Istoria folkului românesc își trage seva, fără doar și poate, din emoția cântecelor lui Bob Dylan, proaspătul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, cel care în anii 60 purta către apogeu stilul muzical ce avea să se împrăștie cu viteză uimitoare pe întreg mapamondul. Lui Bob Dylan i s-au alăturat alte nume precum Joan Baez sau Leonard Cohen. În România, folkul intră la fel de entuziast și de fulgerător, primele apariții discografice purtând semnătura formației Phoenix, cu nume care și-au păstrat până astăzi sonoritatea și strălucirea: Mircea Vintilă, Florian Pittiș, Valeriu Sterian, Vasile Șeicaru, Nicu Alifantis. 

Să nu uităm că folkul a apărut și s-a impus mai ales ca fiind muzica oamenilor de rând, a oamenilor simpli. O muzică menită a se transmite prin viu grai, precum baladele. Poate și de aceea versurile par simple, sunt ușor de reținut, dar cu puternic mesaj și o directă adresare. Însă tocmai asta face ca muzica folk să prindă linia către suflet, că se așeze confortabil în limba umanului aparent desuet. Doar aparent! Pentru că, în fapt, folkul este despre viață, despre trăiri firești, în autenticul cotidian. 

Mai mult ca oriunde în altă parte, în România, folkul se identifică și ulterior se ramifică pornind de la fenomenul Flacăra.

Cenaclul care a concentrat începând cu anii 70 întreaga forfotă muzicală a tinerimii, mai întâi, apoi a muncitorimii, într-o țară în care alternativa aproape că lipsea cu desăvârșire.

Adulat, criticat, iubit și judecat deopotrivă, Adrian Păunescu a fost cel care a trasat o linie clară a folkului românesc. A descoperit talente, le-a promovat, le-a slobozit apoi într-un tărâm al muzicii fără vârstă.

Cenaclul Flacăra s-a născut ca o legendă și a devenit un mit. A lansat melodii care rezistă în timp, care sunt preluate de către mai tinerii cântăreți cu chitara, melodii care entuziasmează astăzi la fel ca acum 30 sau 40 de ani.

 (VIDEO Cine n-are parinti - recita Adrian Paunescu, Salubritate - interpreteaza Vasile Mardare. Muzica: Vasile Mardare, Versuri: Adrian Paunescu)

Muzica folk e vie prin trubadurii săi. Muzica folk este poate singura manifestare sinceră de patriotism a zilelor noastre. Pentru că, eliberat de găunoasele mesaje politicianiste și fără să apeleze la limbajul de lemn care a cuprins societatea românească, folkul se întoarce și rămâne în zona "traditional music", în matca inițială. 

Fără să se bucure astăzi de o mare vizibilitate în media, fără să se impună agresiv, muzica folk umple săli în România, folkiștii mișună prin țară neștiuți, nemonitorizați de camere video, rareori presa scotocește prin viețile lor.

Pentru că ei sunt trubadurii, sunt purtătorii cuvintelor nemăsluite, sunt căutătorii de oameni.


VASILE MARDARE, trubadurul anilor târzii
  
Unul dintre ei se numește Vasile Mardare. Născut pe 29 decembrie 1970 la Săveni, în județul Botoşani. Cântă de când se știe și se știe pe sine de când cântă. Mai exact de când, copil de vreo 5 anișori fiind, fura chitara fratelui său mai mare și zdrăngănea fascinat de sunetul clar, firav și totuși atât de impunător. 

Dar așa a prins drag de muzică, așa a început să participe la concursuri școlare. Pe când avea 14 ani, în 1984, a debutat pe scena Cenaclului Flacăra. În 1991 a debutat și în Cenaclul Totuși iubirea. 

"Cenaclul, dar mai ales Omul Adrian Păunescu, mi-a schimbat viața la 180 de grade. Nu știu dacă aș fi ajuns aici unde sunt - și sunt foarte mulțumit de ceea ce sunt și se fac – fără sprijinul său. Eu sunt născut undeva în Moldova și cunosc amarul vieții. Acolo nu întreabă nimeni de tine, chiar dacă ești foarte talentat. Acolo te pierzi înainte de a te naște. Dar Cenaclul mi-a oferit o șansă pe care, cred eu, am onorat-o așa cum trebuie. Sunt convins că acei ani au fost și vor fi cei mai frumoși, mai ales că mi-au ocupat toată adolescența", mărturisea Vasile Mardare. 

După 1990 a redevenit "soldat" al folkului, în Cenaclul Totuși iubirea, chiar dacă era soldat în termen. Astfel a început să cânte alături de Adrian Păunescu, dar și de alte nume mari precum Mircea Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă. "În cenaclul Totuși iubirea am fost acceptat chiar din 1990, dar în acea perioadă eram soldat în termen. Pentru mine a contat mult că am fost acceptat acolo la o vârstă fragedă, mai ales că la acea vreme se punea accent în primul rând pe ce știi", spune într-un interviu Vasile Mardare. 

De 10 ani locuiește în Timișoara și este, astăzi, unul dintre cei mai apreciați soliști de muzică folk. A semnat albume precum A mai trecut o zi (2002), Din doi in doi (2003), Eu şi prietenul meu 2 - povestea continuă (2013), Anii cei mai frumoşi (2014). 

Cântă melodii pe versurile semnate de Adrian Păunescu, Andrei Păunescu sau, în anii din urmă, Sorin Poclitaru. Piese precum Păpușarii, Ninge fără tine, Țiganca la semafor, Cabana sunt astăzi cunoscute publicului românesc și cerute în mai toate spectacolele.  
 (VIDEO Păpușarii - Versuri Adrian Păunescu, Muzica Vasile Mardare)

Nu și-a grăbit debutul, din respect pentru public. A vrut să ofere muzică de calitate înainte de a-și construi gloria. Și a reușit. Și a păstrat și recunoștința pentru cel căruia îi datorează ceea ce este.

Ar fi putut fi un rocker bun, dar a devenit un folkist strălucit. Deși recunoaște că nu a scăpat de tot de sâmburele rockului: "Înainte de a compune și a cânta folk cochetam cu rockul. De aceea multe dintre piesele mele au o influență foarte bine simțită din muzica rock". 

Vasile Mardare cântă. Neobosit călător, cu chitara în spate. 

"Sunt un om simplu cu tristețile, cu bucuriile și iubirile sale, la fel ca toată lumea. Atâta timp cât mai pot și sunt în putere, voi scrie muzică, pentru că atunci când vor fi copiii mei mari, lumea să poată vorbi frumos despre mine, iar ei să fie mândri de mine și de ceea ce am făcut eu. Numai așa voi simți că nu trăiesc și nu am trăit degeaba", spune despre sine.

Și cei care îl ascultă știu că muzica lui Vasile Mardare despre asta vorbește. Despre artistul care umblă prin lume cu tot cu tristeți, cu tot cu bucurii. Îl salvează iubirile, îl țin viu aplauzele. 



(Andrei Păunescu și Vasile Mardare, în concert)

 (Vasile Mardare & Tatiana Stepa - Plange-l, Mamă. Un cântec pentru Ilie Ilașcu)