MIHAI TARASI
muzeuldeartabacau.wordpress.com
Este considerat a fi unul dintre "cei mai respectabili membri ai comunităţii artiştilor vizuali autohtoni" (Petru Bejan). Arta lui Mihai Tarași iese din sfera convențiilor prestabilite, evadează din canoanele tradiționale. Și nu face asta exhibând eul artistic, nici minimalizând ostentativ arta înaintașilor. Ceea ce face Mihai Tarași vine în întâmpinarea privitorului, provocând o nouă adaptare la vizualul concret, apelând la expuneri adeseori la limita neconvenționalului, chiar dacă acestea produc efecte contradictorii, ele nasc mesaje cu impact direct asupra ochiului.
Ceea ce impresionează la Mihai Tarași este modalitatea de a folosi ochiul uman drept parte a lucrării de artă. Fapt care presupune, fără îndoială, o bună cunoaștere a psihologiei umane, o anticipare a simțurilor. Privitorul este el însuși depozitarul unor experiențe anterioare, fie că este vorba despre senzații sau despre recunoașterea unor mesaje pe care artistul le propune. De cele mai multe ori, corpul uman, în viziunea artistică a lui Mihai Tarași, are rolul de a provoca, de a incita vizual, fără să apeleze, însă, la expunerea nudurilor atât de licitate în istoricul artei. Artistul creează modalități inedite de percepție și, cel mai important aspect, obiectul lui Mihai Tarași este omul nesofisticat, obișnuit, dar capabil să se plieze mesajului artistic.
Povestea lu’Danae în multe paravane
"Orice noblețe începe prin rafinarea trăsăturilor omului, orice răutate sau senzorialitate – prin abrutizarea acestora", spunea Henry David Thoreau, iar tocmai această rafinare aducătoare (și seducătoare!) de puternice trăiri reușește Mihai Tarași în lucrările sale, chiar și atunci când mesajul se concentează pe eros, tradus și transpus – a se vedea – într-o accepțiune originală și modernă.
În anul 2013, Mihai Tarași a expus la Galeriile Alfa, din Bacău, o serie de lucrări menite să producă noi perspective nu doar asupra corpului uman, ci cu osebire asupra imaginarului erotic. Pentru Mihai Tarași, spune criticul de artă Petru Bejan, "erotismul nu este neapărat o problemă de vizibilitate corporală, cât una de imaginaţie, participare senzitivă şi entuziasm afectiv". Altfel spus, erosul se află în ochiul privitorului!
Petru Bejan face referire la Povestea lu’Danae în multe paravane, în 15 panouri, lucrare în ulei și foiță de aur pe panză, o poveste asupra căreia ochiul criticului poposește îndelung: "Femeia este surprinsă de autor în mai multe ipostaze, aparent statice. Prezența-i simplă, cochetăria discretă, naturalețea posturii, jocul imprevizibil al picioarelor "fură" privirea curiosului și o atrage irezistibil. Erotismul, sugerează Mihai Tarași, nu este dependent de generozitatea evidențelor anatomice. Ispitit de misterul formelor voluptoase, învăluite de fragilul "obstacol" textil, ochiul le va "mângâia" de la distanță, supralicitându-și astfel posibilitățile. Pictorul ieșean sugerează că există o atingere mai profundă decât cea epidermică, una în care văzul funcționează... tactil. Privită cu iubire, femeia se transformă în "icoană" idealizată, făcând obiectul unei adorații necondiționate".
Portretul dadaist, în viziunea lui Mihai Tarași!
O altă lucrare care îl situează pe Mihai Tarași în prim-planul artei vizuale este cea care îl reprezintă pe Tristan Tzara, un portret dadaist în alb-negru, realizat prin metoda colajului, artistul folosind textele unor autori din vremea DADA: Vladimir Ilici Lenin, Karl Marx, Mihail Bakunin, corifeii ideologiei bolșevice. Compoziția face referire la momentul 1916, când grupul lui Tristan Tzara, stabilit la Zürich, demonstra că, chiar într-o lume a conflictelor iraționale, iraționalul poate deveni un principiu absolut al artei. Tema nu este singulară, ea atrăgând deopotrivă pictori și scriitori. Amintim aici pe Andrei Codrescu, cel care a publicat "Tzara and Lenin Play Chess" (apărută la Princeton University Press), "un manual nepractic pentru o viaţă practică în lumea noastră postumană". Mai exact, scriitorul examinează o partidă de şah imaginată din 1916 între Tristan Tzara, părintele dadaismului, şi V.I. Lenin, părintele comunismului, în fapt, văzută de Andrei Codrescu drept o bătălie între viziunile radicale despre artă şi revoluţia ideologică.
