"Maestrul Cobâlă îmi spune: Loredana, eşti pe un drum frumos, greu, dar acesta este drumul tău. Continuă!".

Pe Loredana Călin am ascultat-o prima dată, într-un interviu radiofonic, vorbind despre familie, credinţă, autenticitate, tradiţie şi educaţie. Despre ce înseamnă a creşte ca om şi a simţi ca fiinţă, despre viaţă şi responsabilitate. Loredana Călin, pentru care recunoştinţa nu este un simplu gest de condescendenţă, ci o formă verticală a firii, ştie să mulţumească şi să ţină deschisă uşa omeniei. Prin muzică, prin cuvânt, prin rugăciune.

Fata frumoasă din Flămânzii Botoşanilor este dovada vie că tinerii sunt capabili de multă muncă, sunt responsabili şi perseverenţi. Sunt tineri, frumoşi, adevăraţi. Sunt generaţia despre care mai mult vorbim şi prea puţin înţelegem. Rareori avem răbdarea de a-i asculta. Privim spre trecut şi tânjim după o Românie în care am renunţat să mai credem. Şi totuşi, ei sunt aici, lângă noi, construind un viitor care nu ne exclude, dimpotrivă.

Loredana Călin a absolvit  Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca şi se pregăteşte de master. S-a bucurat de sfaturile şi învăţăturile unor artişti renumiţi, de la Sofia Vicoveanca şi Ioan Cobâlă la Ioan Bocşa. Nu uită de poveştile bunicii Profira, îşi aminteşte cu drag de dansurile tradiţionale alături de bunicul Constantin. "Eu simt un dor de ceea ce nu am trăit niciodată. Simt că ştiu ce e dorul, tristeţea, ce e dragostea, ce e bucuria unui colind sau ce e tristeţea unui bocet, ce e dorul de acasă şi de cei dragi sau ce e bucuria unei dimineţi în cântecul viu al naturii".

Am provocat-o pe Loredana Călin la o discuţie despre tradiţie, folclor, despre generaţia ei, despre speranţe, aşteptări, împliniri. Şi tristeţi.


Întâlnirea cu Ioan Cobâlă, o "binecuvântare"

-Să ne întoarcem acasă, la Flămânzi. Care sunt primele imagini ale copilăriei? Cine sunt oamenii care au înţeles că Loredana Călin ştie a cânta, că simte muzica?

-Când îmi doresc să găsesc perioade frumoase ale vieţii, mă gândesc cu bucurie la prezent şi mulţumesc trecutului. Şi da, chiar în copilărie mă întorc, în Flămânzi, locul în care m-am născut, am crescut, la oamenii care mi-au fost alături, dascălii care mi-au ghidat primii paşi timizi transformându-i în alţii plini de încredere şi optimism.
    
Pe lângă amintirile primare ale copilăriei, care sunt legate de dragii mei părinţi, îmi amintesc cu drag de imaginea bunicii mele Profira. Pe lângă remedierea "năzbâtiilor" pe care le făcea copilul din mine la acea vreme, bunica îmi mai povestea din experienţele sale scenice cu Ansamblul de dansuri populare "Trei generaţii" din Flămânzi  - a făcut parte din acest renumit ansamblu de dansuri tradiţionale împreună cu bunicul meu, Constantin Călin, ansamblul  având mari satisfacţii şi aprecieri la nivel naţional. M-au fascinat povestirile bunicii despre obiceiurile şi ritualurile de care copilăria sa a fost marcată şi cu siguranţă sufletul meu a rezonat cu ele având o înclinaţie spre a le cunoaşte mai mult. Această înclinaţie s-a transformat în dorinţa de a învăţa jocurile populare şi de a activa la rându-mi în Ansamblul "Trei generaţii". Odată cu trecerea timpului, pe la sfârşitul clasei a VI-a, drumul meu a devenit din ce în ce mai clar când, cu ajutorul domnului învăţător Toma Ciobanu, care m-a prezentat maestrului Ioan Cobâlă, am descoperit şi un talent ascuns, acela de a cânta muzica tradiţională.

