Poezia ÅŸi oamenii ei. De câteva săptămâni, postez pe Facebook câte un poem al unui autor botoşănean, pornind de la gândul că ei, poeÅ£ii, prea deseori rămân în conÅŸtiinÅ£a publică doar ca imagini asociate unor întâmplări literare, prea rareori Cetatea se retrage pentru a asculta în tăcere Cuvântul (nu doar strigătul!) celor meniÅ£i să pună Har peste vorbele încă nespuse.

Într-o zi, aducând în cotidian un poem scurt al Mihaelei Arhip, un comentariu, venit chiar de la un confrate literar (iertată-mi fie îndrăzneala), mi-a atras atenÅ£ia: "E mai mult cugetare decât poezie". Am recitit poemul: "Fiecare om/ are valoarea ultimului gest/ însemnat/ pe care l-a făcut/ pentru/ sau împotriva/ celorlalÅ£i./ În rest nu e decât viaţă/ ÅŸi restul nu/ contează/ pentru ceilalÅ£i...". Åži ce frumos atunci când cugetarea se scrie-n poezie, completez gândul confratelui literar.

Dar gândul a mers mai departe, scotocind sensuri în cugetări ÅŸi raÅ£iuni, judecăţi ÅŸi tot felul de imagini despre lucruri, trăiri devenite de o vreme un soi de artificii ale imaginaÅ£iei, un mecanism functional, deÅŸi puÅ£in receptat în adâncul care zguduie conÅŸtiinÅ£e.

În fapt, ce este cugetarea altceva decât idee, gândire, meditaÅ£ie, interiorizare (în forma ei înaltă, desigur!). De drept, ce este poezia Mihaelei Arhip, decât "acÅ£iunea de a cugeta ÅŸi rezultatul ei"?

O exemplificare: "CăutaÅ£i-vă sufletul/ ÅŸi încercaÅ£i să recunoaÅŸteÅ£i/ că de multe ori e/ mai mic/ decât piatra pe care o Å£ineÅ£i în mână".

De câte ori – pe zi, pe secundă – avem nevoie de o astfel de cugetare, a cărei definiÅ£ie poate fi: "poezia ÅŸi rezultatul ei"?

Pentru că Mihaela Arhip construieÅŸte, clădeÅŸte imperii de cuvinte, dar nu spre a cuceri teritorii, ci pentru a crea punÅ£i între oameni. Åži nu se foloseÅŸte de dimensiuni spaÅ£iale, astrale, deÅŸi, cum spunea Platon, "este uÅŸor să vorbeÅŸti despre zei decât despre oameni". Mihaela Arhip păstrează dimensiunea umană a trăirii, măsurând cu luciditate ceea ce atât de greu poate fi măsurat: intensitatea iubirii ÅŸi a vieÅ£ii simple.

Poezia nu este o formă de transfigurare a timpului sau o cale de întrepătrundere vibrantă, meteorică chiar, cu lumea în care trăieÅŸte. Dimpotrivă. Pentru Mihaela Arhip, a scrie poezie este o firească stare existenÅ£ială, un cotidian calm, echilibrat, bine dozat afectiv. Poezia devine carapace, dar ÅŸi vulcan, desigur, atunci când lumile exterioare se miÅŸcă ÅŸi dezmărginesc sufletul individual, emoÅ£iile, singurătăţile.  
 

La aniversare, am întins către poeta Mihaela Arhip un gând de bucurie, pe care l-am însoÅ£it de câteva întrebări:

Åžtiri BotoÅŸani: Zilele acestea, un scriitor atrăgea atenÅ£ia că rostul său nu este să fie în mijlocul Cetăţii, ci doar acela de a fi citit ÅŸi, deci, cunoscut. Pornind de la Friedrich Hölderlin, care pe la anii 1800 spunea "La ce bun poeÅ£ii în vremuri sărace", ce răspuns am putea da astăzi la întrebarea: La ce buni poeÅ£ii în vremuri de criză (morală, economică, politică etc.)?

