a ieșit această carte”.
Între muzică și poezie, între clipele fugare ale zilei și amintirile pitite în cufărul sufletului, cartea ”Lumea-i cum este…” seamănă cu un tablou în care culorile se schimbă în funcție de anotimp, în care personajele sunt însuflețite într-o continuă, perpetuă poveste.
Vianu Mureșan: ”Întâmplări reale care depășesc rezonanța strict personală și intimă a confesiunii”
La rândul său, Vianu Mureșan a oferit publicului prezent la lansare o incursiune în lumea plină de mister a Adei d’Albon.
”Nu doar cu o curiozitate literară am citit această carte, ci și cu o anumită intimitate care s-a format de-a lungul anilor între mine personal și doamna Ada, între mine și cărțile dumneaei, între editură și personalitatea scriitoarei, dar și o parte din cariera literară a dânsei. Ca orice scriitor scrupulos, doamna d’Albon încearcă să se justifice în fața celor care vor ajunge să citească această carte: de ce încă scrie și ce așteaptă încă scriind și ce dorește scriind și publicând o carte”, spune Vianu Mureșan.
Devenind, la rândul său, un mesager al cuvintelor cu sens, Vianu Mureșan dezvăluie, de altfel, că la începutul cărții există ”ceva foarte delicat și foarte relevant, care lămurește acest lucru”.
”Acest entuziasm rar întâlnit în această perioadă a vieții noastre, acest entuziasm de a scrie și de a mărturisi, de a se pune în fața cititorilor o parte din memorie, probabil cu momentele cele mai relevante din biografie, o memorie culturală pe care o cuprinde aceasta, dar și o nevoie nestinsă de a simți apropierea cuiva, atenția, afecțiunea, prezența cuiva, chiar dacă în această modalitate - nemulțumitoare totuși, dar bine că există și ea - a contactelor prin Facebook…”.
Tema acestei cărți este singurătatea, spune Vianu Mureșan. O singurătate instalată ”încetul cu încetul, pe măsură ce ce rarefiază contactele și prezențele celorlalți sunt tot mai discrete, tot mai rare, tot mai vagi, tot mai nesimțite și mai irelevante”. Și atunci ”mediul nostru, lucrurile care se întâmplă sau situațiile în care ajungem capătă o consistență epifanică. Acea frunză pe care o mișcă vântul în copaci devine limbajul cuiva care ți se adresează personal, direct”.
În aceste istorii dăruite nouă de Ada d’Albon ”încap fragmente, crâmpeie de istorie reală a unor figuri, personaje istorice, întâmplări reale care depășesc rezonanța strict personală și intimă a confesiunii. Ele devin importante și relevante ca istorie orală a trecutului recent”, spune Vianu Mureșan.
Ada d’Albon: ”Nu e curaj! Nu pot fără să scriu!”
Reacțiile publicului prezent la lansare au emoționat-o pe autoarea cărții, Ada d’Albon răspunzând întrebărilor din sală, dar oferind deopotrivă și momente memorabile cu referire la biografia sa.
”Nu am vrut să plec! Mi-au luat casa, mi-au luat totul, m-au amenințat că nu mai fac film, nu am mai făcut film. M-au amenințat că soțul meu nu o să mai lucreze. Nu m-a interesat. Am spus că fac teatru într-un garaj și tot nu plec! Între timp s-a născut fiul meu. M-au chemat și mi-au spus: Dumneata ești o burgheză de c…, nedemnă să îți crești copilul, și îl va lua patria să ți-l educe. Când am am auzit asta, în acea zi, eu și soțul meu am depus actele pentru a pleca. Este singurul motiv care cu adevărat m-a împins să plec. Să îmi văd copilul care avea doi ani scos din brațele mele! Dumnezeule mare! Ar fi fost o tragedie! L-am așteptat 14 ani de zile! Am pierdut un copil înainte, așa că el a venit pe neașteptate, ca un dar de la Dumnezeu. L-am iubit din prima secundă în care l-am simțit în pântece.
Nu am curaj! Nu e curaj! Nu pot fără să scriu. În Franța am scris piese de teatru în franceză, pentru că nu aveam bani să plătim taxe pentru traducători, scriam pentru trupa mea de teatru. Toată viața am scris, tot timpul am scris. Nu am putut să public în Franța, era foarte complicat. Costa 3000 de euro, noi nu am avut niciodată 3000 de euro.
Aici am un public, cărțile sunt citite și scriu în limba mea. Contează enorm să scriu în limba mea! Și o găsesc din ce în ce mai frumoasă! Și să știți că nu caut niciodată cuvintele, aștept să vină cuvântul, nu îl caut ca să vă fac dvs. plăcere. Mă bucur de prezența dvs., dar nu scriu pentru nimeni, absolut pentru nimeni”.
Marilena Rotaru: ”Inima mea a fost cucerită de doamna Ada d’Albon…”
Jurnalista Marilena Rotaru a oferit la final un laudatio menit să ilustreze încă o dată forța personalității și calitatea unei scriituri care nu doar iese din tipare, ci se și cuibărește adânc și definitiv în conștiița cititorilor.
”Prin acest dar, Ada d’Albon se duce la lucrurile profunde ale vieții, ale propriei ei vieți, ale amintirilor și ale lumii noastre. Către acea frunză, către acel fluture. O ajută să anuleze partea prezentă și neplăcută a vieții și a lumii noastre. Inima mea a fost cucerită de doamna Ada d’Albon încă din primii mei ani de televiziune, când participa la ecranizarea unor fragmente din romanul Hortensiei Papadat-Bengescu, ”Concert din muzică de Bach”, într-o emisiune a colegei mele, Mihaela Macovei, în ani aceia grei – nu sunt o nostalgică, dar se făcea educație și cultură prin cei care știau că asta este o menire pentru momentul acela. Peste ani ne-am văzut pe Facebook și de atunci s-a exprimat ceea ce era inexprimat până atunci… Apoi discuțiile la telefon despre cărți, în care fiecare cuvânt este o bijuterie, o explozie de multiple trăiri”, a rostit Marilena Rotaru.
Un prilej pentru omul de televiziune care ne-a oferit de-a lungul timpul emisiuni culturale de excepție de a readuce în prezent memoria unui mare muzician.
”Toate cuvintele despre muzică, toate stările despre muzică exprimate în cărțile doamnei Ada d’Albon m-au făcut să retrăiesc primul, singurul meu interviu din 1979 cu Sergiu Celibidache, când după un meci de ping-pong, expresia personalității lui copleșitoare, a acceptat totuși să îmi răspundă și serios. Și mi-a spus: ”Muzica atinge omul în zona în care nu-l atinge nici cel mai profund gând”. De acolo și inspirația. Pe mine, Celibidache m-a făcut să percep esența divină a spiritului creator”, a mărturisit Marilena Rotaru.
”Lumea-i cum este…”, ne spune actrița Ada d’Albon. O scriitoare pentru care România înseamnă nașterea unui fiu crescut în exil, dar căruia i-a vorbit întotdeauna românește, universul sadovenian (”pe Sadorveanu l-am citit de trei ori, integral”), prima dragoste. Și cuvintele în care astăzi rostește răspicat: ”Vă iubesc, dragii mei cititori!”