-Primele spectacole, primele concursuri?

-Am cunoscut o mare personalitate a muzicii tradiţionale din zona Botoşanilor, Ioan Cobâlă, iar pentru mine această întâlnire a fost o binecuvântare. De ce? Pentru că o îndrumare corectă este esenţială, pentru că oportunitatea de a cânta cu o orchestră profesionistă ca "Rapsozii Botoşanilor", al cărei dirijor era maestrul Cobâlă, poate fi considerată o binecuvântare. Primele spectacole în care mica speranţă Loredana Călin a activat alături de orchestră au fost în 2007, în oraşul Botoşani. În acelaşi an, datorită  încrederii pe care mi-a acordat-o maestrul, încă de la primele întâlniri m-a sprijinit şi în participarea la primul meu concurs de gen: Concursul zonal "Satule, mândră grădină", ediţia XXVIII-a, organizată la Vorona în anul 2007, la care am câștigat premiul I. Acest prim pas în competiția scenică m-a încurajat să merg și mai departe, deschizându-mi noi oportunități de participare la festivaluri și concursuri din ce în ce mai dificile.

-Ce rol au competiţiile în dezvoltarea muzicală a unui interpret?

-Despre rolul acestor ieșiri în fața unui juriu care să te evalueze pot să spun că sunt importante în primii pași, în controlarea primelor emoții, în învățarea cu scena și responsabilitățile pe care aceasta le impune. Cu toate acestea, cred că nu sunt indispensabile în cariera unui interpret și mai mult decât atât, deja țin să cred că o carieră poate începe dacă știi exact ce ai de făcut și toți pașii sunt calculați sistematic.

-A existat un moment în care aţi ştiut că muzica va deveni un mod de viaţă, o profesie? Facultatea de Muzică a fost prima opţiune?

-Da! Momentul pe care l-am povestit chiar la început este și cel care mi-a demonstrat că muzica este o parte din mine, fiind cea de care mă pot ajuta în clădirea unei cariere. O primă opțiune, după întâlnirea cu maestrul Cobâlă, a fost cea de a urma cursurile Școlii Populare de Arte din Botoșani, secția cânt popular. Timp de 3 ani l-am avut ca profesor pe Ioan Romanovschi și ținând seama că primele informații muzical-teoretice le-am asimilat aici, am hotărât să mă pregătesc și pentru admiterea la Liceul de Arte "Ștefan Luchian".

Sigur că la început nu a fost ușor să țin pasul cu pregătirea muzicală a colegilor mei care făceau muzică de opt ani, dar spre bucuria mea de liceean, am avut un profesor de teorie și armonie foarte sever care m-a format și care și-a pus amprenta asupra mea: Viorel Mărâi, un nume recunoscut și respectat pentru profesionalismul său. Recunoștința mea față de cadrele didactice ale Liceului de Arte se îndreaptă către toți cei care și-au răpit din propriul lor timp spre a crea noi generații, minți noi, oameni noi, pregătiți pentru a începe noul pas, cel spre universitate și cel care a fost încărcat de noi responsabilități din ce în ce mai grele, dar mai fascinante. Pentru mine a fost clar că urmez aceeași linie, același domeniu.



"Am devenit altă Loredana… şi e normal să fie aşa"


-Şi de ce la Cluj, de ce Academia de Muzică "Gheorghe Dima"?

-Cum am ajuns la Cluj? Cântărind dorințe. Da, pasul spre Cluj a fost vizualizat de când s-a apropiat cu pași repezi bacalaureatul. Dar și școala ieșeană venea cu propunerile ei, era mai aproape de casă, puteam să am colegi pe care deja îi cunoșteam din liceu, era mai simplu. Pe de altă parte, școala clujeană a venit cu emoția necunoscutului și cu faptul că se anunța a fi mai severă decât cea de la Iași, și pe lângă toate acesta cu acel ceva pe care l-am căutat eu încă din timpul liceului, studierea folclorului. Ioan Bocșa, prof.univ.dr. al Academiei de Muzică din Cluj, este fondatorul modulului de cânt popular, modul care vizează cercetarea și valorificarea folclorului muzical românesc. Așadar, m-am consultat cu profesorii, îndrumătorii și cu familia și am zis da, voi merge la Cluj pentru a-mi urma visul.

