Născut în Botoșani, pe 27 august 1950, Mihai Mălaimare și-a trăit destinul de botoșănean plecat prin lume, al celui care tânjește după locul care l-a plămădit. S-a hotărât să devină actor și a pornit pe drumul bătătorit al artei, hotărât însă să inoveze, să improvizeze, să reinterpreteze… Un avangardist care a refuzat să repete la nesfârșit, care a reușit să pună actorul la treabă, să îl oblige să se recreeze continuu. A făurit ACTORUL pe viață!
"Am trăit studenția cu gândul de a mă întoarce la Botoșani și a fi director de teatru. Simțeam nevoia unui anumit tip de reformare, a unui anumit tip de energie pe care urma să o implementez și de care mă știam capabil. Însă am terminat facultatea ca șef de promoție și lucrurile s-au schimbat. Pus în fața opțiunii Botoșani sau București am ales fără ezitare Bucureștiul pentru că am simțit atunci că drumul meu trebuie să continue și că acesta privește și propria mea ființă, nu numai pe a celorlalți cărora aș fi vrut să le dăruiesc din ceea ce învățasem. Iar viitorul mi-a confirmat că am avut dreptate atunci", spunea Mihai Mălaimare într-un interviu.
Teatrul Masca, pe care l-a înființat în București, este, înainte de toate, cel mai ambițios proiect artistic al perioadei postdecembriste care va purta veșnic amprenta MĂLAIMARE.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1973, ca șef de promoție, și a primit repartiție la Teatrul Național din București. A jucat în spectacole ca Richard al III-lea, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, Cyrano de Bergerac de E. Rostand, Fata din Andros de Terențiu, Romulus cel mare de Durenmatt, Alexandru Lăpușneanu de V. Stoenescu, Filumena Marturano de Ed de Fillippo, Mantaua de Gogol, Harap Alb de Răducu Ițcuș etc.
A regizat și a scris scenariul pieselor Actorul, Clovnii.
A studiat pantomima la școala de Teatru Jacques Lecoq din Paris și în 1990 și-a deschis propriul teatru, Masca, singurul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România, pe care l-a și condus. A jucat în spectacole ca Medievale, Clovnii, A murit moartea, măi! după Ion Creangă, Oina, la care a scris scenariul, a regizat și a jucat rolul unui clovn, Gardienii veseli. La Teatrul Național Radiofonic a debutat în 1974 cu piesa Mușcata din fereastră de Victor Ion Popa, urmată de Baladă pentru nouă cerbi de D.R. Popescu, spectacolul muzical Cheia succesului sau Titanic vals de Tudor Mușatescu, Boemii de Ovidiu Dumitru, a regizat spectacolul Domnul de Pourceaugnac, a scris scenariul și a regizat spectacolul pentru radio Ex libris al Teatrului Masca. De asemenea, a participat la numeroase emisiuni radio de varietăți și emisiuni dedicate copiilor. A debutat pe marele ecran în 1976, în Doctor fără voie, apoi a jucat în: Explozia, Nea Mărin Miliardar, Reteaua „S”, Pe lângă Polul Sud, Totul se plătește, Nelu, Liliacul înflorește a doua oară, Turnul din Pisa, Întoarcerea magilor etc. Este Doctor în Istoria teatrului, a fost profesor la UNATC, secția Actorie, a predat actoria la Universitatea Ecologică, a predat Pantomimă la Școala de Teatru Pygmalion din Viena, a scris cărțile Maidane cu teatru, Demisia, Șansa. A fost membru al Parlamentului României și al Consiliului Național al Audivizualului (CNA).
Este căsătorit cu regizoarea Anca Dana Florea și are 4 copii.
A decis să se retragă de pe scenă, în zilele de 26 și 27 august 2023 susținând ultimele sale spectacole.
”Aș fi fost un senzațional chirurg”
Despre teatrul jucat pe stradă și cel jucat în sala de spectacole, Mălaimare spune că „e ca diferența între o babă care crede în Dumnezeu și un politician care zice că crede în Dumnezeu. Un spectacol jucat în sală e mai mult o informare culturală, pe când aici, în stradă, îi vezi pe oameni, le vezi ochii, le vezi sufletul”.
Actorul are și alte pasiuni și crede că s-ar fi putut transforma în profesii, dacă nu ar fi făcut teatru. „Aș fi fost un senzațional chirurg, un foarte bun portar de fotbal sau un jucător de tenis. Sunt dibaci, la un moment am fost al 57-lea jucător de tenis de câmp din București. Puteam să fiu violonist, am făcut și școala de muzică, dar așa s-a ales”.
Tinerilor actori le dorește „să creadă în ceva, în ce vor ei: în teatru, în public, în succes, în glorie, în trudă, în muncă, în izbândă, în toate”.
În anii de demult, a încercat la Botoșani un festival al usturoiului. Ce s-a întâmplat la Copălău și ce s-a petrecut cu adevărat în acei ani, vom afla atunci când lucrurile se vor aseza definitiv, fără resentimente și dureri.
Dincolo de politică, răfuieli omenești sau supărări de orice fel, Mihai Mălaimare va rămâne în istoria Teatrului românesc. Iar botoșănenii vor ști mereu să povestească întâmplări cu Mălaimare!
La ceas aniversar, îi urăm actorului Mihai Mălaimare LA MULȚI ANI, putere de creație și multă sănătate!