MIHAELA ARHIP: Cred că nu există doar "vremuri sărace", există mai degrabă "sărăcie de vremuri". Oamenii nu mai au vreme să se privească în ochi ÅŸi să rostească un adevăr despre sine, nu mai au vreme să viseze, nu mai au vreme să se oprească din mers ÅŸi să privească în sufletul celorlalÅ£i, nu mai au vreme să îÅŸi asume vina propriilor greÅŸeli. Sunt "săraci de vremuri". Åži  pentru asta au rămas poeÅ£ii.

Sunt vremuri de criză morală, spirituală, vremuri agresive care nasc în oameni indiferenÅ£a faţă de zâmbetul sau faţă de lacrima celui de alături, cinismul ÅŸi superficialitatea.

Trebuie să rămână cineva de veghe la graniÅ£a dintre raÅ£iune ÅŸi sentimente, trebuie să îÅŸi asume cineva vina pentru fericirea sau/ÅŸi suferinÅ£a celor care trăiesc fie de o parte, fie de cealaltă a acestei graniÅ£e. Cred că pentru asta au rămas poeÅ£ii.

Îmi vine acum în minte un citat din Infernul lui Dante: "Cele mai întunecate cotloane ale iadului sunt rezervate celor care îÅŸi păstrează neutralitatea în vremuri de criză morală".

Nu ÅŸtiu dacă am dreptate sau nu, dar acesta este adevărul meu despre la ce buni poeÅ£ii în vremuri de criză? Mi-l asum. Mie nu mi-a plăcut niciodată să ies "în mijlocul Cetăţii", să-mi pun steagul în vârful unui adevăr ÅŸi să impun modul în care acesta trebuie trăit. Mi-a plăcut doar să scriu despre adevărurile mele.

Åžtiri BotoÅŸani: De ce scrii poezie, Mihaela Arhip?    

MIHAELA ARHIP: De ce scriu Poezie?  Nu ÅŸtiu.  
Scriu
pentru că eu aşa iubesc.
Numai aÅŸa ÅŸtiu să plâng,
să zâmbesc,
să spun adevărul. Despre mine.
Scriu
pentru că nu mi s-a dat de ales,
pentru că numai aşa mă regăsesc
sub măştile pe care mă obligaţi
să le port,
pentru că mai caut încă forma sufletului
ÅŸi locul în care se ascunde,
pentru că sunt singură
(ca voi toţi, de altfel)
ÅŸi nu vreau să îmi pierd minÅ£ile
între cei patru pereÅ£i ai vieÅ£ii,
fără uşi,
scriu
pentru că am nevoie de ferestre.
Nu vreau să mă înÅ£elegeÅ£i,
vreau doar ca eu să vă înÅ£eleg.
Scriu
pentru că eu aşa mă tem mai puţin
de moarte

Åžtiri BotoÅŸani: Dacă ai avea posibilitatea de a inventa un obiect de studiu nou în ÅŸcoală (nu opÅ£ional, ci obligatoriu!), care ar fi acela?

MIHAELA ARHIP: Dacă aÅŸ putea, aÅŸ introduce în programa ÅŸcolară "Arta (im)personalităţii". AÅŸ vrea să se ÅŸtie că Oamenii sunt ferestre prin care Dumnezeu îÅŸi filtrează lumina. Cu aceeaÅŸi putere. Noi suntem cei care o reflectăm în mod diferit. Suntem ferestre cu personalitate ale unui univers impersonal. Åži trebuie să învăţăm arta de a reflecta lumina care se loveÅŸte de noi. Să învăţăm să ne regăsim sub măştile pe care societatea vremurilor de criză ne obligă ÅŸi ne învaţă să le purtăm

Åžtiri BotoÅŸani: La ce lucrezi în prezent sau, mai direct: când va apărea un nou volum semnat de Mihaela Arhip?

MIHAELA ARHIP: În prezent încerc să lucrez la un vitraliu din cioburile anilor care au trecut. Un volum de scrisori netrimise la timp. Nu ÅŸtiu când ÅŸi nici dacă voi reuÅŸi să îl ofer Cetăţii.

Åžtiri BotoÅŸani: Răspunde la o întrebare pe care nu o formulez. Un răspuns care să ne facă pe noi, cititorii, să ne punem întrebări!

MIHAELA ARHIP: "... ar fi ca ÅŸi cum
am închide un fluture într-un felinar aprins
ÅŸi l-am privi cum moare..."