În 2012 am dat admiterea la specializarea muzicologie, m-am înscris la modulul de cânt popular și mi-am zis: Spor la treabă, Loredana! Doamne ajută!

-Aţi absolvit de curând Academia de Muzică "Gheorghe Dima" şi, trebuie să recunoaştem, puţină lume înţelege cât de importantă este pregătirea universitară în domeniul folclorului. Încă ne imaginăm că un artist are nevoie doar de o voce bună şi... carneţelul cu care umblă prin sate în căutarea folclorului autentic.

-Da, în acest ultim an, prin intermediul lucrării de licenţă, m-am apropiat cu paşi timizi, lipsiţi de experienţă, dar plini de nădejde, de cercetarea folclorului din zona Moldovei, ţinând seama că în cei patru ani de studiu, pe lângă munca muzicologică, am cercetat folclor din Munţii Apuseni, Maramureş, Banat şi Mărginimea Sibiului.  Este foarte important acest tip de pregătire pentru cei care ştiu ce vor să promoveze, pentru cei care simt că vor să cunoască fenomenul îndeaproape. În orice caz, dacă lucrurile iau o anumită formă, se îndreaptă spre ceva, înseamnă că poate aşa trebuie să fie… dacă există tabăra interpreţilor care cântă în cunoştinţă de cauză, şi o alta formată din cei care cântă doar pentru satisfacţii materiale, înseamnă din nou că Dumnezeu ştie mai bine decât noi de ce există. Dar, pentru a nu oferi incertitudine şi ambiguitate în ceea ce am spus, vă invit să ne gândim cu toţii la cultura, valorile şi principiile noastre de viaţă. Aşadar, lucrurile se îndreaptă acolo unde simt că au suport, unde simt că au audienţă. Nu toţi avem aceleaşi nevoi şi aspiraţii.

Un artist sau cercetător pasionat de folclor are nevoie de material, de experienţa muncii în teren, iar pentru ei sunt arhivele de folclor şi alte instituţii care îl conservă. S-a cules folclor, dar acum e mult mai greu să găsim acele locuri cu minţi care să-şi amintească o muzică veche de o sută de ani… şi de obicei timpul, deşi a conservat foarte bine în memoria bătrânilor aceste muzici, are şi el influenţele sale nefaste.

-Ce înseamnă, în zilele noastre, a fi un artist "cu diplomă"?

-E puţin riscant să mă pronunţ cu privire la imaginea unui artist "cu diplomă", din următoarele considerente: sunt artişti fără studii muzicale, dar care au fost completaţi fie de contactul direct cu traiul în comunitatea sătească, fie prin faptul că au ştiut să facă o selecţie a ceea ce este autentic sau nu. Cert este că pregătirea într-un mediu universitar, prezenţa timp de câţiva ani la dialoguri săptămânale cu minţi frumoase ale unor profesori universitari sunt o oază de cunoaştere şi de îmbogăţire spirituală şi intelectuală. Aceşti ani au fost pentru mine un salt din toate punctele de vedere. Am devenit altă Loredana… şi e normal să fie aşa.



"Nu există reţete pentru a deveni artist!"


-Aveţi artişti pe care îi urmaţi, cărora le ascultaţi sfaturile. Amintesc aici doar pe Ion Bocşa şi Sofia Vicoveanca. Ce aţi învăţat de la aceşti mari artişti şi de la alţii, desigur, pe care vă invit să îi amintiţi.

-Sigur că da! Le mulţumesc tuturor: Sofia Vicoveanca, Ioan Bocşa, Drăgan Muntean, Grigore Leşe, Sergiu Cipariu, Dumitru Farcaş şi colectivului care alcătuieşte Rapsozii Botoşanilor.
    