Un alt scriitor care a speculat artistic pe tema apariției dadaismului este Matei Vișniec. Scena asupra căreia se oprește Vițniec se petrece la Zürich, în Cabaretul Voltaire, unde se reunea grupul lui Tristan Tzara. În piesa "Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent)", scrisă în 2014, personajul Tzara își amintește: "Lenin a venit la noi pentru că am organizat, prin martie, cred, o seară rusă. Cu cântece ruseşti, cu poeme recitate anapoda… Toată lumea a început să danseze… şi atunci l am văzut pe Lenin cum s a aprins. Era la masă cu Krupskaia şi cu încă doi ruşi. Lenin s a ridicat şi a început şi el să danseze din buric. Merita să l fi văzut. Băuse două halbe de bere şi atmosfera îi plăcea… Hugo Ball cânta la pian… Fiecare dintre noi, Marcel Iancu, Hans Arp, Huelsenbek, ne agitam în draci, cântam cu onomatopee… şi atunci Lenin a început şi el să şi onduleze burta şi să strige în ritm: Da, da… da, da… da, da…".
Mihai Tarași realizează, la rândul său, un portret dadaist, un "puzzle uriaş alcătuit prin alăturarea şi alipirea a mii de fragmente textuale", un tablou care se poate "citi" de aproape, dar şi "vedea" de la distanţă. Care este mesajul autorului, se întreabă criticul de artă, Petru Bejan oferind și explicațiile care justifică, astfel, valoarea operei lui Mihai Tarași: "Marile inovaţii sau schimbările de perspectivă din cultură au rădăcini şi motivaţii politice, iar pionierii acestora sînt adesea ispitiţi de cîntecul sirenelor ideologice. Într-un mediu anarhic și decadent, arta își pierde ușor inocența".
Portretele regale din aula universitară!
Mihai Tarași este autorul lucrărilor din Aula Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași, picturi reprezentându-i pe Regele Carol al României și pe Regina Elisabeta. Dezvelirea lucrărilor a avut loc în noiembrie 2014, cu prilejul evenimentelor care au marcat împlinirea a 200 de ani de la înființarea Școlii de Inginerie și Hotărnicie de către Gheorghe Asachi și a 75 de ani de la primele cursuri ale școlii Politehnice din Iași.
În cadrul momentului festiv, prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin (cel căruia Universitatea îi încredințase misiunea realizării celor două tablori) a vorbit despre autor în termeni care îl onorează pe artist: "Mihai Tarași este un intelectual, un artist total și un om de la care am văzut ce înseamnă libertatea de expresie. Dacă ar fi să-l definesc pe autorul lucrărilor printr-un cuvînt, aș spune onestitate. Onestetitate dusă la extrem. Un om cu o valoare instrinsecă extraordinară. Am văzut munca unui om plin de acribie, care a fost atent la extrem de multe detalii. Mă bucur că am reușit să iau parte la această bucătărie spirituală" . Se cuvine să amintim faptul că picturile originale din aula universitară s-au pierdut în 1944, iar refacerea tablourilor a implicat în primul rând o muncă de documentare serioasă.
Fie că se manifestă la catedră, fie în atelier sau în intimitatea galeriilor de artă, Mihai Tarași este un artist care impinge barierele receptărilor firești, creează perspective neașteptate, "tensiuni vizuale" menite să implice direct privitorul, să treacă dincolo de senzație, de carnal.
Arta lui Mihai Tarași captivează tocmai pentru că aduce la nivelul privirii un nou concept artistic: cel al multiplicării formelor, al dinamicii artistice cu dese trimiteri spre spațiul cinematografic, este creatorul unor "construcţii lingvistice" care oferă publicului libertate de interpretare.
(Foto: tuiasi.ro)
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Lucrările lui Mihai Tarași s-au aflat pe simezele galeriilor din Iași, București, Constanța, Sibiu, Bârlad, Bacău, dar și în Norvegia și Italia. A avut numeroase expoziții personale, începând cu anul 1987 (Sala Cupola Iași), continuând apoi în 1991 (Sala Cupola Iași), 2001 (Centrul Cultural Francez Iași), 2003 (Muzeul Național Brukenthal, Sibiu), 2005 (Muzeul Național "Vasile Pârvan" Bârlad), dar și expoziții de grup: 1995 (Galeriile Haganes, Norvegia), 2000 (Institutul român de cultură N. Iorga, Veneţia), 2003 (Muzeul de artă, Constanţa), 2009 (Grup ’77, Galeria Cupola, Iași, Acasă, Galeria Cupola, Iași), 2013 (Galeriile Alfa, Bacău).
Creațiile sale au fost apreciate nu doar de către public, lucrările fiind distinse, de-a lungul vremii, cu premii importante. Astfel, încă din timpul facultății, în anul 1985, Mihai Tarași a obținut Premiul I la Festivalul artei studenţesti de la Braşov. În anul 2011 i se atribuie Premiul pentru pictură "N. Tonitza", la Salonul Artis, U.A.P. Iași. Un an mai târziu obține Premiul U.A.P. la Salonul anual de artă Artis, precum și Gold medal, în cadrul European Visual Art Exibition. De asemenea, în 2009 era distins cu Medalia de aur la Expoziția internațională a creativității și inovării (Creativity and innovation European year 2009, Week of creativity and innovation in Aparte).
A publicat în anul 2006, la Editura Artes, Iași, volumul "Sens şi expresie în arta contemporană".
(foto: muzeuldeartabacau.wordpress.com)
