Nu există un om mai discret, în care bunul simț să se pitească într-o generozitate atât de delicată, în care știința de carte să se impună atât de firesc, fără să abuzeze de ”sfânta” vizibilitate cea atât de dorită în zilele noastre.
Steliana Băltuță nu este doar un om care și-a făcut meseria conștiincios, ci este specialistul care a știut să treacă dincolo de cele opt ore zilnice obligatorii, care a înțeles că din dărnicia faptelor sale se vor naște mai târziu alți oameni pasionați care să vadă frumosul și specificul tradițiilor noastre peste încă un deceniu, peste încă vreun veac. Fără aceste mărturii, greu de crezut că generațiile viitoare vor ști de unde vin și încotro să se îndrepte.
Născută pe 30 august 1952 la Nicolae Bălcescu, în județul Botoșani, a învățat până la 12 ani în școala din sat, apoi a continuat gimnaziul la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Iași. Tot în Iași a absolvit, în anul 1975, Facultatea de Învățământ Pedagogic, secția Arte Plastice, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza". A fost o scurtă perioadă de timp profesor la Coșula, pentru ca în 1979 să revină în amfiteatrul universitar, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", Bucureşti, la specializarea muzeologie. Peste patru ani (1983) o regăsim din nou în Botoșani, ca muzeograf şi, mai târziu, șef Secţie Etnografie la Muzeul Judeţean Botoşani. Locul unde avea să scrie istorie.
Chiar dacă s-a pensionat de ceva ani, pasiunea și consecvența - care i-au fost dintotdeauna îndrumători în profesie - au determinat-o să ducă mai departe cercetarea și studiile privind etnografia. De altfel, din anul 2013 (imediat după pensionare), devine Expert etnograf, atestat de Ministerul Culturii.
Un profesionist ”de modă veche”, i-am spune astăzi. Care își îmbracă știința în pasiune, care își domolește dorul de oameni cu povești din trecut. Un om blând, de o blândețe atât de rară încât o suspectezi de ”contrafacere” sufletească. Dar te convingi imediat că doamna Steliana nu poate să fie altfel, chiar de ar voi uneori, când indolența oamenilor o doboară.
Fără să dispună de o ”platformă” publică (greu de crezut în zilele noastre!) în care să își depoziteze întreaga știință, Steliana Băltuță se ”spovedește” și astăzi hârtiei, cu creionul în mână. Sute, mii de hârtii care îndestulează un destin, o minte lucidă și mereu proaspătă care ordonează și astăzi ani și întâmplări.
Un tezaur viu de care comunitatea are nevoie, pentru că un profesionnist nu iese niciodată la pensie.
Steliana Băltuță nu adună anii, ci îi slobozește în urmă ca pe o povară de care nu se încurcă tocmai pentru că mai are încă multă treabă cu noi și pentru noi.
La ceas aniversar, îi urăm Stelianei Băltuță mulți ani sănătoși, în bucurie sufletească, cu împliniri și năzuințe proaspete!