De le ei am învăţat că nu există reţete pentru a deveni artist, completând cu faptul că, mai ales în zilele noastre, un artist nu este interdependent de celebritate. Am mai învăţat că atâta timp cât există dragoste, nădejde în Dumnezeu, dăruire, bun simţ, muncă, perseverenţă şi responsabilitate în ceea ce faci, în interiorul nostru va exista mulţumire. 

-Ce aduce nou Loredana Călin în spaţiul interpretativ? Care au fost cele mai frumoase cuvinte pe care le-aţi primit de la îndrumătorii dvs.?

-Nu ştiu ce aduce nou, dar ştiu că ce aduce este cu sinceritate şi porneşte dintr-o inimă plină de emoţie, de trăire. Îmi place ceea ce fac! Îmi place să cânt! Îmi place doina! Cu doina am cucerit multe inimi… inimile unui public care o ascultă şi pe Loredana Călin. Cele mai frumoase şi cele mai des auzite cuvinte sunt cam aşa: "Loredana, mulţi cântă, dar tu când cânţi îmi transmiţi, mă transpui, îmi curge lacrima fără să ştiu... şi oricum… cât  încerc să îţi spun ce simt, emoţia este în suflet, iar cuvântul nu o poate defini".

Maestrul Cobâlă îmi spune: "Loredana, eşti pe un drum frumos, greu, dar acesta este drumul tău. Continuă!". Nu de puţine ori domnul profesor Bocşa a spus că se bucură de prietenia unor oameni minunaţi. În acele contexte în care prietenia a prilejuit întâlniri de suflet cu poezie, umor, povestiri, cântec… şi nu în ultimul rând un pahar de vin bun, nu de puţine ori domnul profesor Bocşa se uită la fix în ochii mei şi-mi spune: "Loredana… doina din Apuseni…", "Loredana… doina din Maramureş...", "Loredana… doina din Moldova…". Spuneţi, ce poate fi mai frumos decât dorinţa cuiva de a te asculta cântând? Ce confirmare poate fi mai sinceră? Şi nu mai adaug faptul că mereu când se oferă ocazia în familia extinsă sunt solicitată să cânt.

-Ce urmează după facultate, care este următorul pas?

-În cea mai apropiată perioadă va urma admiterea pentru master, după care urmează spectacole, repetiţii şi concerte cu Ansamblul "Icoane", concerte de iarnă, colinde, disertaţia şi multe alte activităţi extraordinare. Abia aştept!

-Satul românesc trece prin momente dificile, tradiţiile, obiceiurile şi mersul firesc al vieţii ţărăneşti fiind aspru deteriorate. Ce rol ar putea avea tinerii în revigorarea spaţiului sătesc, cu atât mai mult cu cât, iată, ei se pot întoarce acasă cu un bagaj informaţional bogat, cu perspective noi, cu viziuni proaspete?  

-Da… e firesc să nu se poată perpetua şi astăzi traiul din mediul sătesc. Sunt atâtea valori în oamenii care au trăit acele vremuri, atâta substanţă în ritualurile lor, în arta manuală prin care îşi creau îmbrăcămintea, în modul în care priveau viaţa şi scopul acesteia, în cântul şi poezia populară, încât, odată cu schimbarea care a venit în lume, ne-a fost dor de ceea ce s-a pierdut prin uitare. Eu simt un dor de ceea ce nu am trăit niciodată. Simt că ştiu ce e dorul, tristeţea, ce e dragostea, ce e bucuria unui colind sau ce e tristeţea unui bocet, ce e dorul de acasă şi de cei dragi sau ce e bucuria unei dimineţi în cântecul viu al naturii. Aşadar, tinerii care studiază sectorul etnologiei, etnomuzicologiei, muzeografiei, arheologiei sau alte sectoare care conduc spre cunoaşterea şi valorificarea rădăcinilor noastre naţionale, au nevoie de pasiune şi dedicare. Rolul lor? Este esenţial şi din păcate interdependent de interesul şi susţinerea la nivel mai înalt. Dacă ei simt că nu ar avea cum să-şi valorifice munca, se reprofilează pe ceva ce le aduc mulţumire…  



"Nu este dreaptă eticheta de mediocritate pe care o primim noi, botoşănenii"


-Ce lipseşte, care ar fi urgenţele pentru ca lumea românească să se aşeze în acel spaţiu civilizaţional după care tânjim de decenii? Mai exact, ce le lipseşte tinerilor care aleg să plece peste graniţă?