De la "SfârÅŸitul inocenÅ£ei" la "(I)reversibilul" ei!

Mihaela Arhip s-a născut la BotoÅŸani, pe 31 ianuarie 1970. A urmat cursurile Åžcolii 7 ÅŸi pe cele ale Colegiului NaÅ£ional "A.T.Laurian". Este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea "Åžtefan cel Mare" din Suceava, secÅ£ia română-franceză. De 20 de ani este profesor de limba ÅŸi literatura română (Åžcoala 6 BotoÅŸani, Åžcoala 17 BotoÅŸani, iar din 1998 la Liceul de Artă "Åžtefan Luchian").

A debutat cu poezie în anul 1997, în revista Limba ÅŸi Literatura română. Colaborează cu versuri ÅŸi articole în publicaÅ£ii periodice din BotoÅŸani ÅŸi din Å£ară (Archaeus, Cronica, Cronica veche, Dacia literară, Intertext, Mentor, Opinia Fălticeneană, Relief educativ moldav, Revista română, Å¢ara de Sus)

În anul 1999 obÅ£ine Premiul revistei Dacia literară la Concursul NaÅ£ional de Poezie ÅŸi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, secÅ£iunea Grupaje de poezie, BotoÅŸani, iar un an mai târziu, la aceeaÅŸi competiÅ£ie literară este distinsă cu Premiul revistei Cronica, dar ÅŸi Premiul Editurii Dionysos, Kastellaun (Germania), pentru debut editorial, volumul "SfârÅŸitul inocenÅ£ei" fiind publicat în anul 2002, la Editura Axa.

Åžapte ani mai târziu, Mihaela Arhip publică, la Editura Axa, cartea "Libertatea unui condamnat la viaţă", iar în 2011, de această dată la Editura Eikon, Cluj-Napoca, apare volumul de versuri "(I)reversibil".

A coordonat Antologia de poveÅŸti pentru copii - 19 poveÅŸti ÅŸi povestea lor (BotoÅŸani: Silva-Vic, 2005).


Gesturi
Când Dumnezeu a vrut să scrie poezie,
s-a aplecat asupra foii albe,
a oftat
şi timpul a-nceput să curgă
măsurat
de gesturile Lui,
dar după ultimul retuş
El s-a-ncruntat,
uimit,
căci de pe foaia albă,
de-acolo de-unde ar fi trebuit să îl privească
poezia,
îl privea un Om
îngenuncheat
care-ncerca să se ridice...

Recurs
Înainte de a mă judeca
încercaÅ£i
să-mi trăiţi bucuriile simple,
tristeţea, singurătatea sau teama permanentă,
ÅŸi mai ales clipele pe care
eu nu aş avea puterea să le retrăiesc.
ÎncercaÅ£i să zâmbiÅ£i
ştiind că nimeni nu se va bucura de asta,
încercaÅ£i să trăiÅ£i cu lacrima mea pe obraz
ştiind că slăbiciunea voastră
e motiv de zâmbet pentru ceilalÅ£i.
ÎncercaÅ£i să spuneÅ£i adevărul
fără să ştiţi cum ar trebui spus
ca să nu vă doară mai mult pe voi decât pe ceilalÅ£i.
Înainte de a mă judeca
rătăciÅ£i-vă o clipă în apa unei oglinzi,
pe urmă încercaÅ£i să vă împăcaÅ£i
cu ideea
că sunteÅ£i ceea ce gândesc ceilalÅ£i
despre voi,
şi cu dezamăgirea
că ceilalÅ£i nu sunt ceea ce aÅ£i gândit voi
despre ei.
Căutaţi-vă sufletul
ÅŸi încercaÅ£i să recunoaÅŸteÅ£i
că de multe ori e mai mic
decât piatra pe care o Å£ineÅ£i în mână.

Åžtiri BotoÅŸani îi urează poetei Mihaela Arhip multă sănătate sufletească ÅŸi trupească, inspiraÅ£ie, împliniri ÅŸi bucurii pe măsură. LA MULÅ¢I ANI de poezie!

(A consemnat Florentina Toniţă)

CITEȘTE ȘI: "Zilele Eminescu: Recital de muzică clasică – Andrei Ioniță (violoncel) & CÄ..."