-Parcă mi-e frică să răspund la întrebarea aceasta... Dar, din punctul meu de vedere, cred că tinerilor le lipseşte curajul. Curajul de a lupta cu sistemul. Noi, tinerii, suntem lipsiţi total de motivaţie când vine vremea să muncim pentru salarii care nu ne permit în primul rând întemeierea unei familii care vine cu responsabilităţile ei etc., etc., etc. De aceea aleg să plece peste graniţă. Acolo se simt utili, se simt răsplătiţi şi că trăiesc cu siguranţa zilei de mâine. Pe când aici… trebuie să lupte. Nu sunt pregătiţi să îşi sacrifice viaţa luptând tocmai pentru că lucrurile nu se pot schimba în câţiva ani. De fapt nu ştiu dacă e vorba despre sacrificiu, ci despre dorinţa, în ciuda unui trai cu anumite neajunsuri, de a schimba prin noi înşine ceva în ţara aceasta. Dar totuşi, fiecare tânăr îşi alege drumul prin ochii adevărului propriu. Aşadar, fie că alege să rămână în ţară, fie că nu, are dreptul să nu fie judecat. "Oamenii trebuie iubiți și lucrurile folosite. Haosul lumii de astăzi este pentru că iubim lucrurile și folosim oamenii" - Dalai Lama

-Cum se văd Botoşanii din Cluj? Şi, mai ales, cum găsiţi Botoşanii la întoarcerea acasă, se schimbă el la fel de vizibil ca alte oraşe ale României sau, dimpotrivă, se poticneşte în vremurile pe care le străbatem?

-Se văd frumos! Anul trecut în decembrie a fost cât pe ce să avem un concert de colinde cu Ansamblul de muzică vocală tradiţională "Icoane" şi prof.univ.dr. Ioan Bocşa, fix în Botoşani. Dumnezeu să ne ajute în gândul nostru ca anul acesta să venim, cu familia de la Cluj, şi să cântăm acasă la mine, marii familii din Botoşani. Deja am mari emoţii! E cel mai emoţionant să cânţi celor de acasă!

Cred că nu este dreaptă eticheta de mediocritate pe care o primim noi, botoşănenii, la modul general. Dar dacă privim lucrurile din punct de vedere cultural, Botoşanii se pot mândri cu cele mai mari nume ale culturii naţionale. Noi trebuie să prezentăm interes în promovarea adevăratelor valori; să  ne orientăm după nişte principii corecte de viaţă, în ideea de a fi nişte oameni capabili în domenii care să ridice oraşul din toate punctele de vedere. Nivelul de trai, infrastructura, mentalitatea, toate necesită o evoluţie, dar cred că nu suntem singurii din ţară care îşi doresc şi au nevoie de această schimbare.

Oraşul Botoşani, văzut prin ochii mei, străluceşte de oameni frumoşi, dornici de muncă, se vede asta chiar prin curăţenia şi frumuseţea naturii cu care este înveşmântat; un alt exemplu recent că  botoşănenii au potenţial sunt şi rezultatele elevilor, mai bune de la an la an, la examenele de capacitate şi bacalaureat. Văd dorinţa oamenilor de schimbare. De asta avem nevoie! De dorinţa noastră de a schimba în bine propria viaţă! Dumnezeu să ne dea putere în realizarea gândurilor bune şi credinţă că Botoşanii vor ajunge un oraş prosper!

-Mulţumim, Loredana Călin, şi aşteptăm cu nerăbdare concertul de la Botoşani!

-Mulţumesc şi eu celor care citesc aceste rânduri şi le dăruiesc cântecele mele însoţite de "Sufletul satului", văzut prin ochii lui Blaga:

"Copilo, pune-ţi mâinile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte".